Oscilând între apus și răsărit, așa se simt mulți dintre românii care și-au construit cariere în diaspora, dar se simt încă legați profund de țara natală. Gălățeanca Veronica Gheorghiu ne-a transmis gândurile sale în timpul unui zbor între România și Italia! Gânduri pe care ni le-a împărtășit cu generozitate și emoție și în care se regăsesc, cu siguranță, mulți dintre românii stabiliți peste hotare.
Călătorie spre apus!
Care apus?
Să fie oare apus de soare?
Să fie oare apus de gânduri?
Să fie oare un apus de vise?
Să oscilezi între apus și răsărit!
Să fotografiezi încântat apusul, dar în același timp să te gândești doar la răsărit!
Două lumini diferite cu străluciri diferite, cu idealuri diferite!
Șirag infinit de gânduri, de lacrimi!
Perle de dor aruncate pe norii albi și pufoși pe care-i întâlnești pe drumul nestatorniciei! Iar flăcări de apus, cu limbi de foc se pregătesc să îmi înghită speranțele plecate din lumină! Încet, încerc să le salvez din gura apusului nemilos.
SUNT VISELE MELE! SUNT GÂNDURILE MELE! NU PERMIT NIMĂNUI SĂ SE ATINGĂ DE ELE!
Cu toate că până la urmă și apusul e tot un răsărit! Doar că trebuie privit din partea opusă sau din altă perspectivă! E doar o cursă? Alerg să prind lumina?
A rămas doar o limbă de lumină, de speranță, un traseu greșit? Sau poate sunt urmele celor care au încercat înaintea mea să prindă soarele! Să nu îl lase să apună?
Dar razele bătrâne, obișnuite cu oameni ca mine, se joacă de-a v-ați ascunselea cu suflete pierdute și credule! Și prea târziu îți dai seama că e totul în zadar! E doar o luptă cu timpul! Și pare totul așa de simplu!
În lupta cu apusul, se știe de la început cine câștigă! Fugind către lumină, de fapt fugi către întuneric! Ce înșelătoare este viața! Ar trebui să facem o cursă inversă! Să trecem prin întuneric ca să ne salvăm lumina!”...
