UTILE - Viaţa Liberă Galaţi

S-a întâmplat pe 7 aprilie

Scris de

1614 - Încetează din viaţă EL GRECO (n. 1541), pictor spaniol de origine greacă.
1889 - Se naşte GABRIELA MISTRAL (m. 1957), scriitoare chiliană, laureată cu Premiul Nobel pentru Literatură (1953).
1890 - Se naşte, la Galaţi, ADELA LEONIDA PAUL (m. 1928), medic, primul specialist român care a utilizat curentul electric în tratamentul cataractei.
1927 - A fost efectuată, cu succes, în Statele Unite ale Americii, prima transmisie televizată la mare distanţă.
1931 - Se naşte AMZA PELLEA (m. 1983), actor, vedetă de prim-plan a teatrului şi filmului românesc, laureat cu premii ACIN.
1938 - Se naşte GHEORGHE I. ANGHEL, pictor, pedagog, laureat cu Premiul Academiei Române, cu Marele Premiu al UAP. De la vârsta de un an, a locuit la Galaţi, unde a debutat, în 1968, cu o expoziţie deschisă în foaierul Teatrului Dramatic.
1939 - Se naşte FRANCIS FORD COPPOLA, regizor american, producător de filme, laureat cu premii Oscar, cu alte premii.
1943 - Se naşte MIRCEA DANELIUC, regizor, scenarist, scriitor, laureat cu premii ACIN/UCIN.
1947 - Încetează din viaţă HENRY FORD (n. 1863), industriaş american, fondator al industriei americane de automobile.
1958 - Se naşte, la Galaţi, FLORIAN DORU CRIHANĂ, artist caricaturist, pictor, laureat cu numeroase premii naţionale şi internaţionale.
1981 - Se inaugurează, la Galaţi, Spitalul Regional CFR, cu o capacitate de 120 de locuri.
2013 - Încetează din viaţă MIRCEA IONESCU (n. 1938, la Tg. Bujor, judeţul Galaţi), prozator, ziarist, publicist, editor.

Ce ne rezervă astrele pentru luni, 7 aprilie

Scris de

Berbec
O zi activă, ideală pentru a rezolva sarcini amânate. Fii deschis la noi oportunități.
Taur
Emotii puternice în relații. Este momentul să faci un pas în față și să te exprimi sincer.
Gemeni
Comunicarea va fi cheia. Ai șansa să îți clarifici unele lucruri importante.
Rac
Fii atent la sănătatea ta și la echilibrul dintre muncă și odihnă.
Leu
O zi bună pentru a-ți pune în valoare abilitățile. Poți primi recunoaștere pentru munca depusă.
Fecioară
Atenție la detalii. Poți rezolva lucruri importante dacă rămâi concentrat.
Balanță
Posibile tensiuni în familie sau relații apropiate. Încearcă să menții calmul.
Scorpion
Folosește-ți intuiția pentru a naviga prin situații complicate.
Săgetător
Te așteaptă o zi energică. Vei avea inspirație pentru proiecte noi.
Capricorn
Fii răbdător și gândeşte-te bine la ce ai de făcut. Unele decizii nu trebuie grăbite.
Vărsător
Colaborările pot aduce beneficii. Fii deschis la sfaturi și idei noi.
Pești
O zi favorabilă introspecției. Împărtășește-ți sentimentele cu cei apropiați.

Ce ne rezervă astrele pentru acest sfârșit de săptămână

Scris de

Berbec
Vei avea o energie pozitivă, dar fii atent la impulsivitate!
Taur
Fii deschis la schimbări, chiar dacă inițial te simți inconfortabil!
Gemeni
Weekendul acesta te încurajează să îți urmezi intuiția. Evită conflictele și relaxează-te!
Rac
E un moment potrivit pentru a te concentra pe tine și pentru a te odihni.
Leu
Ai șansa de a încheia un proiect important sau de a face un pas mare înainte în carieră.
Fecioară
Răbdarea va fi cheia. Nu te grăbi și încearcă să te bucuri de momentele simple.
Balanță
Va fi un weekend plin de socializare și distracție. Poți întâlni persoane interesante care îți vor aduce o perspectivă nouă.
Scorpion
Poți găsi soluții pentru probleme care te frământă de mai mult timp.
Săgetător
Nu ezita să îți urmezi curiozitatea, dar fii atent la detalii.
Capricorn
Lucrurile ar putea să se calmeze, iar tu vei avea ocazia să îți pui ordine în gânduri și planuri.
Vărsător
Weekendul îți aduce oportunități de a învăța lucruri noi. Profită de orice șansă de a-ți extinde orizonturile!
Pești
Îți vei da seama ce este cu adevărat important pentru tine și vei vrea să petreci timp cu persoanele care contează.

