Într-o epocă dominată de ecrane, rețele sociale și informație rapidă, istoria pare, pentru mulți tineri, o materie prăfuită, rămasă între coperțile manualelor. Pentru doi liceeni din Galați, însă, istoria înseamnă armuri grele, ordine strigate în latină, ore petrecute în soare arzător sau ploaie și emoții care, uneori, le aduc lacrimi în ochi.
Ei fac parte din Asociația Culturală "Tomis" - filiala Galați și sunt dovada că trecutul poate fi trăit, nu doar învățat.
Asociația Culturală "Tomis" - filiala Galați, istoria scoasă din manual
Asociația Culturală "Tomis" - filiala Galați a fost înființată în anul 2021 de către Adrian Tăbăcaru, Theodor Bolea și Nelu Stase, ca filială a Asociației Culturale "Tomis" (ACT) din Constanța. Organizația funcționează ca ONG dedicat reconstituirii istorice. Activitatea sa acoperă mai multe epoci, de la antichitate, până la perioada modernă. Membrii asociației recreează viața civilă și militară a civilizațiilor greacă, dacică și romană, participă la festivaluri și evenimente din țară și din străinătate și colaborează cu grupuri similare din România și Europa.
Pentru public, totul se vede ca un spectacol. Pentru cei din interior, este muncă serioasă, disciplină și multă pasiune.
Doi liceeni, o pasiune neobișnuită
Marian Alexandru Săcăreanu este elev în clasa a XI-a la Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu”, iar Dragoș Sebastian Caracaș este în clasa a IX-a la Liceul Teoretic „Mircea Eliade”. Sunt adolescenți ca oricare alții, cu preocupări asemănătoare colegilor lor, dar cu un hobby care îi scoate din tipare.
„Suntem tineri, avem aceleași pasiuni ca toată lumea, doar că mai rupem câteva zile și venim aici”, spune Dragoș. „Nu renunțăm la tot. Doar că ne facem timp și pentru asta.”
Pentru amândoi, ACT Galați a devenit mai mult decât un hobby. Este un loc în care au crescut, au învățat și s-au descoperit.
Cum au ajuns să facă parte din ACT Galați
Intrarea în asociație nu a fost rezultatul unui plan bine pus la punct, ci al unor întâlniri simple. Alexandru a aflat de ACT Galați printr-un coleg mai mare. „Ne-am cunoscut la Balul Bobocilor, când eram boboc. Mi-a zis: «Văd că ești pasionat de istorie. Eu sunt într-o asociație culturală și avem nevoie de oameni»”, povestește el.
Dragoș a ajuns în asociație prin Alexandru, vecin și prieten din copilărie. Prima invitație a venit cu detalii care nu păreau deloc confortabile. „Mi-a spus că dormim într-o sală de sport, pe saltele, cu zeci de oameni. Sincer, eu nu mai auzisem de așa ceva. Am fost impresionat, dar atunci părinții mei nu m-au lăsat.”
Chiar și așa, ideea nu i-a ieșit din minte. „Chiar dacă nu am mers atunci, mi-a rămas în cap. Și, până la urmă, am ajuns aici. Și nu regret deloc.”
Primul eveniment care i-a prins definitiv
Pentru Alexandru, momentul decisiv a venit la primul eveniment important la care a participat, la Adamclisi. Acolo a îmbrăcat pentru prima dată armura unui legionar roman și a înțeles că reconstituirea istorică nu este deloc o joacă. „Când am pus armura pe mine, Lorica Hamata, și am simțit cât de grea e, am zis: da, aici îmi place. Necesită forță, rezistență, nu e doar de paradă.”
Experiența a avut un impact cu atât mai mare cu cât, înainte, își dorise să urmeze un liceu militar. „Mi-a plăcut ideea de disciplină. Faptul că nu e haos, că fiecare are locul lui. Atunci mi-am dat seama că vreau să vin la fiecare eveniment.”
Pentru Dragoș, primele ieșiri au fost la fel de intense, chiar dacă la început a privit totul cu reținere. „Era ceva complet nou pentru mine. Nu mai făcusem niciodată așa ceva, dar, pe măsură ce mergeam, simțeam că mă atrage tot mai mult.”
Alba-Iulia - momentul care nu se uită
Dacă începuturile au fost promițătoare, evenimentul de la Alba-Iulia, de 1 Decembrie 2024, a fost cel care le-a confirmat definitiv că locul lor este în ACT Galați. Pentru amândoi, acel moment a rămas cel mai puternic din tot ce au trăit până acum.
„Pentru mine, Alba-Iulia e aici, în suflet”, spune Alexandru. „Când eram în fața muzeului și reconstituiam Marea Adunare Națională, iar în fața noastră erau copiii îmbrăcați în costume populare și strigau «Trăiască Moldova, Ardealul și Țara Românească», mi s-a făcut pielea de găină. Nu știu dacă a observat cineva, dar mie mi-au dat lacrimile.”
