Arhitectul Ion D. Berindey s-a născut pe 28 iunie 1871, la București.
A urmat Şcoala de Arte Frumoase, Secţia de Arhitectură, la Paris. În 1897 a obţinut diploma de arhitect oferită de Guvernul francez, întorcându-se în ţară în acelaşi an.
În iunie 1899, Gheorghe Grigore Cantacuzino (Nababul) – pe atunci, prim-ministru şi ministru de Interne – l-a numit pe Ion D. Berindey arhitect-şef al Serviciului Tehnic al Ministerului de Interne, funcţie pe care a ocupat-o până în 1901. În 1906, arhitectul a fost invitat al Fundației Carnegie ca autor al unuia dintre proiectele reținute în cadrul concursului pentru construcția Palatului Păcii de la Haga.
Ion D. Berindey a fost unul dintre cei mai prolifici şi apreciaţi arhitecţi români din primele trei decenii ale secolului al XX-lea.
Dintre cele peste 60 de lucrări realizate de-a lungul carierei sale, 29 sunt clasate drept monumente istorice, ceea ce demonstrează că arhitectura pe care a creat-o se bucură şi astăzi de apreciere, situându-se pe un loc de seamă în istoria arhitecturii moderne din România.
Dintre creaţiile sale, cele mai cunoscute clădiri sunt: Palatul Gheorghe Grigore Cantacuzino (astăzi, sediu al Muzeului Naţional George Enescu şi al Uniunii Compozitorilor din România), Casa George G. Assan (astăzi, Casa Oamenilor de Ştiinţă), Casa Eraclie Arion (astăzi, sediul Agenției Naționale pentru Integritate), Centrul de plasament “Sf. Ecaterina”, Vila Gănescu, Azilul Regina Elisabeta, Casa Alexandru G. Florescu, Palatul Administrativ de Justiţie şi al Poştelor (astăzi Palatul Culturii), Palatul Sindicatului Ziariştilor (astăzi, Teatrul Foarte Mic).
A fost distins cu Ordinul Francisc Iosif în grad de Ofițer, acordat în 1908 de Împăratul Franz Joseph al Austriei și în 1925 cu Ordinul Steaua României în grad de Comandor, acordat de Regele Ferdinand.
A încetat din viață pe 29 septembrie 1928, la București.
P.V.O. (diferite surse)
