Pe 12 octombrie, în timpul unei misiuni pe raza localității Frumușița, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești a oprit pentru control un autoturism, înmatriculat în țara noastră, condus de către un bărbat de 54 de ani. Polițiștii de frontieră au observat că bărbatul nu era coerent în vorbire și emana halenă alcoolică. Luat la întrebări de oamenii legii, acesta a declarat că a consumat alcool, motiv pentru care a fost condus la sediul Poliției Rutiere Galați, în vederea testării cu aparatul etilotest. La testare a rezultat o alcoolemie de 0,41mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind apoi condus la Spitalul Județean Galați pentru a i se preleva probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Asupra sa, oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
Cu alcool la bord, la volan pe drumurile publice Scris de Raluca Ichim
Etichetat cu
Raluca Ichim
Articole recente - Raluca Ichim
Teatrul, punte peste generații pentru elevii şi profesorii de la CNVA „Povestea de Crăciun”, ultimul spectacol din 2025 la Teatrul ”Gulliver” „Balul Prințului Leonard”, concert vocal-simfonic de gală Trei spectacole cu şi despre femei puternice, la Teatrul Dramatic Tradiţie menţinută de sărbători la Teatrul „Nae Leonard”1 comentariu
-
postat de GigelLuni, 14 Octombrie 2024 19:265.13.149.***Daca dimineata la intrarea in oras vor opri masinile cu "meseriasi" evazionisti si ii vor testa vor gasi destui cu alcool.01

