Gălăţeni care au uimit lumea - Constant Tonegaru

Gălăţeni care au uimit lumea - Constant Tonegaru
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Poet din al doilea val al avangardei româneşti, Constant Tonegaru este, în opinia criticilor, cel care a făcut trecerea de la poezia interbelică la cea postbelică.

S-a născut la Galaţi, pe 26 februarie 1919, într-o familie de condiţie bună, începându-şi educaţia călătorind alături de tatăl său, căpitan de vas, la Atena, Alexandria şi Istanbul. Şcoala primară a început-o la Galaţi şi a terminat-o la Brăila. Rămas fără sprijinul familiei, în urma unei crime pasionale a tatălui său, tânărul Constantin îşi întrerupe studiile liceale, pe care nu le va mai relua niciodată, şi se angajează, încercând să-şi ajute mama.

A început să scrie versuri şi să fie atras de boema literară a anilor ‚30. S-a făcut cunoscut în cenaclul lui Lovinescu şi a fost publicat de mai multe reviste literare ale vremii. Deşi recunoscut ca poet, şi-a continuat viaţa boemă, câştigându-şi existenţa ca vânzător, dactilograf sau angajat al Poştei. Candoarea, umorul şi onestitatea sa l-au făcut îndrăgit de majoritatea intelectualilor generaţiei sale.

A publicat o singură carte de versuri în timpul vieţii, „Plantaţii”, apărută în 1945 (recompensat cu Premiul Editurii Fundaţiilor Regale), cel de-al doilea volum, „Steaua Venerii”, rămânând în manuscris şi fiind tipărit postum, în 1969.

În 1946, a fondat, alături de alţi câţiva literaţi, o asociaţie pentru ajutorarea intelectualilor persecutaţi de nou-instalatul regim comunist. Cum donaţiile au ajuns şi la membrii mişcărilor de rezistenţă, Tonegaru a fost arestat în 1949 şi condamnat la doi ani de închisoare, pentru „uneltire contra securităţii poporului”. Deşi a fost torturat în închisoarea de la Aiud, n-a dezvăluit numele celorlalţi membrii ai asociaţiei, astfel că aceştia n-au ajuns după gratii. A fost eliberat spre sfârşitul anului 1951, după aproape trei ani de temniţă, bolnav de plămâni şi cu oasele zdrobite din cauza bătăilor primite.

A murit trei luni mai târziu, pe 10 februarie 1952, când o aşchie de os care-i rămăsese în corp i-a înţepat inima. Corpul său a fost găsit aproape descompus, după cinci zile de la deces, şi a fost incinerat la Cimitirul „Sf. Vineri” din Bucureşti.

Citit 5483 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Noiembrie 2013 23:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.