Aproape 500 de locuri de muncă vacante în Galați

Aproape 500 de locuri de muncă vacante în Galați
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Lista locurilor de muncă vacante înregistrate la AJOFM Galați, înaintea ultimei săptămâni din ianuarie, cuprinde 486 de posturi, pentru 28 de ocupații sau meserii. Față de zilele precedente, au apărut și noutăți printre ofertele agenților economici gălățeni.

Astfel, o firmă de prestări servicii vrea să angajeze 25 de agenți curățenie clădiri și mijloace de transport, 25 de femei de serviciu și 20 de menajere. De asemenea, o firmă din Tecuci oferă opt locuri pentru ajutor bucătar și două pentru cameriste, iar o firmă de recrutare din domeniul naval anunță posturi libere pentru 10 lăcătuși la prelucrarea și îndreptarea țevilor ghintuite, doi maiștri mecanici, 50 de sudori geomembrană și 20 de tubulatori navali. De asemenea, o firmă de construcții din Tecuci caută câteva zeci de muncitori necalificați, zugravi și zidari.

Oferta completă a locurilor de muncă declarate oficial în Galați poate fi consultată pe pagina AJOFM.

Citit 4520 ori Ultima modificare Marți, 24 Ianuarie 2023 10:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.