S-a întâmplat pe 6 aprilie

Scris de

1826 - Se naşte GUSTAVE MOREAU (m. 1898), pictor, gravor, desenator francez.
1877 - Teatrul cel Mare din Bucureşti primeşte oficial denumirea de Teatrul Naţional.
1911 - Se naşte FEODOR FELIX KONRAD LYNEN (m. 1979), biochimist german, laureat cu Premiul Nobel pentru Medicină (1964).
1930 - Se naşte ALEXANDRU GEORGE (m. 2012), critic, istoric literar, prozator, traducător, laureat cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Critică, cu alte premii.
1941 - Se naşte GHEORGHE ZAMFIR, naist, muzician, dirijor.
1965 - A fost lansat, la Cape Kennedy, Florida, primul satelit comercial din lume, "Earl Bird I", care a devenit operaţional la 28 iunie, acelaşi an.
1971 - Încetează din viaţă IGOR FIODOROVICI STRAVINSKI (n. 1882), compozitor, pianist, dirijor rus, naturalizat francez şi apoi american, unul dintre corifeii muzicii moderne.
1992 - Încetează din viaţă ISAAC ASIMOV (n. 1920), scriitor american de origine rusă.
1998 - Încetează din viaţă TAMMY WYNETTE (n. 1942), cântăreaţă americană de muzică country, laureată cu premii Grammy, cu premii Country.
2002 - Încetează din viaţă, la Metz (Franţa), PETRU DUMITRIU (n. 1924), prozator, dramaturg, membru de onoare al Academiei Române, laureat cu premii naţionale şi franceze.
2004 - La Spitalul "Bagdasar Arseni" din Bucureşti s-au realizat, în premieră în România, primele implanturi de neurostimulatoare pentru terapia bolii Parkinson.
2018 - Încetează din viață ȘERBAN PAPACOSTEA (n. 1928), istoric român, membru al Academiei Române.

 

S-a întâmplat pe 5 aprilie

Scris de

1732 - Se naşte JEAN HONORE FRAGONARD (m. 1806), pictor, desenator, gravor francez.
1885 - Se naşte, la Tecuci, AL. LASCAROV-MOLDOVANU (m. 1972), poet, prozator, traducător.
1896 - S-au inaugurat, la Atena, Jocurile Olimpice moderne.
1900 - Se naşte SPENCER TRACY (m. 1967), actor american, laureat cu premii Oscar.
1908 * Se naşte HERBERT VON KARAJAN (m. 1980), dirijor austriac.
* Se naşte BETTE DAVIS (m. 1989), actriţă americană.
1916 - Se naşte GREGORY PECK (m. 2003), actor american, laureat cu Premiul Oscar.
1932 - Se naşte FĂNUŞ NEAGU (m. 2011), prozator, publicist, membru al Academiei Române, laureat cu premii ale Uniunii Scriitorilor.
1933 - Se naşte ROMULUS VULPESCU (m. 2012), poet, prozator, traducător.
1939 - Se naşte MIRCEA ŞT. BULANCEA (m. 2009, la Galaţi), inginer industrie alimentară, pedagog, autor de lucrări în domeniu, membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.
1946 - Se naşte, la Tecuci, GEORGE ARION, poet, prozator, eseist, publicist.
1964 - Intră în funcţiune primul tren fără conductor, folosit la metroul din Londra.
1973 - La Clinica Chirurgicală Nr. 2 din Tg. Mureş, o echipă de medici condusă de prof. dr. Pop D. Popa efectuează prima operaţie pe cord deschis din România.
2005 - Încetează din viaţă SAUL BELLOW (n. 1915), scriitor american, laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură (1976).
2008 - Încetează din viaţă CHARLTON HESTON (n. 1923), actor american, laureat cu Premiul Oscar.
2016 - Încetează din viaţă CORNEL PATRICHI (n. 1944), actor, balerin.

Horoscopul zilei de vineri, 4 aprilie

Scris de

Berbec
Oportunități de creștere personală și profesională, dar fii atent la impulsivitate.
Taur
Zi favorabilă pentru relațiile de muncă, dar ai grijă la echilibrul dintre muncă și odihnă.
Gemeni
Posibile surprize în plan social. Ai grijă cum îți administrezi energia.
Rac
O zi în care ai șanse să te conectezi mai profund cu cei dragi, dar nu lăsa stresul să te copleșească.
Leu
Atenție la cheltuieli neașteptate! Zi favorabilă pentru a învăța ceva nou.
Fecioară
Fii deschis la noi idei, dar nu te grăbi să iei decizii importante!
Balanță
Relațiile sunt în prim-plan, iar comunicarea clară va aduce rezultate pozitive.
Scorpion
Zi de introspecție, ai putea descoperi ceva important despre tine.
Săgetător
O zi favorabilă pentru călătorii sau proiecte creative.
Capricorn
Fii organizat și analizează cu atenție fiecare decizie financiară.
Vărsător
Posibile schimbări în cercul tău social, dar nu te teme să îți urmezi drumul.
Pești
S-ar putea să simți o nevoie de liniște interioară. Fă-ți timp pentru tine!

S-a întâmplat pe 4 aprilie

Scris de

1617 - Încetează din viaţă JOHN NAPIER (n. 1550), matematician britanic, creatorul logaritmilor Napier.
1914 - Se naşte MARGUERITE DURAS (m. 1996), scriitoare franceză, laureată cu Premiul Academiei Franceze.
1929 - Încetează din viaţă KARL FRIEDRICH BENZ (n. 1844), inginer, inventator german. A inventat, în 1878, un motor cu gaz în doi timpi, iar în 1885 a construit primul automobil cu ardere internă în patru timpi.
1932 - Se naște ANDREI TARKOVSKI (m. 1986), regizor rus de film.
1949 - Douăsprezece state (SUA, Marea  Britanie, Franța, Belgia, Olanda, Danemarca, Italia, Luxemburg, Norvegia, Islanda, Canada și Portugalia) semnează Tratatul Nord Atlantic, creând NATO. În prezent, alianţa are 32 de membri.
1953 - Încetează din viaţă CAROL al II-lea de HOHENZOLLERN-SIGMARINGEN (n. 1893), rege al României (1930-1940).
1965 - Se naşte ROBERT DOWNEY Jr., actor american, laureat cu Premiul Globul de Aur.
1968 - Încetează din viaţă [asasinat] MARTIN LUTHER KING (n. 1929), militant pentru drepturile negrilor din SUA.
1984 - Încetează din viaţă OLEG KONSTANTINOVICI ANTONOV (n. 1906), constructor rus de avioane.
1990 - Încetează din viaţă SARAH VAUGHAN (n. 1924), cântăreaţă americană de jazz, figură legendară a genului.
1992 - Încetează din viaţă HORIA VINTILĂ (n. 1915), poet, prozator, critic literar, eseist, traducător,  laureat cu Premiul "Goncourt". Din 1945, a trăit în Italia, apoi în Argentina, iar din 1953, la Madrid.
2017 - Încetează din viață GIOVANNI SARTORI (n. 1924), politolog italian.

Cer înnorat pe tot parcursul zilei

Scris de Vineri, 04 Aprilie 2025

Astăzi, cerul va fi înnorat pe tot parcursul zilei. Temperatura maximă va ajunge la 18 grade Celsius, în timp ce minima nopţii se va situa în jurul valorii de 10 grade.

Şanse de ploaie sunt în prima parte a zilei, dar şi în jurul orei 17,00, când este aşteptată o ploaie uşoară.

Vântul va sufla cu viteze de 10-15 km pe oră. Presiunea atmosferică va oscila în jurul valorii de 745 mm coloană de mercur. (din surse online)

Unde acționează Poliția Locală în următoarele zile

Scris de Vineri, 04 Aprilie 2025

În perioada 4-7 aprilie, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: strada Brăilei, zona Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei”; strada 1 Decembrie 1918 (General) și bulevardul Milcov; strada Gheorghe Doja, între strada Nae Leonard și strada Anghel Saligny; strada Brăilei, între strada Traian și bulevardul Siderurgiștilor; bulevardul Oțelarilor, între strada Stadionului și strada Brăilei/ bulevardul Dunărea; strada Domnească, între strada Navelor şi strada Radu Negru; strada Domnească, între strada Nicolae Gamulea și strada Eroilor; bulevardul George Coșbuc/ strada Brăilei; bulevardul Marea Unire, strada Traian/ strada Roșiori, în zona Elice; strada Brăilei/ strada Domnească; strada Brăilei, între strada Domnească și strada Frunzei; bulevardul Siderurgiștilor/ strada 1 Decembrie 1918 (General); bulevardul Henri Coandă, între strada Traian Vuia și bulevardul George Coșbuc; strada Traian, între strada Cezar și strada Tecuci (Piața Centrală).

Ce ne este scris în stele pentru ziua de joi

Scris de

Berbec
Este un moment bun pentru a-ți pune în aplicare ideile noi, dar fii atent la relațiile cu cei din jur.
Taur
Concentrarea pe detalii te va ajuta să rezolvi unele probleme restante.
Gemeni
Vei simți nevoia de a comunica mai mult cu cei din jur. Este o zi favorabilă pentru discuții importante.
Rac
O zi ideală pentru a reflecta asupra planurilor tale financiare și pentru a te organiza mai bine.
Leu
Posibil să te simți inspirat să îți urmărești pasiunile. Folosește-ți creativitatea în tot ce faci!
Fecioară
Este o zi în care vei reevalua prioritățile personale. Ai grijă la detalii și nu lăsa stresul să te copleșească.
Balanță
Azi vei căuta armonie în relațiile tale. Îți va prinde bine să petreci timp cu cei dragi.
Scorpion
Te vei concentra pe muncă, dar este important să nu ignori necesitatea unei pauze.
Săgetător
O zi favorabilă pentru învățătura și explorarea unor idei noi.
Capricorn
Te vei concentra pe proiectele personale. Dacă ai în plan să iei decizii financiare, fii prudent.
Vărsător
O zi bună pentru a colabora cu ceilalți. Vei găsi sprijin din partea unor persoane influente.
Pești
Simți că ai nevoie de liniște și introspecție. Fă-ți timp pentru a te reconecta cu tine însuți.

Pagina 7 din 174