Dragoș confirmă simplu, fără alte explicații: „Cui nu i-au dat lacrimile atunci?”
Disciplina, cea mai mare provocare
Unul dintre primele lucruri pe care le-au învățat în asociație a fost disciplina. Nu ca noțiune teoretică, ci ca exercițiu zilnic. În special în reconstituirile romane, unde ordinele sunt clare și trebuie respectate fără ezitare.
„Cel mai greu a fost disciplina. Mai ales când se dau comenzi în latină. Primele zile nu știam exact ce trebuie să fac, mă luam după ceilalți”, recunoaște Alexandru. Totuși, partea dificilă a venit și cu beneficii. „Cu ocazia asta am învățat și puțină latină.”
Nici pentru Dragoș, lucrurile nu au fost mai simple. „Eu sunt mai copilăros, mai agitat. Să stai mult timp în formație, în poziție de drepți, nu e deloc ușor.” Unul dintre cele mai grele momente a fost la Mărășești, în plină caniculă. „Soare direct, uniforme grele, unele negre. A fost o experiență… serioasă.”
Ordinea echipării și armele cu care „dau viață” istoriei
Nici îmbrăcarea costumului nu este la întâmplare. Fiecare piesă se pune într-o anumită ordine, iar acest lucru contează atât pentru autenticitate, cât și pentru confort.
„La romani e foarte strict. Întâi tunica, apoi subarmalisul, după aceea armura, gladiusul și la final balteusul, adică cureaua care ține sabia”, explică Alexandru.
Dragoș completează din experiență: „Trebuie să existe o ordine și ca să-ți fie mai confortabil. N-am să stau niciodată cu casca pe cap în timp ce îmi leg opincile. Mereu începi cu ce porți pe dedesubt.”
În timp, armele și echipamentele nu mai sunt doar obiecte, ci extensii ale rolului jucat. Alexandru este atras de armele antice. „Cea mai spectaculoasă pentru mine este praștia romană. Am făcut-o cu ajutorul unui coleg. Pare simplă, dar necesită multă precizie. Trebuie să știi exact momentul când să-i dai drumul.”
Pe lângă aceasta, a avut ocazia să vadă și să folosească replici impresionante. „Scorpionul mi se pare fascinant. E un fel de străbunică a arbaletei. Putea arunca inclusiv trunchiuri de copac.”
Meșteșuguri, ateliere și lucruri care nu se învață din manuale
Implicarea în ACT Galați le-a adus și înclinații spre alte îndeletniciri practice. Pentru cei doi, reconstituirea istorică a devenit o formă de educație alternativă, care completează școala și contribuie la formarea caracterului.
„Eu mă descurc mai bine la mânuirea armelor”, spune Alexandru. „Dragoș e mai bun la construit.”
Dragoș confirmă, zâmbind: „Am lucrat cu lut, am făcut obiecte. Unele s-au spart, pe altele încă le am acasă.” În ultima perioadă, a început să învețe să lucreze cu metalul. „Am început să lucrez cu cuprul, să fac bijuterii sau alte obiecte. Învăț de la oameni din asociație și mi se pare foarte tare.”
Pentru Alexandru, următorul pas este forjarea. „Împreună cu un prieten ne-am propus să ne apucăm de forjat. Încercăm să strângem bani pentru echipament și să găsim un loc.”
Cum i-a schimbat experiența din ACT Galați
Dincolo de partea practică, experiența din ACT Galați i-a ajutat să se dezvolte personal. Nu spectaculos, peste noapte, ci treptat.
„La comunicare m-a ajutat cel mai mult. Înainte mă bâlbâiam destul de mult, acum parcă îmi găsesc mai ușor cuvintele”, spune Alexandru.
Dragoș simte şi el o schimbare profundă. „Mă simt mai cult. Am cunoscut foarte mulți oameni, am aflat multe lucruri. Parcă pot să mă exprim mai ușor.”
Amândoi recunosc că aceste lucruri nu le-ar fi obținut stând acasă.
Uniforma, publicul și sentimentul de mândrie
Pentru cei doi liceeni, purtarea costumelor istorice vine cu o senzație greu de explicat în cuvinte. Nu este vorba de superioritate, ci de responsabilitate și respect față de rolul pe care îl joacă. „Îți dă un sentiment de importanță, pentru că lumea se uită la tine. Copiii fac ochii mari, adulții se opresc”, spune Alexandru.
Dragoș recunoaște că se regăsește în privirea celor mici: „Când văd copiii cum se uită la tine, îmi aduc aminte că și eu eram ca ei. Automat stai mai drept, îți scoți pieptul în față.”
