2.652 de persoane și-au găsit locuri de muncă, în primele opt luni ale anului, cu sprijinul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați, informează instituția. Cei mai mulți dintre gălățenii nou-angajați (1.499) au peste 45 de ani, iar cei mai puțini (97) au între 30 și 35 de ani. În funcție de rezidență, 1.466 dintre noii angajați provin din mediul urban, iar 1.186 sunt din rural.
Ca nivel de pregătire, cele mai multe persoane pentru care s-a identificat un loc de muncă au cu studii gimnaziale (821), studii liceale (739) sau școli profesionale (583). Numărul celor cu studii superioare este de 261, al celor cu studii primare și fără studii este de 185, în timp ce persoanele cu studii postliceale încadrate sunt în număr de 63.
Dintre persoanele angajate cu sprijinul AJOFM în primele opt luni, 513 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile.
În aceeași perioadă, 6.192 de persoane au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, beneficiind de indemnizație de șomaj și de cuprinderea în măsuri active de ocupare.