SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi

Ziua Internațională a Iei - „Regina” portului popular românesc, celebrată pe calea Domnească (FOTO și VIDEO)

Scris de Duminică, 25 Iunie 2023
Sute de gălățeni din Eparhia Dunării de Jos au participat, la sfârșit de săptămână, la amplele activități dedicate Zilei Internaționale a Iei. Manifestările au fost organizate, cu binecuvântarea arhiepiscopului Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, de Muzeul Eparhial, în parteneriat cu o serie de organizații și instituții de cultură din…

Peste 6.000 de gălățeni au sărbătorit Ziua Iei

Scris de Duminică, 25 Iunie 2023
Sâmbătă seară, în Grădina Botanică, mii de gălăţeni au celebrat în mod unic ia românească, recunoscută la nivel mondial prin frumusețe, broderii și migala cu care este țesută.Conform estimărilor Consiliului Județean (CJ) Galați, au fost prezente peste 6.000 de persoane. "A fost o mare bucurie să văd că mulți au…

Numărul refugiaților de la vamă s-a apropiat de 900

Scris de Vineri, 23 Iunie 2023
În ultimele 24 de ore, numărul refugiaților ucraineni care au venit în România pe sensurile de intrare ale celor două puncte vamale din județ a crescut ușor față de intervalul precedent. Poliția de Frontieră Galați a raportat că cel mai mare flux, de 738 de persoane, s-a înregistrat prin vama…

Elicopterul SMURD de la Galaţi a salvat un copil din Republica Moldova

Scris de Vineri, 23 Iunie 2023
Elicopterul SMURD de la Galaţi a desfăşurat, joi seară, o misiune pentru salvarea unui copil de patru ani din Republica Moldova, care suferise un stop cardio-respirator. El a fost resuscitat cu succes şi transportat la un spital din Chişinău. "Echipajul elicopterului SMURD de la Galaţi a încheiat cu succes o…

Număr de telefon dedicat femeilor victime ale violenței

Scris de Vineri, 23 Iunie 2023
Până pe 21 iulie 2023, furnizorii de servicii de telefonie interesați pot solicita Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) alocarea numărului național scurt pentru servicii armonizate cu caracter social 116016, număr destinat serviciului "Linie de asistență telefonică pentru victimele violenței împotriva femeilor". Potrivit ANCOM, serviciul furnizat prin…

Club de Robotică pentru copiii angajaților Liberty Galați

Scris de Vineri, 23 Iunie 2023
Fundația GFG și Liberty Galați au lansat Clubul de Robotică, un proiect educațional conceput special pentru copiii angajaților companiei. Clubul își propune să pregătească tinerii pentru viitor și să le dezvolte pasiunea pentru inovație. "În cadrul proiectului-pilot lansat anul acesta, 120 de copii ai angajaților Liberty Galați vor avea șansa…

Puțin peste 150 de ucraineni sunt cazați oficial în Galați

Scris de Joi, 22 Iunie 2023
În ultimele 24 de ore, numărul refugiaților ucraineni care au venit în România pe sensurile de intrare ale celor două puncte vamale din județ a scăzut ușor față de intervalul precedent, dar a crescut numărul solicitanților de documente de protecție. Poliția de Frontieră Galați a raportat că cel mai mare…

Ce condiții trebuie să îndeplinească gălățenii pentru a primi o locuință socială

Scris de Joi, 22 Iunie 2023
Obținerea unei locuințe sociale este dorința multor gălățeni cărora, din păcate, viața nu le-a surâs și care din motive personale sau de sănătate nu reușesc să mai țină pasul cu scumpirea chiriilor la apartamente Multe persoane, care poate ar fi eligibile pentru o locuință socială, nu cunosc demersurile pe care…

Ziua Iei, sărbătorită în avans de grupul „Altițe de Galați”

Scris de Joi, 22 Iunie 2023
Ziua Iei, celebrată anual pe 24 iunie, va fi sărbătorită în avans de "Altițe de Galați", atât cu o șezătoare tradițională, cât și cu o paradă. Joi, 22 iunie, gălățenii pasionați de cămașa din pânză cu broderii impresionante, care amintește de lada cu zestre a bunicii, sunt așteptați la șezătoarea…

Peste 800 de refugiați au trecut granița în 24 de ore

Scris de Miercuri, 21 Iunie 2023
În ultimele 24 de ore, numărul de refugiați ucraineni care au venit în România pe sensurile de intrare ale celor două puncte vamale din județ a crescut față de intervalul precedent, dar a scăzut semnificativ numărul solicitanților de documente de protecție.Poliția de Frontieră Galați a raportat că cel mai mare…

Ucrainenii sunt din nou interesați de acte românești

Scris de Marți, 20 Iunie 2023
În ultimele 24 de ore, numărul de refugiați ucraineni care au venit în România pe sensurile de intrare ale celor două puncte vamale din județ a scăzut semnificativ față de intervalul precedent, dar a crescut în schimb vizibil, față de media ultimelor săptămâni, numărul solicitanților de documente de protecție. Poliția…

Cioban lovit de tren, în timp ce se odihnea pe șine

Scris de Luni, 19 Iunie 2023
Un cioban din județul Galați se zbate între viață și moarte în urma unui accident teribil, a cărui victimă a fost la finele săptămânii trecute și care s-a soldat cu o întârziere de peste două ore a unui tren personal. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, originar din Scânteiești,…

