Marţi, 25 martie, Consiliul Județean (CJ) Galați a aprobat un buget-record pentru anul 2025, cu o valoare cu peste 25% mai mare față de anul precedent. Această alocare financiară ambițioasă promite să transforme radical infrastructura și serviciile din regiune, punând accent pe dezvoltare și pe atragerea fondurilor europene. „Am aprobat cel mai mare buget de care a beneficiat vreodată județul Galați: 1,9 miliarde de lei, dintre care cea mai mare parte - 1,6 miliarde de lei (85 ...
"Bugetul, ca orice buget, nu acoperă niciodată toate nevoile. N-am crezut că o să spun vreodată, dar fondurile europene ne-au îngenunchiat", a declarat primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, despre perspectivele financiare ale anului 2025. "Financiar, nu mai avem de unde să scoatem bani care să acopere toate investițiile pe care le generăm în momentul de față", a mai spus edilul-șef, referindu-se la demararea unor lucrări noi de reparații și regenerare urbană în inter ...
A început schimbarea sistemului de încălzire de la Spitalul Județean Clinic de Urgență ”Sf.Apostol Andrei” din Galați, proiect finanțat cu fonduri europene în valoare de aproximativ 30 milioane de lei, informează Consiliul Județean (CJ) Galați. ”Infrastructura termică a Spitalului Județean Galați se va transforma radical printr-un proiect de anvergură, în valoare de 30 de milioane de lei (echivalentul a 6 milioane de euro – n.r.), care va reduce consumul de energie și ...
Investițiile din domeniul educației derulate cu fonduri europene au permis modernizarea sălilor de clasă, laboratoarelor și cabinetele de consiliere din școlile speciale gălățene aflate în subordinea Consiliului Județean (CJ) Galați, se arată într-un comunicat de presă al instituției. Unul dintre cele mai importante proiecte derulate de CJ Galați este cel prin care s-a obținut pentru școlile speciale o finanțare de 2,8 milioane de lei, fonduri atrase prin PNRR. Astfel, 31 de ...

66 miliarde de euro, beneficiul net al României din fonduri UE

Duminică, 02 Februarie 2025 09:00 | Publicat în ECONOMIE
În perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2024, adică în cei 18 ani de apartenență la Uniunea Europeană (UE), România a primit de la bugetul UE suma totală de 99,288 miliarde de euro și a plătit 32,603 miliarde de euro. Rezultă că România a ieșit pe plus cu suma de 66,684 miliarde de euro, fonduri nete primite de la UE, peste banii cu care am contribuit la bugetul blocului european, potrivit datelor publicate recent de Ministerul Finanțelor și citate de startupcafe.ro.Astfel, la ...

Utilaje cu bani europeni pentru o firmă gălăţeană

Sâmbătă, 18 Ianuarie 2025 10:00 | Publicat în Regional
Producătorul gălăţean de hârtie igienică şi prosoape de bucătărie Jetta va achiziţiona utilaje noi, cu ajutorul unei finanţări europene în valoare de 1,9 milioane de lei, provenită în mare parte prin Programul "Tranziţie Justă". Valoarea nerambursabilă a ajutorului este de 1,24 milioane de lei, conform datelor ADR Sud-Est, preluate de zf.ro."Vom automatiza fabrica şi vom achi­ziţiona utilaje pentru diversi­fi­carea producţiei. Vrem să produ­cem şer­veţele nazale şi ...

Bani europeni pentru refugiații din Turcia

Marți, 17 Decembrie 2024 17:39 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Uniunea Europeană va debloca un miliard de euro suplimentar, pentru a finanţa ajutorul pentru refugiaţii din Turcia, a anunţat marţi, la Ankara, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, relatează AFP. "Un miliard de euro suplimentar va fi utilizat mai ales pentru finanţarea asistenţei medicale şi a educaţiei pentru refugiaţii din Turcia şi (...) va contribui la gestionarea migraţiei şi a frontierelor, inclusiv la întoarcerea voluntară a refugiaţilor sirieni", a mai ...
Construită în anul 1930, clădirea Grădiniței cu program prelungit „Elena Doamna”, de pe strada Domnească nr. 114, va fi modernizată cu fonduri atrase prin PNRR. Lucrările ar trebui să dureze 15 luni şi vor fi executate de Asocierea Ecoloptim SRL - Stiloterm SRL - Citadina 98 SA, pe baza unui contract în valoare de 3.543.490 de lei fără TVA. Conform Primăriei Galaţi, în cadrul proiectului sunt prevăzute în principal: lucrări de consolidare; hidroizolarea fundațiilor și a ...
Colegiul Economic "Virgil Madgearu" (CEVM) din Galaţi se află zilele acestea în sărbătoare. Celebrează, cu foşti şi actuali elevi, cu foşti şi actuali profesori, cu absolvenţi ajunşi profesionişti într-ale economiei, lideri în domeniile lor şi oameni de afaceri, 160 de ani de când, la Galaţi, se înfiinţa una dintre primele şcoli comerciale din ţară. Deşi istoria îndelungată şi plină de realizări este mult rememorată zilele acestea, CEVM este puternic ancorat în pr ...

A sosit la Galaţi primul tramvai din noul lot de zece

Miercuri, 27 Noiembrie 2024 18:00 | Publicat în Regional
Primul tramvai din lotul celor zece achiziționate cu fonduri din PNRR a sosit la Galaţi, anunţă Primăria Este vorba despre tramvaie noi, cu toate dotările moderne, produse în România, în fabrica de la Arad. Până pe 15 august 2025, întregul lot de 10 tramvaie va fi livrat. Noile mijloace de transport vor circula pe traseele 7, 44 și 39, pe linii modernizate. Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, la începutul acestui an, în urma finalizării licitaţiei, Primă ...
Pagina 1 din 8