Viaţa liberă

Viaţa liberă

România s-a făcut de râs în fața Canadei

Vineri, 05 Septembrie 2025 23:30 | Publicat în SPORT
Naționala de fotbal a României a fost învinsă fără drept de apel de echipa Canadei, cu scorul de 3-0 (2-0), vineri seara, pe Arena Națională din București, într-un meci amical la care au asistat aproape 30.000 de spectatori. Canada, una dintre gazdele Cupei Mondiale din 2026, la care tricolorii mai speră să se califice, s-a impus prin golurile marcate de Jonathan David ('11), Ali Ahmed ('22) și Niko Sigur ('77). Selecționerul Mircea Lucescu a utilizat echipa: H.Moldovan - Rațiu ...

Hram la biserica gălăţeană „Sfântul Mucenic Antim”

Vineri, 05 Septembrie 2025 17:15 | Publicat în SOCIETATE
Biserica „Sfântul Antim” din municipiul Galați a îmbrăcat, pe 3 septembrie, haine de sărbătoare, la cinstirea principalului ocrotitor spiritual, Sfântul Sfinţit Mucenic Antim, episcopul Nicomidiei, martirizat în anul 303, în timpul domniei împăratului roman Maximilian. Conform unui comunicat al Arhiepiscopiei, sărbătoarea a început în ajun cu slujba privegherii şi a continuat a doua zi, prin săvârşirea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoţi, în prezenţa Înalt ...

Măsuri sporite de siguranță pentru noul an școlar

Vineri, 05 Septembrie 2025 14:30 | Publicat în Regional
Ministerul Afacerilor Interne a organizat o videoconferință cu prefecturile din întreaga ţară și cu reprezentanți ai structurilor cu atribuții în menținerea ordinii publice, pentru stabilirea măsurilor de siguranță în incinta și în proximitatea unităților de învățământ. „În cadrul întâlnirii au fost stabilite măsuri concrete pentru începutul noului an școlar, astfel încât fiecare elev să fie protejat, iar școala să rămână un spațiu sigur pentru educație ...

Deţinut gălăţean atacat cu un cuţit în celulă

Sâmbătă, 06 Septembrie 2025 10:00 | Publicat în Regional
Un bărbat din Galaţi, încarcerat la penitenciarul din Giurgiu, a fost rănit, miercuri după-amiază, de un coleg de celulă, care l-a atacat cu un cuţit. Agresorul a primit un nou mandat de arestare, fiind inculpat pentru tentativă de omor. „Pe 3 septembrie, ora 16.20, Poliţia municipiului Giurgiu a fost sesizată prin apel la 112, de către un reprezentant al Penitenciarului Giurgiu, cu privire la faptul că un deţinut a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medi ...

S-a întâmplat pe 7 septembrie

Duminică, 07 Septembrie 2025 07:00 | Publicat în CALENDAR
1707 - Se naşte GEORGES LOUIS LECLERC de BUFFON (m. 1788), scriitor francez.1739 - Se semnează Tratatul de pace de la Belgrad, care încheie războiul dintre Austria şi Imperiul Otoman (1736-1739). Oltenia revine la Ţara Românească.1902 * Se naşte ŞERBAN CIOCULESCU (m. 1988), critic, istoric literar, memorialist, membru al Academiei Române, laureat cu premii ale Uniunii Scriitorilor (1972).1909 - Se naşte ELIA KAZAN (m. 2003), regizor, scenarist, producător turc, stabilit în SUA ...

Filmul zilei la tv

Sâmbătă, 06 Septembrie 2025 12:30 | Publicat în MAGAZIN
„Air: unii sunt făcuţi să zboare”SUA (2023), dramăHBO 2, sâmbătă, 6 septembrie, ora 20.30Cu: Matt Damon, Ben Affleck, Jason Bateman, Viola Davis, Chris MessinaTitlu original: Air Filmul dezvăluie parteneriatul legendar dintre atunci novicele Michael Jordan și divizia de baschet a companiei Nike, care a revoluționat lumea sportului și a culturii contemporane cu brandul "Air Jordan". Povestea urmărește cariera unei echipe care pune totul în joc, viziunea unei mame conștient ...

S-a întâmplat pe 6 septembrie

Sâmbătă, 06 Septembrie 2025 07:00 | Publicat în CALENDAR
1766 - Se naşte JOHN DALTON (m. 1844), chimist, fizician britanic. A pus bazele teoriei atomice.1817 - Se naşte MIHAIL KOGĂLNICEANU (m. 1891), personalitate politică şi culturală de primă mărime, unul dintre făuritorii României moderne, istoric, scriitor, vicepreşedinte şi preşedinte (1887-1890) al Academiei Române. A fost în mai multe rânduri prim-ministru şi ministru de Externe al României.1819 - Se naşte NICOLAE FILIMON (m. 1865), prozator, critic muzical, autorul primu ...

Cum va fi vremea în weekend

Sâmbătă, 06 Septembrie 2025 00:05 | Publicat în MAGAZIN
Sâmbătă şi duminică, vremea va fi în continuare frumoasă. Cerul va fi parţial acoperit, iar temperaturile maxime diurne vor atinge 30-31 de grade Celsius, în timp ce minimele nocturne se vor situa în jurul valorii de 16 grade Celsius. Vântul va sufla slab spre moderat, cu 10-15 km pe oră, predominant din sector nord-estic, iar şansele de precipitaţii sunt aproape nule. Presiunea atmosferică va fi de circa 764 mm coloană de mercur, iar umiditatea relativă se va situa între 40 ş ...

Carnet cultural gălățean

Sâmbătă, 06 Septembrie 2025 07:30 | Publicat în MAGAZIN
Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia "Grădini miraculoase", cu lucrări din patrimoniul muzeului.Sala „Nicolae Mantu“ a Galeriilor de Artă - Expoziția "Între tine şi lume", semnată de Diana Melnic.Casa Artelor - Închisă din 14 iulie până pe 31 august.Muzeul de Istorie şi Lapidarium - Expoziţiile: „Mozaic tehnic“, „Repere arheologice la Dunărea de Jos“, „Civilizaţia tradiţională din sudul Moldovei“.Casa Rurală „Ion Avram Dunăreanu“ (comuna Suhurlui) - E ...

A murit legendarul creator de modă Giorgio Armani

Joi, 04 Septembrie 2025 20:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Legendarul creator de modă italian Giorgio Armani a murit joi, 4 septembrie 2025, la vârsta de 91 de ani. Născut pe 11 iulie 1934, la Piacenza, Armani si-a început cariera studiind medicina şi lucrând ca decorator de vitrine la un magazin din Milano. A învăţat arta vestimentară lucrând pentru Nino Cerruti, în anii ’60, înainte de a-si deschide propriul "imperiu", în 1975. Armani a reinventat moda: sofisticată, minimalistă, atemporală. A fost mai mult decât un designer, a ...
Pagina 6 din 584