Fundația „Inimă de Copil”, moment aniversar de Ziua Refugiaților

Scris de Luni, 19 Iunie 2023
Reprezentanții Fundației "Inimă de Copil" serbează marţi, 20 iunie, Ziua Mondială a Refugiatului, prin activități dedicate refugiaților ucraineni. Activitățile omagiale vor avea loc, începând cu ora 14,00, pe Faleza Inferioară a Dunării, în zona Foișor.La evenimentele de la Galați sunt așteptați peste 250 de participanți, care vor lua parte la…

Numărul ucrainenilor din vamă a scăzut sub o mie

Scris de Luni, 19 Iunie 2023
În ultimele 24 de ore, numărul de refugiați ucraineni care au venit în România pe sensurile de intrare ale celor două puncte vamale din județ a scăzut ușor față de media înregistrată în weekend. Poliția de Frontieră Galați a raportat că cel mai mare flux, de 745 persoane, s-a înregistrat…

Săracii Galațiului au de ales între ghetou și cerul liber. Cererea de locuințe sociale, de opt ori mai mare decât oferta (FOTO)

Scris de Duminică, 18 Iunie 2023
Peste 1.600 de solicitări de locuințe sociale se află în acest moment pe masa Primăriei Galați, cereri venite din partea unor persoane care din cauza situației materiale precare sau a unor condiții medicale speciale nu își pot asigura, prin forțe proprii, un acoperiș deasupra capului. Tot la acest moment, disponibilul…

Fundația Orange, în sprijinul copiilor cu nevoi speciale

Scris de Duminică, 18 Iunie 2023
"Visul meu e la fel de frumos ca al tău" este un proiect organizat de Fundația "Orange" și este dedicat unui grup de 25 de copii și tineri cu dizabilități/ întârzieri în dezvoltare, cu vârste între 5 şi 26 ani, din județul Galați. Fundația "Inimă de Copil" se bucură și…

Peste 2000 de ucraineni au intrat în Galați, în weekend

Scris de Duminică, 18 Iunie 2023
Ultimele 48 de ore au adus o creștere semnificativă a numărului de refugiați ucraineni, pe sensurile de intrare ale celor două puncte vamale din județ. Rămâne constant numărul refugiaților care cer permise de protecție temporară care să le asigure drepturi pe teritoriul statului român.Poliția de Frontieră Galați a raportat că…

Țânțăroiul - „monstrul" de lângă noi (VIDEO)

Scris de Sâmbătă, 17 Iunie 2023
Ceea ce vedeți în filmuleț nu e deloc ceea ce pare a fi! Da, seamănă foarte mult cu țânțarii, doar că nu sunt... țânțari, ci... tipulide, "muște-macara" (Crane Fly) Tipulidele și țânțarii nu fac parte din aceeași familie! În mod greșit, tipulidele sunt denumite popular... "șoimii țânțarilor", sunt presupuse mâncătoare…

Peste o mie de ucraineni au trecut vama într-o singură zi

Scris de Vineri, 16 Iunie 2023
În ultimele 24 de ore, numărul de refugiați ucraineni care au venit în România pe sensurile de intrare ale celor două puncte vamale din județ a crescut. Poliția de Frontieră Galați a raportat că cel mai mare flux, de 818 persoane, s-a înregistrat prin vama de la Galați, în timp…

Academia Mihăileană, prima instituție de învățământ superior din Moldova

Scris de Vineri, 16 Iunie 2023
Academia Mihăileană, denumită astfel după numele lui Mihail Sturdza, domn al Moldovei la acea vreme, a fost inaugurată la Iași, pe 16/28 iunie 1835. Mihail Sturdza, fost membru al Epitropiei Învățăturilor Publice, sprijinise în această calitate dezvoltarea școlii naționale, iar după venirea sa pe tron, în 1834, a luat măsuri…

Aproape 900 de ucraineni s-au refugiat în Galați într-o zi

Scris de Joi, 15 Iunie 2023
În ultimele 24 de ore, numărul de refugiați ucraineni care au venit în România pe sensurile de intrare ale celor două puncte vamale din județ a cunoscut o creștere semnificativă. Poliția de Frontieră Galați a raportat că cel mai mare flux, de 644 de persoane, s-a înregistrat prin vama de…

Refugiații care aleg Galațiul, tot mai puțini

Scris de Miercuri, 14 Iunie 2023
Ultimele 24 de ore au adus o nouă scădere a numărului de refugiați, pe sensurile de intrare ale celor două puncte vamale din județ. Poliția de Frontieră Galați a raportat că cel mai mare flux, de 449 de persoane, s-a înregistrat prin vama de la Galați, în timp ce pe…

O nouă ediție a Cupei „Danubius” - In Memoriam Vasile Cristea

Scris de Miercuri, 14 Iunie 2023
Începând de joi, 15 iunie, la Galați, mai exact la Balta Zătun, va avea loc o nouă ediție a Cupei "Danubius" - In Memoriam Vasile Cristea, organizată de Asociația Persoanelor cu Handicap "Sporting Club" Galați și susținută financiar de Consiliul Județean. Competiția sportivă este destinată persoanelor cu handicap locomotor, iar…

A fost închisă groapa de gunoi de la Rateș - Tecuci

Scris de Miercuri, 14 Iunie 2023
Consiliul Județean (CJ) Galați a anunțat marți, 13 iunie, finalizarea unei investiții de mediu lângă Tecuci. Practic, fosta groapă de gunoi de la Rateș a fost ecologizată și închisă definitiv, conform ultimelor norme de mediu ale Uniunii Europene, având loc şi recepția lucrărilor. Urmează procedurile de predare către Primăria Tecuci,…
Pagina 54 din 618