Cu toate acestea, băieții rămân ancorați în realitate. „Nu ni se urcă la cap. Suntem tot noi, cu bun-simț”, completează Alexandru.
Rezistență, limite și descoperiri personale
Dacă ar fi să spună ce i-a surprins cel mai mult la ei înșiși, răspunsurile vin fără ezitare. „Anduranța”, spune Alexandru. „Să stai în armură, în soare, în formație, nu e ușor deloc.”
Pentru Dragoș, situația e puțin diferită. „Eu am noroc pe antichitate. Am haine albe și o blană pe umeri”, glumește el, dar recunoaște că și așa e greu. Experiențele-limită, precum furtunile sau căldura extremă, au rămas puternic întipărite în memorie.
„La Alba Iulia, anul ăsta, stăteam în armură și începea furtuna. Fulgerele erau deasupra noastră, iar noi aveam săbiile ridicate. Era ca în filme, dar sincer… mi-era frică să nu ne trăsnească”, spune Alexandru.
„Ești ciudat” - cum sunt priviți de colegii lor
Pentru Alexandru și Dragoș, reacțiile celor de vârsta lor nu sunt întotdeauna ușor de dus. De cele mai multe ori, prima reacție este râsul. „Prima oară râd. Nu contează dacă ne cunosc sau nu, râd”, spune Dragoș. „După aia sunt șocați. Și, la final, apare interesul.”
Alexandru a încercat de mai multe ori să-și aducă prietenii în asociație, dar nu a fost simplu. „Le-am spus să vină cu mine. Ba că e prea cald, ba că vor să se angajeze. Până la urmă, toată vara au stat acasă și după aceea se plângeau că n-au fost nicăieri.”
Pentru cei doi, eticheta de „ciudat” nu mai este de mult timp o problemă.
ACT Galați - între prietenie și familie
În timp, Asociația Culturală "Tomis" a devenit pentru ei un spațiu sigur, unde vârsta contează mai puțin decât respectul și dorința de a învăța.
„E interesant să lucrezi cu oameni de toate vârstele. Noi învățăm de la cei mai mari, iar ei, la rândul lor, mai învață câte ceva de la noi”, explică Dragoș.
Alexandru pune accentul pe un lucru simplu, dar esențial: „Totul se bazează pe respect față de cel din fața ta.”
Cu aproximativ 17-18 membri activi în filiala Galați, grupul funcționează ca o echipă unită. „E ceva între prietenie și familie”, spune Dragoș. „Poate chiar mai aproape de familie.”
Prieteni din toată țara
Participarea la festivaluri și evenimente i-a ajutat să lege prietenii în multe orașe din țară. „Dacă mă duc într-un oraș mai important, am pe cineva pe care îl cunosc acolo”, spune Alexandru. „Am prieteni în Constanța, Alba-Iulia, Iași.”
Dragoș confirmă experiența: „Nu vorbim doar de asociația noastră. Sunt și alte trupe de reenactori. Cu mulți am rămas prieten.”
Pentru ei, aceste legături sunt dovada că pasiunea poate uni oameni foarte diferiți.
Părinții și mândria din spatele emoțiilor
Dacă la început au existat rețineri, acum părinții sunt printre cei mai mari susținători ai lor. „Părinții mei sunt foarte mândri”, spune Alexandru simplu.
Pentru Dragoș, sprijinul a venit într-un moment extrem de emoționant. „Nu l-am văzut pe tata plângând de foarte mult timp. Dar anul ăsta, când m-am întors de la Alba-Iulia și am vorbit cu el la telefon, l-am auzit plângând.”
Mama și bunica lui au fost prezente la unul dintre evenimente. „Bunica a plâns când m-a văzut în uniformă. A fost greu de descris ce am simțit.”
De ce fac asta și ce urmează mai departe
Cea mai des întâlnită întrebare venită din partea tinerilor este una simplă: „Ce-ți iese din asta?”. Mai apar și replici amuzante, precum: „Echipamentul vostru este de pe vremea romanilor?”. Pentru cei doi liceeni însă, reconstituirea istorică nu este o activitate temporară, legată strict de perioada liceului, ci un drum pe care intenționează să îl continue și după terminarea studiilor.
Dragoș răspunde fără să stea pe gânduri: „Primim uneori o sumă modică, dar preferăm să o donăm asociației. Nu pentru bani venim aici.”
Alexandru îi dă dreptate, iar amândoi spun că istoria a devenit parte din identitatea lor.
Povestea celor doi liceeni din Galați arată că trecutul poate fi trăit autentic atunci când devine experiență personală. Prin muncă, disciplină și pasiune, Alexandru și Dragoș demonstrează că istoria poate inspira generațiile de azi.
