SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi
Săptămâna viitoare, la Galați, Şcoala de Vară de Astronomie "Priviți cerul!", ediția a XIV-a
Scris de Anca Spânu Joi, 20 Iulie 2023
Între 24 și 26 iulie 2023, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii "Răsvan Angheluţă" Galaţi vă așteaptă, la Observatorul Astronomic, la o nouă lecție despre stele, în ediția a XIV-a a Școlii de Vară de Astronomie "Priviţi cerul!". Coordonată de Compartimentul Planetariu-Observator Astronomic, atrage an de an foarte mulţi doritori în a-şi…
400 de controale pentru protecția mediului
Scris de Beatrice Dumitriu Joi, 20 Iulie 2023
Polițiștii locali din cadrul Serviciului de Protecție a Mediului au efectuat 434 de controale în primele șase luni ale anului 2023. Dintre aceste acțiuni, 303 au fost controale la persoane juridice, iar 131 au reprezentat verificări la persoane fizice. Au fost aplicate 117 sancțiuni contravenționale, în sumă totală de 63.200…
Calendar ortodox: 20 iulie - Sfântul Prorooc Ilie
Scris de Anca Spânu Joi, 20 Iulie 2023
Sfântul Ilie a trăit cu vreo 800 de ani înainte de Hristos. Elijahu, numele său israelit, se traduce "Dumnezeul meu este Yahve", ceea ce înseamnă credința sa "într-unul Dumnezeu" al evreilor, musulmanilor și creștinilor, cele trei credințe abrahamice.Potrivit tradiţiei, la naşterea lui Ilie s-au arătat oameni îmbrăcaţi în veşminte albe,…
Peste 700 de ucraineni au intrat în Galați în 24 de ore
Scris de Beatrice Dumitriu Marți, 18 Iulie 2023
În ultimele 24 de ore, peste 700 de refugiați ucraineni au venit în România pe sensurile de intrare ale celor două puncte vamale din județ. Poliția de Frontieră Galați a raportat că cel mai mare flux, de 619 persoane, s-a înregistrat prin vama de la Galați, în timp ce pe…
Aproape 1.000 de ucraineni au întrat în Galați în 24 de ore
Scris de Beatrice Dumitriu Luni, 17 Iulie 2023
În ultimele 24 de ore, aproape 1.000 de refugiați ucraineni au venit în România pe sensurile de intrare ale celor două puncte vamale din județ. Poliția de Frontieră Galați a raportat că cel mai mare flux, de 782 de persoane, s-a înregistrat prin vama de la Galați, în timp ce…
Părerea părinților despre structura anului școlar
Scris de Rareș Budeanu Luni, 17 Iulie 2023
Potrivit specialiștilor în educație, structura anului școlar ar trebui să țină cont de zilele libere de sărbătoare legală Acestea ar trebui contorizate, iar recuperarea lor ar trebui făcută în zilele de sâmbătă, dar nu sub formă de ore clasice la școală, ci prin experimente și proiecte. De partea cealaltă, cei…
Domnitorul Dimitrie Cantemir, omagiat la Galați
Scris de Mioara Baciu Luni, 17 Iulie 2023
Asociația pentru Promovarea Patrimoniului Cultural Gălățean a organizat, la Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, în perioada 14-15 iulie, o serie de activități culturale, în cadrul Anului cultural "Dimitrie Cantemir". S-au omagiat 350 ani de la naștere și s-au comemorat 300 de ani de la…
Refugiații, tot mai mulți pe final de săptămână
Scris de Mariana Constandache Duminică, 16 Iulie 2023
Ultimele 48 de ore au adus peste 2.200 de migranți la cele două puncte de trecere a frontierei de pe raza județului, numărul ucrainenilor care au intrat în țară fiind în creștere de la o zi la alta, cu câteva sute. În cele două zile, Poliția de Frontieră Galați a…
Cătălina Ponor s-a căsătorit religios (FOTO)
Scris de Beatrice Dumitriu Duminică, 16 Iulie 2023
Fosta gimnastă Cătălina Ponor s-a căsătorit religios cu regizorul Bogdan Jianu, sâmbătă, 8 iulie, la o biserică din Manasia, județul Ialomița. În cadrul ceremoniei, băiețelul lor, Vlad Ponor Jianu, a fost botezat. În iunie 2022, Cătălina Ponor s-a căsătorit civil cu Bogdan Jianu, iar acum, la mai bine de un…
Proiecte social-filantropice inițiate în Eparhia Dunării de Jos
Scris de Ovidiu Amălinei Sâmbătă, 15 Iulie 2023
Consiliul eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos s-a întrunit joi, 13 iulie, în cadrul ședinței semestriale de vară, ocazie cu care au fost conturate proiectele ce urmează a fi concretizate în perioada următoare "Lucrările şedinţei s-au desfăşurat la Casa Arhierească din incinta Centrului eparhial şi au debutat cu o reflecţie…
Unde se pot relaxa gălățenii în zilele toride de vară. Cât costă o zi la plajă (FOTO)
Scris de David Tudor, Beatrice Dumitriu Vineri, 14 Iulie 2023
Vara este momentul perfect pentru a te bucura de soare, apă și relaxare, la ștrandurile şi piscinele din Galați. Orașul oferă o varietate de astfel de locuri de agrement, fiecare cu propriile caracteristici și facilități Indiferent dacă dorești să te relaxezi la piscină, să te bucuri de soare și nisip…
Peste o mie de ucraineni au intrat în Galaţi, în prag de weekend
Scris de Mariana Constandache Vineri, 14 Iulie 2023
În ultimele 24 de ore, numărul refugiaților ucraineni care au venit în România pe sensurile de intrare ale celor două puncte vamale din județ a fost în scădere față de intervalul precedent, dar s-a menținut totuși peste pragul de o mie în 24 de ore. Poliția de Frontieră Galați a…
Protest al constructorilor, în Piața Victoriei
