SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi

Sprijin pentru elevii cu posibilităţi materiale reduse

Scris de Sâmbătă, 07 Septembrie 2024
În Arhiepiscopia Dunării de Jos, continuă programul eparhial "Hristos în şcoală", prin care 3.300 de copiii din judeţele Galaţi şi Brăila primesc ghiozdane şi rechizite pentru noul an şcolar 2024-2025, în valoare de peste 330.000 de lei. Ghiozdanele complet echipate cu rechizite şcolare au fost achiziţionate în săptămânile premergătoare începerii…

Copiii din Măcișeni, în pelerinaj la Mănăstirea Adam

Scris de Sâmbătă, 07 Septembrie 2024
În cadrul programului eparhial de vară "Vacanța din pridvorul Bisericii", 25 de copii din localitatea Măcișeni, județul Galați, însoțiți de preotul paroh, cadre didactice şi părinți au avut prilejul de a vizita recent Mănăstirea Adam, unii dintre ei pentru prima dată."Ziua a început, cum se cuvine, cu rugăciunea de dimineață,…

Vacanță în pridvorul mănăstirilor nemțene

Scris de Vineri, 06 Septembrie 2024
În cadrul programului eparhial de vară "Vacanța din pridvorul bisericii", 50 de copii din parohiile comunei Matca, protopopiatul Tecuci, împreună cu slujitori ai Sfintelor Altare, preotese și cadre didactice voluntare au fost marți, 3 septembrie, într-un pelerinaj la mănăstirile din zona Neamțului, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. "Pe drum, copiii…

Sesizări privind serviciile poștale la achizițiile online

Scris de Vineri, 06 Septembrie 2024
O mare parte dintre sesizările referitoare la serviciile poştale vizează livrarea unui produs achiziţionat online, prin care utilizatorii reclamă în special primirea unor produse deteriorate, pierderea sau primirea cu întârziere a acestora, informează Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM)."La momentul efectuării unei comenzi online se încheie un…

Pictorița Maria Dunavățu - 75

Scris de Joi, 05 Septembrie 2024
Artista plastică Maria Dunavățu s-a născut pe 5 septembrie 1949, în comuna Nicolae Bălcescu, judeţul Constanţa. A absolvit Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Constanţa (1968), Facultatea de Desen a Universităţii din Bucureşti (1971) şi Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din Bucureşti, Facultatea de Muzeologie-profesori de desen (1983).…

Copii din Frumușița și Fântânele, vacanță în pridvorul bisericii

Scris de Joi, 05 Septembrie 2024
În cadrul programului de tabere pentru copii şi tineri "Vacanța din pridvorul Bisericii", derulat de Arhiepiscopia Dunării de Jos, 50 de copii din Parohiile Frumușița și Fântânele, împreună cu preoții parohi din cele două localităţi, au participat marți, 3 septembrie, la o serie de activităţi cultural-educative și recreative. "Programul a…

„Credință, sport și comuniune”, în tabără din Parohia Vameș

Scris de Joi, 05 Septembrie 2024
În Parohia Vameș din județul Galați s-a desfășurat, în perioada 2-3 septembrie, în parteneriat cu Școala Gimnazială "Dimitrie Luchian" și Consiliul Local Piscu, ediția a IV-a a taberei de vară "Credință, sport și comuniune", adresată copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. La…

Sistemul antigrindină, oprit din lipsa banilor

Scris de Miercuri, 04 Septembrie 2024
Sistemul antigrindină care protejează culturile agricole din judeţele Galaţi şi Vrancea a fost oprit, pe 1 septembrie, din cauza faptului că Ministerul Agriculturii nu a mai alocat fondurile necesare continuării activităţii. Situaţia generează un risc major pentru livezi şi culturile de viţă-de-vie, care sunt încă nerecoltate şi pot fi afectate…

La Comisia Europeană, egalitate de gen fără mare elan

Scris de Miercuri, 04 Septembrie 2024
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a dat asigurări miercuri că va continua să lucreze pentru o echipă de comisari cu un număr egal de bărbaţi şi femei, lucru pe care nu l-a realizat până în prezent, şi a deplâns faptul că egalitatea de gen în funcţiile de responsabilitate…

Pomenire și recunoștință pentru ierarhii de la Dunărea de Jos

Scris de Miercuri, 04 Septembrie 2024
La prăznuirea Sfântului Sfinţit Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, a săvârşit marți, 3 septembrie, în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, un parastas pentru vrednicul de pomenire Arhiepiscop dr. Antim Nica, precum şi pentru toţi înaintaşii în scaunul arhieresc de la Dunărea de Jos. Ierarhul Dunării de Jos a…

Bani de la Guvern pentru teatrele gălăţene

Scris de Marți, 03 Septembrie 2024
Guvernul a alocat, în şedinţa de săptămâna trecută, peste 308 milioane de lei pentru 73 de teatre, opere şi filarmonici din 48 de localităţi, care funcţionează în subordinea autorităţilor locale din 34 de judeţe Alocarea reprezintă un sprijin pentru unităţile administrativ-teritoriale care nu au capacitatea financiară de a susţine toate…

Sute de schelete descoperite în curtea spitalului

Scris de Luni, 02 Septembrie 2024
Peste 260 de schelete umane au fost descoperite în ultimele patru luni cu ocazia descărcării arheologice a zonei unde urmează să se construiască Spitalul nr. 2 din municipiul Vaslui. Cercetarea arheologică a început în luna aprilie, când, cu ocazia unor lucrări de construcţii demarate în zonă şi sistate ulterior, au…

