Joi, 11 iunie, gălățenii îl cinstesc și se roagă, îndeosebi, la Sfântul Luca al Crimeii, la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din cartierul Mazepa II.
Comunitatea de aici a primit acest hram în anul 2012, dar și pe cel al Sfântului Cuvios Patapie (380-450), un rugător al Pustiei Egiptene. Acești doi ocrotitori au fost atribuiți cu prilejul resfințirii sfântului locaș și al aducerii, la Galați, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, a Sfințelor Moaște ale celor „doi teologi ai virtuții”.
În 2012, o hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a stabilit trecerea în calendrul nostru a acestui „prieten al lui Hristos” și pomenirea sa pe 11 iunie.
S-a născut pe 27 aprilie 1877, cu numele de Valentin, în Kesţ (Crimeea), într-o renumită familie de aristocrați. Alături de părinții săi, tânărul Valentin a trăit la Kiev, în apropierea Lavrei Pecerska. A iubit pictura, dar s-a îndreptat către Facultatea de Medicină din Kiev, unde s-a distins prin inteligenţă şi înaltă ţinută morală. A fost licenţiat în 1903, iar în 1904 a ales să meargă în Orientul Îndepărtat, ca voluntar al Crucii Roşii, pentru a obloji rănile soldaților căzuți în războiul ruso-japonez. În toate împrejurările a îmbinat rugăciunea cu ştiinţa medicală, tămăduind boli dintre cele mai grele. Era oftalmolog, dar harul ceresc lucra prin mâna sa, vindecând oameni ce purtau în trupurile lor dureri grave.
Sfântul Luca al Crimeii a slujit oamenii dezinteresat și a cunoscut prigoana și persecuția bolșevică, după 1917. În timp ce preoții erau persecutați, batjocoriți și executați fără motiv, doctorul Valentin, viitorul Ierarh Luca al Crimeii, a îmbrăcat în 1921 haina preoțească. A fost multă nedumerire printre colegii și studenții săi, care îl recunoșteau drept chirurg desăvârșit și profesor universitar, dar n-au înțeles gestul de a îmbrăca haina proțească.
Şi-a pus casa la dispoziția necăjiților și, fără de arginți, a redat lumina multor nevăzători. Doctorul Luca este cel care a introdus anestezia totală în Crimeea, într-o vreme în care la Moscova nu se cunoștea această metodă. Lucrarea sa de doctorat a avut această temă, fiind apreciată cu 10 de toți profesorii din comisie.
În septembrie 1920, a înființat la Tașkent prima Facultate de Medicină din Asia Sovietică. În 1921, după ce a pierdut-o pe soția sa, a primit haina preoției și a purtat-o cu demnitate și cu multă jertfă, ajungând Arhiepiscop. Pentru curajul, credința sa neșovăitoare, bolșevicii l-au exilat de patru ori, fiind transferat chiar și în înghețata Siberie. Răutățile oamenilor nu au făcut însă decât să-i netezească drumul spre veșnicie, fiind canonizat.
A trecut la ceruri pe 11 iunie 1961, iar din 2013 este prăznuit și la noi.
