Considerat fondator al şcolii româneşti de fizica plasmei, Eugen Bădărău s-a născut la Folteşti, pe 19 septembrie 1887.
A urmat şcoala primară la Galaţi, iar liceul l-a absolvit la Ismail, în 1905. Atras de inginerie, a plecat în Austria, unde s-a înscris la Colegiul Tehnic din Graz. După doi ani, s-a decis să se specializeze în fizică şi şi-a continuat studiile la Universitatea din Pisa, unde şi-a obţinut licenţa în 1911, iar doctoratul un an mai târziu. În următorii doi ani, a lucrat ca asistent la Pisa, iar în 1914 a plecat în Rusia, unde a întreprins cercetări în domeniul opticii. Rezultatele obţinute la Petrograd i-au adus, în 1918, titlul de doctor docent.
A revenit în ţară în 1921, la Universitatea din Cernăuţi, unde a predat fizică teoretică şi experimentală. În perioada petrecută în Bucovina a studiat fizica descărcărilor în gaze, cercetări pentru care este considerat fondator al şcolii româneşti de fizica plasmei. Din 1934 s-a transferat la Bucureşti, unde a predat fizică moleculară până în anul 1956. În continuare, până în 1970, a fost director al Institutului de Fizică din Bucureşti.
Cercetările sale au acoperit o gamă foarte largă de domenii ale fizicii, de la descărcările electrice în gaze şi fizica plasmei la acustică, spectroscopie, controlul materialelor de construcţie sau stimularea germinaţiei plantelor cu ajutorul ultrasunetelor. Inedite şi spectaculoase sunt aplicaţiile descărcărilor în gaze pentru obţinerea de parfumuri, pornind de la metan amestecat cu brom.
În afara preocupărilor ştiinţifice, a cântat la vioară într-un cvartet, iar între 1940 şi 1944 a fost director tehnic al Radiodifuziunii.
S-a bucurat de multe dovezi de recunoaştere, fiind fondator al Academiei de Ştiinţe (1935) şi membru titular al Academiei Române (1948).
A încetat din viaţă pe 11 martie 1975, la Bucureşti.