Hram la biserica ocrotită de Sfântul Dionisie Exiguul

Scris de Luni, 02 Septembrie 2024
Odată cu începutul noului an bisericesc, pe 1 septembrie, Biserica "Sf. Vasile cel Mare şi Sf. Dionisie Exiguul" din municipiul Galaţi şi-a sărbătorit hramul, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos "Sărbătoarea a debutat în ajun, prin oficierea Vecerniei cu Litie şi Acatistul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi a continuat a doua…

Comerțul cu țigări de contrabandă rămâne o afacere de succes

Scris de Luni, 02 Septembrie 2024
Traficul cu țigări netimbrate, adus pe căi ilicite și la prețuri sub cele practicate pe piață, continuă să aibă succes printre ”afaceriștii” români Dovadă stă cantitatea uriașă de țigări confiscată de polițiști de la începutul acestui an, în urma flagrantelor, cât și al unor percheziții și în cadrul unor dosare…

Ziua Limbii Române, sărbătorită şi de Ambasada SUA

Scris de Duminică, 01 Septembrie 2024
Cu ocazia Zilei Limbii Române, ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, și membrii echipei ambasadei au împărtășit câteva dintre cuvintele lor preferate în limba română și au discutat, în limba română, despre ceea ce le place să facă în România. Mesajele și urările lor adresate tuturor vorbitorilor de limbă română…

George Clooney şi Brad Pitt, parteneri în „Wolfs”

Scris de Duminică, 01 Septembrie 2024
După ce au apărut împreună în mai multe filme din seria "Ocean's" şi în "Burn After Reading", George Clooney şi Brad Pitt îşi sincronizează carisma în "Wolfs", comedie de acţiune ce va avea premiera mondială la festivalul de la Veneţia, potrivit cinemagia.ro. Nimeni nu a văzut filmul deocamdată, dar şefii…

Admitere în... căsnicie, la Universitatea „Dunărea de Jos”

Scris de Sâmbătă, 31 August 2024
Fațada spectaculoasă a Universității „Dunărea de Jos” din Galați – sediul administrativ – se transformă, adesea, în cadrul perfect pentru fotografii speciale. Cu iz retro sau romantic, după caz. De pildă, marți, 27 august 2024, după-amiază, o frumoasă pereche de miri realiza pe treptele Universității o ședință foto. Ne-a fost…

„Thank You”, cea mai nouă piesă lansată de gălățeanca AlexandRRa (VIDEO)

Scris de Vineri, 30 August 2024
„Thank You”, o piesă emoționantă, numai bună de pus la inimă, cu un videoclip pe măsură, este cea mai nouă compoziție proprie lansată de AlexandRRa – gălățeanca Alexandra Maria Lupoae, studentă la Conservator, în București. Versurile, melodia, producția muzicală, dar și ideea clipului îi aparțin artistei din Galați, care se…

Excursie la mare pentru 20 de copii din Suceveni

Scris de Vineri, 30 August 2024
În cadrul programului eparhial de vară ”Vacanţa din pridvorul bisericii”, 20 de copii din localitatea Suceveni, judeţul Galaţi, însoțiți de preotul paroh, au petrecut, în această săptămână, o zi de bucurie și relaxare la malul Mării Negre, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos.”Primul popas a fost la frumoasa Mănăstire Techirghiol, unde…

Site-ul Cartoon Network se închide

Scris de Vineri, 30 August 2024
Site-ul Cartoon Network se va închide inclusiv în România, a confirmat compania Warner Bros Discovery, afirmând că decizia a fost luată în urma unor analize care au arătat că site-ul nu mai este "un instrument de comunicare eficient" Închiderea site-ului vine după ce Warner Bros a renunţat şi la platforma…

Toate produsele electronice trebuie să poată fi reparate

Scris de Vineri, 30 August 2024
Începând din anul 2026, toate produsele comercializate în Uniunea Europeană vor trebui să aibă un pașaport digital, care să dovedească îndeplinirea unor cerințe minime de proiectare ecologică. Una dintre aceste cerințe stipulează că este obligatoriu ca fiecare produs nou să fie proiectat astfel încât să poată fi reparat, reutilizat sau…

Pentru că părinţii nu l-au vaccinat, un copil nu e primit la creșă. Acuze de discriminare şi apărări legale

Scris de Joi, 29 August 2024
Un gălățean își cere dreptul de a-și înscrie copilul la o creșă din Galați, după ce dosarul de înscriere al minorului a fost respins pe motiv că acesta nu este vaccinat Potrivit legii, printre documentele necesare înscrierii copilului la o formă de învățământ se află şi dovada că micuțul are…

Numărul șomerilor, îngroșat de absolvenții unităților de învățământ

Scris de Joi, 29 August 2024
La sfârşitul lunii iulie 2024, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 3,09 la sută, mai mare decât cea din luna anterioară cu 0,03 puncte procentuale, potrivit datelor centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Tendinţa ușor ascendentă a ratei şomajului a fost influenţată de…

Copiii din Smulți, în excursii la mănăstirile dobrogene

Scris de Miercuri, 28 August 2024
În cadrul programului eparhial de vară ”Vacanța din pridvorul bisericii”, 120 de copii din parohiile Smulți 1 și 2 din judeţul Galaţi, însoțiți de voluntari, preoții parohi și doamnele preotese, au avut bucuria de a merge, săptămâna aceasta, într-o excursie în județul Tulcea, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. ”Ziua a…
Pagina 17 din 614