Ministrul Sănătăţii anunţă excepții la plata concediilor medicale
Joi, 05 Februarie 2026 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi că măsura controversată privind neplata primei zile de concediu medical va beneficia de excepții explicite. Declarația vine ca răspuns la îngrijorările asociațiilor de pacienți, ministrul subliniind că regula nu trebuie să fie „generalizată și nedreaptă”, ci aplicată corect, pentru a proteja categoriile vulnerabile, relatează Agerpres.
Potrivit ministrului, o nouă ordonanță de urgență va intra în transparenț ...
Starea precară a drumurilor din Galați și din județ cauzează, de multe ori, probleme chiar și mașinilor de ambulanță, pornite spre locuinţele bolnavilor care solicită ajutor fară să știe cum arată şoselele.
A fost și cazul unei autospeciale a Serviciului Județean de Ambulanță Tecuci, solicitată să intervină la o urgență în comuna Munteni, unde un copil cu febră avea urgent nevoie de intervenția cadrelor medicale.
Solicitarea a venit pe 28 ianuarie, după o perioadă ...
Deșeurile din dezmembrări auto, problemă cronică în Galați
Joi, 05 Februarie 2026 16:00 | Publicat în SOCIETATE
Fenomenul dezmembrărilor auto care încalcă legea continuă să ia amploare în municipiul și județul Galați, în ciuda controalelor repetate și a sancțiunilor aplicate în ultimii ani. Un nou caz grav a fost descoperit marți, 3 februarie, pe raza municipiului Galați, unde autoritățile au identificat peste 158 de tone de deșeuri, depozitate ilegal la punctul de lucru al unei societăți comerciale care are ca obiect principal de activitate demontarea autovehiculelor pentru recuperare ...
Internaționalul Daniel Araujo a plecat de la Galați
Vineri, 06 Februarie 2026 12:00 | Publicat în SPORT
Internaționalul român Daniel Araujo, unul dintre cei mai buni jucători din futsalul românesc, va juca, din această iarnă, la formația croată MNK Osijek Kandit.
Daniel Araujo s-a despărțit astfel de United Galați după aproape șapte ani, perioadă în care a cucerit o mulțime de trofee cu gruparea de la malul Dunării și a jucat în Champions League.
Născut pe 15 martie 1994, la Rio de Janeiro, Daniel Araujo a evoluat pentru prima oară în România pentru Informatica Timișoara, ...
Icre contaminate cu o bacterie periculoasă, retrase din Kaufland
Joi, 05 Februarie 2026 16:30 | Publicat în SĂNĂTATE
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunțat joi, 5 februarie, că un lot de salată de icre de caras cu ceapă a fost retras din toate magazinele Kaufland din țară, după ce în produs a fost detectată bacteria Listeria monocytogenes.
Potrivit ANSVSA, SC Negro 2000 SRL recheamă produsul Salată de icre cu caras şi ceapă 75 g, lot 167KT, cu data expirării 25.02.2026. Persoanele care au achiziţionat acest produs sunt sfătuite să ...
Preț plafonat la gaze pentru clienții casnici încă un an
Joi, 05 Februarie 2026 19:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că anul 2027, când România va avea supraproducție de gaz odată cu extragerea efectivă a gazelor din perimetrul Neptun Deep al Mării Negre, va fi un moment mai potrivit pentru liberalizarea pieței.
Pentru a nu expune populația la creșteri necontrolate de preț, premierul a anunțat o perioadă tranzitorie de un an, de la 1 aprilie 2026 și până la sfârșitul lunii martie a anului viitor, în care prețul va ...
Măsuri concrete pentru relansarea combinatului siderurgic de la Galați
Joi, 05 Februarie 2026 19:00 | Publicat în ECONOMIE
Guvernul condus de Ilie Bolojan este decis să salveze combinatul siderurgic Liberty Galați, declarându-l obiectiv de importanță strategică națională. Salariile restante ale siderurgiștilor ar urma să fie achitate prin Fondul de garantare a creanțelor salariale, iar securitatea energetică a combinatului urmează să fie asigurată printr-un contract de furnizare a energiei semnat, cel mai probabil, cu Hidroelectrica.
„Un aspect important este acțiunea de salvare a combinatului sid ...
Poza zilei. Licitaţiile au eşuat, epava (încă) rezistă
Joi, 05 Februarie 2026 15:00 | Publicat în EVENIMENT
Licitaţiile prin care Primăria municipiului Galaţi a încercat să dea în chirie portul de ambarcaţiuni situat în zona Trecere Bac au eşuat, din păcate. Construcţia, degradată în proporţie de 70 la sută rezistă încă, aşa cum puteţi vedea în imaginile pe care le-am surprins pentru „Poza zilei”.
Pentru că portul a fost luat din administrarea societăţii Gospodărire Urbană, ghereta în care mai stătea câte un paznic e goală. Oricum, cheltuielile de întreţinere erau ...
Veteranul Filip Woicik, argint în Germania. Din sportul gălăţean
Vineri, 06 Februarie 2026 08:30 | Publicat în SPORT
PATINAJ. Stațiunea germană Inzell a găzduit o importantă competiţie internaţională de patinaj viteză pentru veterani (Masters). Filip Mihai Woicik (Dunărea Galați - antrenor Dorin Radu) s-a clasat pe locul al doilea la categoria 40-45 ani, fiind recompensat cu titlul de vicecampion al Bavariei și medalia de argint.
FOTBAL. Meciul de verificare, de miercuri, dintre Sporting Liești şi Dacia Unirea Brăila a fost câștigat de gazde cu scorul de 1-0. Unicul gol al întâlnirii a fost ...
O nouă etapă de foc în Superligă, cu derbiul Oțelul - FCSB la Galați
Vineri, 06 Februarie 2026 14:30 | Publicat în SPORT
Un sezon regulat mai palpitant ca niciodată în Superligă, cu situații uluitoare în clasament, de la etapă la etapă.
Astfel, în acest weekend demarează runda cu numărul 26, în care capul de afiș este deţinut de duelul dintre Oțelul și FCSB, într-un derbi pentru clasarea pe un loc de play-off. Niciuna dintre echipe nu-și permite pași greșiți, în tentativa de a-şi îndeplini obiectivul.
Iată programul complet al rundei a 26-a: FC Argeș - FC Hermannstadt (vineri, ora 17:00) ...
