Daniela Stratulat

Daniela Stratulat

„Afaceri” studențeşti de cămin

Luni, 13 Februarie 2023 12:40 | Publicat în CARIERE
M.C este o tânără de 20 de ani, din Republica Moldova, studentă la Facultatea de Litere a Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi. Din dorința de a fi mai independentă financiar, această vacanță de iarnă şi-a dedicat-o cursurilor de "beauty", iar de-acum poate fi considerată maestră în laminarea genelor și sprâncenelor. "Motivele pentru care am decis să urmez aceste cursuri au fost că mereu mi-am dorit să fiu propriul meu șef și urăsc să mă trezesc dimineața", ne- ...

Tânărul student care muncește pentru propriul vis

Luni, 09 Ianuarie 2023 20:00 | Publicat în SOCIETATE
Trebuie spus că, printre studenți, nu doar fetele au spirit antreprenorial dezvoltat, ci și băieții. În vârstă de 19 ani, F.R. este student la Facultatea de Inginerie, anul I. Din necesitatea de resurse financiare și din plăcere pentru ceea ce face, tânărul a început să tundă băieții din Campusul Studențesc "Alexandru Ioan Cuza". "Mama mea este frizeriță şi de la ea am învățat această artă. Da, pentru mine, este o artă. Am mereu o atitudine foarte serioasă atunci câ ...

Ce înseamnă vacanța de iarnă pentru un student

Duminică, 08 Ianuarie 2023 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Iarna e anotimpul care ne aduce multe surprize, întâmplări neașteptate și momente feerice. Sărbătorile de iarnă ocupă un loc aparte în inimile românilor, cu tot felul de tradiții populare, obiceiuri şi datini, una mai frumoasă decât alta. Sărbătorile de iarnă sunt asociate de studenți, elevi şi copii cu vacanța mult așteptată, odihnă, plecări la munte, pregătire pentru sesiune și întâlniri cu familia. Dar trebuie să recunoaștem că sărbătorile de iarnă sunt pri ...

Studentă care și-a dezvoltat propria afacere

Joi, 05 Ianuarie 2023 12:00 | Publicat în SOCIETATE
"Totul a început de la plăcerea de a avea unghiile îngrijite. Treptat, pasiunea s-a transformat într-o mică sursă de venit". În vârstă de 20 de ani, M.S. este o tânără studentă din Republica Moldova, în anul al III-lea la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, din cadrul Universității "Dunărea de Jos".După cum mi-a povestit, totul a început în joacă. Într-o zi, a rugat-o pe mama ei să-i procure cele necesare pentru a-și face unghiile acasă, cu gândul ...

Expoziţie de pictură, olărit și modelaj

Sâmbătă, 10 Decembrie 2022 17:00 | Publicat în CULTURA
Atelierul ”Acces Vizual Art”, condus de Gina Ciobotaru Popa, organizează, în colaborare cu Biblioteca Judeţeană "V.A. Urechia", vernisajul primei ediţii a expoziţiei "Prin ochii lor". În cadrul expoziţiei vor putea fi admirate lucrări de pictură, olărit și modelaj, realizate sub îndrumarea profesorilor atelierului. Vernisajul se va desfășura la Biblioteca "V.A. Urechia", sala "Mihai Eminescu", marţi, 13 decembrie 2022, de la ora 17.30. Expoziția va putea fi vizitată până ...

Tânăra studentă la Arte care se ocupă de imaginea fetelor din campus

Joi, 08 Decembrie 2022 20:00 | Publicat în CARIERE
Studentă la Facultatea de Arte, L. D. are grijă de "imaginea" fetelor din Campusul Studențesc "Alexandru Ioan Cuza". La vârsta de 23 de ani, se poate mândri cu un an de practică în domeniul beauty. Cariera de make-up artist şi-a început-o la vârsta de 19 ani. Chiar dacă, la început, nu o făcea din plăcere, ci mai mult de nevoie, treptat, după ce a urmat mai multe cursuri de instruire, a înțeles că machiajul este o artă. "O prietenă m-a sfătuit să urmez un curs de make-up. ...

Festival Naţional Studenţesc de Rock, la Galați

Duminică, 27 Noiembrie 2022 05:48 | Publicat în CULTURA
Casa de Cultură a Studenţilor Galaţi (CCS), în colaborare cu Daily Pub, organizează, pe 9 decembrie 2022, Festivalul Naţional Studenţesc de Muzică Rock "S’Live Rock", eveniment tradițional care a reușit să ajungă la cea de-a XIII-a ediţie. Festivalul Naţional Studenţesc de Muzică Rock are un caracter necompetiţional, scopul său fiind dezvoltarea schimbului cultural şi de experienţă artistică între tinerii interpreţi de muzică rock. Vor concerta trupe din cadrul mai mu ...

Proiect internațional de colaborare universitară

Vineri, 25 Noiembrie 2022 16:00 | Publicat în SOCIETATE
Facultatea de Litere din cadrul Universității "Dunărea de Jos" din Galați este parteneră, împreună cu Institutul de Filologie Română "Bogdan Petriceicu-Hasdeu" al Universității de Stat din Moldova, într-un proiect de colaborare științifică finanțat de Agenția Universitară Francofonă, intitulat "La recherche sur l’imaginaire littéraire-artistique. Perspectives interdisciplinaires - SERIMAGE 2022". Cele două instituții și-au propus schimburi de cercetători și stagii de d ...

Lansări de carte la Salonul literar "Axis libri"

Miercuri, 23 Noiembrie 2022 14:50 | Publicat în CULTURA
La sediul central al Bibliotecii Județene "V.A. Urechia" Galați, Sala "Mihai Eminescu", pe 24 noiembrie 2022, ora 17.00, vor avea loc mai multe lansări de carte. Radu Sergiu Ruba va prezenta "Semnătura indiană", Nicolae C. Ariton - "Aventuri în Tulcea" și "Misterul comorii de la Agighiol", iar Dorian Stoilescu - "În fața tirului" și "Stetoscopul stelelor migratoare". Invitați speciali la eveniment sunt Viorel Coman, Ion Avram, Iulian Grigoriu, Petru Țincoca, Lucian Țugui şi Tudose ...

Dezbatere despre combaterea consumului de droguri

Marți, 22 Noiembrie 2022 09:15 | Publicat în JURIDIC
Clubul Studenților de la Drept și Administrație Publică din cadrul Ligii Studenților din Galați, în parteneriat cu Facultatea de Drept și Științe Administrative, organizează un eveniment educațional intitulat "Drogurile. Aspecte juridice și psiho-sociale". Tema dezbaterilor va fi "Activități desfășurate pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri", iar manifestarea va avea loc pe 24 noiembrie 2022, ora 15,00. La eveniment vor fi prezenți invitați speciali din partea ...
Pagina 1 din 3