Motto:
Cade luna până-n crâng,
Sângele-nverzește-n piept,
Lacrimi pe piciorul stâng,
Lacrimi pe piciorul drept
(Ion Zimbru)
Vinerea trecută - după un moment de reculegere ținut în memoria poetului Ion Zimbru, colegul și prietenul nostru din Cenaclul "Noduri și Semne", pe care l-a și înființat, de altfel, în anul 1984, împreună cu Gelu Ciorici - Victor Dragomir (V.D.) a citit proza scurtă "O zi cu Iisus" - unul dintre cele mai reușite texte ale sale, după cum a fost comentat, analizat și apreciat de cei prezenți.
(...) Chipul Lui nu avea strălucirea pe care o atribuim regilor. Pielea îi era arsă de soare, de un brun cald, cu umbre mai închise pe pomeți. Se vedea că umblase mult sub cerul deschis. Fruntea îi era lată, traversată de linii fine, nu de încruntare, ci de gând adânc și de atenție continuă față de cei din jur.
Părul îi cădea aproape de umeri, în șuvițe ușor ondulate și întunecate, prinse ici-colo de fire mai deschise, arse de lumină. Era purtat firesc, ca al unui om pentru care drumurile sunt mai importante decât oglinzile. Barba, plină dar îngrijită fără pretenție, îi încadra gura și îi accentua liniștea trăsăturilor.
Iar ochii...
Ochii nu puteau fi comparați cu nimic din ce văzusem. Nu pentru culoare - deși aveau o adâncime care părea să înghită lumina și să o redea mai blândă - ci pentru felul în care priveau. Nu treceau peste tine, nu te măsurau și nu te judecau. Se așezau deasupra ta cu o deplină prezență, ca și cum în acel moment nu ar fi existat nimeni altcineva pe pământ.
Când m-a privit, am avut senzația stranie că toate zgomotele se retrag. Murmurul mulțimii, foșnetul palmierilor, pașii neliniștiți - toate s-au îndepărtat, ca valurile care se sparg de țărm și apoi se retrag.
În ochii Lui nu era deloc asprime, dar nici slăbiciune. Era o putere liniștită, stăpânită, care nu avea nevoie să se impună. Părea că vede dincolo de hainele mele prăfuite, de cicatricea de pe picior, de anii care mă apăsau.
Gura Lui, ușor arcuită, păstra urma unei blândeți care nu era naivitate. Colțurile buzelor aveau acea fină oboseală, ca a omului care a ascultat prea multe plângeri, însă nu s-a îndepărtat de niciuna.
Tunica pe care o purta era simplă, țesută din pânză groasă, de culoarea nisipului deschis. Peste umeri îi cădea o mantie ușoară, prinsă lejer - semn că era gata oricând să pornească din nou la drum.
I-am observat mâinile abia când le-a ridicat ușor, ca să facă semn mulțimii să se liniștească. Nu erau mâini de scrib sau negustor. Aveau asprimea muncii, tendoane vizibile, degete puternice, cu unghii scurte. În ele se vedea obișnuința de a lucra lemnul, de a atinge lucruri grele, de a sprijini trupuri căzute. Totuși, când s-au oprit pentru o clipă în aer, am descoperit o delicatețe neașteptată, ca și cum ar fi putut frânge o ramură, dar ar fi ales întotdeauna să o mângâie. (...) (V.D. - "O zi cu Iisus")
”O proză excepțională. Descrierile sunt bogate în detalii și, prin aceasta, devin captivante.” (Ioan Gh. Tofan)
”O atmosferă bine conturată care te introduce în zona Ierihonului - cu multe elemente specifice locului/ zonei bine descrise.” (Mioara Ardieleanu)
”Are imagini foarte bine realizate și o bună simbolistică. Descrierea lui IIsus este foarte bine realizată.” (Antoanela Mardar)
”Trimite către oniric și către poematic; are două personaje principale - Iisus și eul epic; are multe metafore care sunt bine realizate; traseul simbolic de la suferință la speranță este bine construit; atmosfera este realistă și metaforele - reușite; ca de obicei - în scrierile sale se dă o luptă între bine și rău, binele câștigând de fiecare dată; este tulburător.” (Gabriel Gherbăluță)
”Am trăit povestea; am văzut scenele; are expresii realizate, frumoase și metafore care lasă loc pentru admirație și meditație; un text luminos și delicat.” (Ecaterina Mihăiescu Păun)
”Mi se pare cel mai bun text al lui V.D.; creează atmosferă și o imagine reușită, profundă a lui Iisus; o lucrare binefăcătoare.” (Carmen Neacșu)
”Un text care dovedește că scriitorii au vederea atât în trecut, cât și în viitor și, implicit, posibilitatea de a sugera prezentul continuu, ceea ce ne întărește convingerea că gândul omului este creator și fantastic; liberul arbitru este bine prins; sugestia că alegerea drumului mai greu este benefică și că suntem măsura faptelor noastre este impresionantă; are multă simplitate și liniște; atmosfera este fină, subtilă; are și inserții lirice; imaginea/ privirea lui Iisus, așa cum a descris-o, induce multă pace și liniște.” (Anca Șerban Gaiu)
- Vineri, 24 aprilie, de la ora 18.00, la sediul "Viaţa liberă", citește Ioan Gh. Tofan.
