Drumul periculos și carosabilul umed, combinate cu viteza au dus la producerea unui accident rutier din care au rezultat pagube materiale și rănirea unei șoferițe. Cel responsabil de producerea coliziunii a fost un șofer de TIR basarabean, un bărbat, în vârstă de 58 de ani, care abia intrase în țară pe la Oancea și se îndrepta spre Galați, pe DN 26. Într-o curbă din satul Brănești, comuna Vlădești, şoferul nu a redus viteza, deși carosabilul era ud, și maşina a derapat. Semiremorca vehiculului a derapat către stânga, pe sensul opus de mers, și a lovit un autoturism, care era condus regulamentar de o femeie, în vârstă de 28 de ani. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în parapetul de protecție din metal de pe marginea drumului, rezultând avarierea semiremorcii și a autoturismului, dar și rănirea șoferiței. Aceasta a fost transportată la spital pentru investigații medicale de specialitate. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Un tir moldovenesc a derapat într-o curbă din Vlădești Scris de Mariana Constandache


Mariana Constandache
Articole recente - Mariana Constandache
Cât a scos din buzunar un șofer care a trecut pe roșu. Polițiștii i-au făcut o surpriză Unde sunt radarele în weekend Acuzații grave privind un pericol public lăsat liber. Cum a devenit ucigaș un hoț periculos și tolerat SUA renunță la rolul de mediator în războiul din Ucraina. Trump cere Kievului și Moscovei să discute direct despre pace Hoț abia eliberat, arestat din nou pentru furt
Mai multe din această categorie: