Doamna mea ne(mai)văzută Livadă, te rog să mă ierţi pentru că nu ţi-am scris de mult! Nu ţi-am mai scris nu fiindcă nu mai am cerneală sau cretă sau creion sau maculator sau ţărnă pe jos sau omăt în grădină, ci fiindcă mi-a fost ruşine! E uşor de presupus şi la fel de uşor de înţeles de ce-mi este aşa de ruşine! Cum să nu-mi crape obrazul când ştiu şi ştii că m-ai prins la borcanul cu dulceaţă de gutui? şi cum mâncam cu lăcomie... şi mai puneam şi-n buzun ...

Ce nalt este dorul de mama,/ oriunde, oricum şi oricând aş fi!... nu-i nimica (în lumea/ aceasta) mai viu şi mai sfânt! Ce drept este dorul de mama,/ şi aprig, şi mult mai adânc decât adâncirea din suflet/ când ochii n-o văd şi o plâng! Ce lung este dorul de mama,/ şi pur, şi cuprins într-atât, cât poate o inimă-ntreagă/ să umble (mereu) până-n gât! Ce scump este dorul de mama!/... îl văd, îl aud şi-l suspin cu cea mai frumoasă tristeţe/ cumplită şi fără amin! ...

Sunt cu Prăpăd  și Mutelcă pe malul Dunării, în noaptea de Anul Nou! Primul chiar stârneşte invidia lui Aristotel, dar şi pe-a noastră! Invidie frumoasă, constructivă!... E ora 12! Brusc, aşa, ca din apă, apar doi derbedei cu glugi şi pantaloni jerpeliţi! Aprind petarde şi le aruncă în Fluviu! Şi behăiesc! Şi grohăie!... Oare ce „satisfacţie” găsesc aceşti imbecili într-această „distracţie”?... Ne îndepărtăm crucindu-ne! Mutelcă se umple cu aer şi reci ...

Vezi bine?... gutuiul acesta/ e-n floare şi-i gata să-(ţi) spună că tace şi face, e gata/ să-şi mute splendoarea pe Lună, e gata să zică adio/ la toate-ale Lutului cesta, pe care l-a şters (din vedere,/ din milă) Celestul, Celesta! Şi-adună şi scade şi-oftează:/ nimic nu-i mai pare-a fi sacru când vede şi-aude atâta/ minciună cum umblă-n fiacru şi-şi poartă-n hailaif nesimţirea/ şi face scârbire în jururi... cum toţi pământenii azvârle/ cu slin şi sudalmă-ns ...

Supranumit Violonistul fără de Arginţi, omul din titlu des/cânta la toate nunţile şi botezurile şi balurile şi divorţurile şi chefurile şi petrecerile şi sărbătorile din mijlocul părţii de Sud a Moldovei de Nord! Cânta chiar şi la îngropăciuni! Şi la orice fel de despărţiri şi împărţiri cânta! Fără nici un bănuţ cânta! Şi cânta şi din gură, nu numai din vioară! De loc, era din Drăguşeni! Cum auzea că urmează să se întâmple una dintre organizările ami ...

Tu nu (m)-ai visat niciodată/ că-s mort după tine, pe vale, că-s drumul (şi sensul) pe unde/ merg toate cuvintele tale, din care ai fost întrupată/ şi (s)pusă pe-aceeaşi cărare cu mine, s-ajungem acolo,/ la capăt, la margine...! Oare de ce nu încerci? de ce-ţi place/ departe de vis? ce se vede din lumea cea fără oniric/ şi clară ca nuca-n perete? În crederea ta cum că unde-i/ prea multă visare se-ntâmplă dormire în gol, minciunire,/ că numai fantasmele îmblă cu preşu ...

Iată ce i-a dictat poetul Marcel Măzăriche lui Vasile Vindereu, pentru ca să scrie pe lespedea şi pe crucea mormântului în care „doarme” grangurul „întrerupt” de cel mai straniu, dar şi sincer cetăţean de „onoare” al celui mai sigur/potrivit „loc de parcare”, al Cimitirului „Sfântul Lazăr”, adicătelea! Citiţi şi vă cruciţi corect! „am să te prind că vii să furi zarzăre.../ fir-ai să fii, moarte de pasăre!/ nici n-am crezut cu tu vreodată/ ai să op ...

Eu, acum, vreau să scriu cel mai frumos poem pentru tine, întru memoria celor o mie şi unu de plânsuri torenţiale, pe care le-ai pierdut aşteptându-mă... şi întru memoria celor o mie şi unu de hectare cu ghiocei, pe care le-am semănat şi le-am înflorit aşteptându-te... dar şi întru memoria celor o mie şi una de strigăte prin deşertăciunea care ne-a înmulţit şi ne-a împărţit la cei care au fost şi încă mai sunt duci şi ducese de Candoare pe acest (ne)cunoscut Rotu ...

Tovarăşul Vasile Vindereu face la stânga, spre intrarea-n Cimitirul/Dormitorul „Sfântul Lazăr”! Fac şi eu la stânga... şi-l urmez cam la un pas mai în urmă! Că doar sunt invitatul său, nu? Că doar are să-mi mărturisească „ceva” care nu mai suportă amânare, nu? Cred că are „ceva” pe suflet şi vrea să nu mai aibă! Cred că vrea să scape de-o povară care-l macină, probabil!... Cred că nu mai poate suporta o remuşcare, o mustrare de conştiinţă, nu? Cred că- ...

Ia-mă să-mi dai nişte viaţă/ din multul înaltelor tale priviri înspre lutul din care/ beau moarte la deal şi la vale! Ia-mă acum, cât mai merge/ ulciorul iubirii la apă, cât încă departe-i târziul/ şi-absenţa nu-i gata să-nceapă! Acum, când blestemul acestei/ meniri încă ştie să ardă... şi arde... şi face lumină/ şi-o poartă din poartă în poartă! O poartă din uşă în uşă,/ din suflet în suflet o poartă... (seraf păzitor al candorii,/ aude şi vede şi i ...