Scris de Cristinel Luca Vineri, 14 Iulie 2023
Federația Generală a Sindicatelor "Familia" organizează un protest față de intenția Guvernului de a elimina facilitățile fiscale acordate sectorului de construcții. Protestul va avea loc pe 26 iulie, în Piața Victoriei din București, între orele 9.00 şi 13.00. Constructorii spun că graba Guvernului este greu de înțeles: "Conform PNRR, Guvernul…
Cu cât a crescut numărul refugiaților în 24 de ore
Scris de Mariana Constandache Joi, 13 Iulie 2023
În ultimele 24 de ore, numărul refugiaților ucraineni care au venit în România pe sensurile de intrare ale celor două puncte vamale din județ a fost în creștere față de a treia zi a săptămânii, crescând semnificativ, peste pragul de 1.100 în 24 de ore. Poliția de Frontieră Galați a…
Ucrainenii interesați de România, tot mai puțini
Scris de Mariana Constandache Miercuri, 12 Iulie 2023
În ultimele 24 de ore, numărul refugiaților ucraineni care au venit în România pe sensurile de intrare ale celor două puncte vamale din județ a fost în scădere față de a doua zi a săptămânii, scăzând sub pragul de 900 în 24 de ore. Poliția de Frontieră Galați a raportat…
Credincioșii gălățeni s-au închinat la Icoana Maicii Domnului ”Prodromița”
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 12 Iulie 2023
În Arhiepiscopia Dunării de Jos a avut loc miercuri, 12 iulie, un amplu eveniment dedicat sărbătorii Cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Prodromiţa“ de la Muntele Athos. În patrimoniul sacru al Reşedinţei Arhiepiscopale din Galaţi se află o replică fidelă a acestei icoane, iar cunoscuta biserică „Sfinţii Împăraţi Constantin şi…
Oferă o carte, salvează o viață!
Scris de Raluca Ichim Miercuri, 12 Iulie 2023
Asociația Obștească „Luceafărul Răutului” din orașul Florești, raionul Florești, președinte prof. Liliana Tcaciuc (Leontiev), Asociația „Noi-Implicare, Reușită” din municipiul Galați, președinte Elena Georgiana Andone și Școala Gimnazială „Ion Creangă” din satul Micleușeni, raionul Strășeni, director Silvia Lozovanu, au pus bazele unui nou proiect educațional transfrontalier menit să aducă bucurie în…
Card reîncărcabil pentru abonamente CFR
Scris de Cristinel Luca Miercuri, 12 Iulie 2023
Începând din această lună, CFR Călători pune la dispoziția pasagerilor săi carduri de transport reîncărcabile, care permit achiziționarea abonamentelor digitale. „Cardul Transport” va fi emis în baza unei cereri completate de către client la casele de bilete din stațiile sau agențiile de voiaj CFR Călători. În curând, aceste abonamente digitale…
Mai puțin de o mie de refugiați au trecut granița
Scris de Mariana Constandache Marți, 11 Iulie 2023
În ultimele 24 de ore, numărul refugiaților ucraineni care au venit în România pe sensurile de intrare ale celor două puncte vamale din județ a fost în scădere față de prima zi a săptămânii, scăzând sub pragul de o mie în 24 de ore. Poliția de Frontieră Galați a raportat…
Cei mai rapizi poștași gălățeni
Scris de Cristinel Luca Marți, 11 Iulie 2023
Oficiul Județean de Poștă Galați și filiala locală a Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România au organizat, sâmbătă, 8 iulie, în Grădina Publică, faza județeană a competiției profesional-sportive „Marșul factorilor poștali”, ajunsă la a 43-a ediție. Invitat special a fost Daniela Antipov, fostă atletă de performanță a Galațiului, acum în calitate…
Cursuri de comunicare pe rețelele sociale, la Facultatea de Litere
Scris de Rareș Budeanu Marți, 11 Iulie 2023
Facultatea de Litere din cadrul Universității "Dunărea de Jos" organizează Școala de vară "Comunicare pe rețelele sociale", program gratuit adresat nu numai studenților, ci și liceenilor. Cursurile se vor desfășura, între 17-27 iulie 2023, la Facultatea de Litere și vor fi susţinute de lectori specializați.Programul zilnic este de patru ore…
Fitness cu riscuri, pe Faleza Inferioară a Dunării. Echipamente uzate și depășite moral (FOTO)
Scris de Anca Melinte Luni, 10 Iulie 2023
Uzate, depășite fizic și moral, prost întreținute, ba chiar cârpite pe alocuri, echipamentele de fitness de pe Faleza Inferioară pot fi periculoase pentru cei care încearcă să le folosească Situația deplorabilă în care se află ne-a fost semnalată de către un gălățean care acuză că aparatele nu mai corespund standardelor…
Numărul refugiaților, mai mic la început de săptămână
Scris de Mariana Constandache Luni, 10 Iulie 2023
În ultimele 24 de ore, numărul refugiaților ucraineni care au venit în România pe sensurile de intrare ale celor două puncte vamale din județ a fost în scădere față de media înregistrată în weekend, dar a depășit totuși pragul de 1.000 în 24 de ore. Poliția de Frontieră Galați a…
Peste 2.400 de ucraineni au trecut granița în weekend
Scris de Beatrice Dumitriu Duminică, 09 Iulie 2023
Ultimele 48 de ore au adus trafic nou pe sensurile de intrare ale celor două puncte vamale din județ. În cele două zile, Poliția de Frontieră Galați a raportat că cel mai mare flux, de 2.180 de persoane, s-a înregistrat prin vama de la Galați, în timp ce pe la…