Unirea Braniștea pregătește noul sezon

Marți, 02 Iunie 2026 10:00 | Publicat în SPORT
Formația gălățeană vine după cel mai slab sezon al său în Liga a III-a, după ce ani la rând s-a aflat între echipele calificate în play-off. De această dată, Unirea Braniștea a încheiat prima în play-out, după ce a avut o penalizare de trei puncte (după retragerea de pe teren din meciul cu Sporting Liești), altfel s-ar fi aflat din nou între formațiile prezente în faza superioară a competiţiei. Pentru a mai evita emoțiile cu privire la calificarea în play-off, conduce ...
Ne aflăm într-o perioadă în care interesul general și privirile amatorilor sportului cu mingea peste plasă sunt ațintite spre selecționata națională. De o bună perioadă de timp, după încheierea competiției interne, jucătorii cei mai valoroși au fost convocați de către selecționerul Sergiu Stancu la pregătirile lotului național. Despre aceste preocupări de sezon am purtat un dialog cu selecționerul, care este și antrenorul gălățenilor de la CSM Arcada - vicecampioni a ...
Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) se va reuni, luni, într-o sesiune specială convocată la solicitarea României, după incidentul de la Galați, unde o dronă rusească a lovit un bloc de locuinţe şi a rănit două persoane, a anunțat ambasadorul României la ONU, Cornel Feruţă. Conform ambasadorului, România a declanșat consultări la ONU imediat după incident și a solicitat o reuniune a Consiliului de Securitate, în baza articolelor 34 și 35 din ...

Gălăţean condamnat prins în Franţa

Luni, 01 Iunie 2026 12:00 | Publicat în JURIDIC
Poliția Română a adus în țară, vineri, 29 mai, cinci persoane pe numele cîrora existau mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau mandate de arestare preventivă. Printre cei cinci s-a aflat şi un bărbat din Galaţi, în vârstă de 47 de ani, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. Acesta a fost adus din Franța, având de ispăşit o condamnare de 6 ani și 8 luni de închisoare, stabilită printr-o sentinţă a Tribunalul ...

Romgaz preia Azomureș, cu 69 milioane de euro

Luni, 01 Iunie 2026 11:00 | Publicat în ECONOMIE
Romgaz a preluat platforma Azomureș pentru suma de 69 milioane de euro. Contractul de achiziție a fost semnat vineri, iar tranzacția a fost avizată de Consiliul de Administrație al Romgaz. Din suma totală, 46 milioane de euro reprezintă valoarea combinatului, 10 milioane de euro reprezintă materia primă și stocurile, iar 13 milioane de euro sunt costurile necesare pentru menținerea combinatului în funcțiune și plata salariaților în următoarele două luni, până la preluarea ef ...

Stand-up comedy cu Dan Badea, la mall

Luni, 01 Iunie 2026 10:30 | Publicat în UNDE MERGEM
Joi, 4 iunie, de la ora 20.30, terasa Shopping City Galați se transformă în locul unde glumele bune nu lipsesc, iar energia e la cote maxime. Cunoscutul artist Dan Badea revine la mall cu un show de stand-up comedy care promite distracție, ironie și mult râs. Biletele sunt disponibile pe iabilet.ro şi costă 75 de lei. Dan Badea este actor, artist de stand-up şi vedetă de televiziune, fiind prezentator al emisiunii iUmor de la Antena 1. ...
Un transport ilegal de deșeuri a fost oprit la intrarea în România, în zona portuară din apropierea Galațiului. Deșeurile se aflau pe o barjă care venea din Republica Moldova, având destinaţia Turcia. Potrivit comisarilor Gărzii Naționale de Mediu din Galați, pe barjă au fost descoperite neconcordanțe majore între documente și încărcătura reală. În urma controlului, comisarii gălățeni au descoperit că, pe lângă deșeurile declarate, încărcătura conținea „ca ...
Publicarea recentă a bilanțului privind starea buncărelor din județ a stârnit un interes uriaș și un val de întrebări din partea gălățenilor. La apelul cititorilor noștri, care au dorit în mod legitim să afle unde se află cele două noi adăposturi de protecție civilă identificate recent de autorități, cotidianul „Viața liberă” a solicitat clarificări oficiale. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență au răspuns prompt solicitării noastre și au ...
Nu mai puţin de 50 de baloane, inscripționate cu numele „Kiwanis” se vor înălţa spre cer de la locul de joacă de pe Faleza Dunării din Galaţi, pe 1 iunie, la ora 11,00. Clubul Kiwanis din Galaţi împreună cu toate cluburile Kiwanis din țară, organizează acest eveniment dedicat copiilor. Organizatoarele speră ca acesta să fie un moment de joacă inedit pentru copiii care vor lansa baloanele: „Fiecare balon care se înalță spre înaltul cerului va purta cu el o dorință cu ...
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați va organiza, în perioada 4-18 iunie, Tabăra Internațională de Voluntariat, eveniment de anvergură dedicat studenților instituției gazdă și celor din cadrul rețelei europene RUN-EU 2.0. Inițiativa își propune să îmbine experiența practică și dezvoltarea personală a tinerilor cu un impact real asupra comunității locale. Deschiderea oficială a evenimentului este programată pentru data de 5 iunie, la ora 10:00, și se va desfă ...
Pagina 35 din 3950