Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Doi șoferi prinşi fără permis au ajuns la închisoare

Miercuri, 04 Iunie 2025 09:00 | Publicat în JURIDIC

Doi tineri din județul Galați, prinși la volanul unor vehicule fără a deține permis de conducere, și-au primit pedepsele. Fiecare a fost condamnat la închisoare cu executare, în condițiile în care legea prevede, pentru o asemenea faptă, pușcăria între 1 și 5 ani. Unul dintre ei are 20 de ani, este din Drăgușeni și a fost condamnat definitiv de Judecătoria Tecuci la 11 luni de închisoare cu executare. Celălalt, cu trei ani mai în vârstă, este din Valea Mărului. Aceeaș ...

Curs festiv şi revedere după zece ani, la Seminarul Teologic

Miercuri, 04 Iunie 2025 09:00 | Publicat în SOCIETATE

Pe 2 iunie, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei“ din Galaţi a avut loc cursul festiv al promoţiei 2025, gimnaziu şi liceu, şi revederea după 10 de ani de la absolvirea cursurilor a promoţiei 2011-2015. Evenimentul a debutat în Capela „Sf. Apostol Andrei“ din incinta şcolii, cu slujba Sfintei Liturghii oficiată de un sobor de preoţi profesori şi preoţi absolvenţi ai promoţiei 2015.În mijlocul cadrelor didactice, absolvenţilor, părinţilor şi rudelor acestora ...

Trei echipe gălățene luptă pentru supremație și medalii

Miercuri, 04 Iunie 2025 08:30 | Publicat în SPORT

VOLEI. La Galați va avea loc turneul final al echipelor masculine de volei Under 13, în care gazdele vor fi prezente cu formația CSM Arcada. Se vor întrece opt echipe, repartizate în două grupe, astfel. Grupa A: CSM Galați, CSS Botoșani, CTF "Mihai I" București, CS Ocna Mureș; Grupa B: CSS Zalău, CSM București, CSS Buzău, CSUV Timișoara. Lotul gălățean (12-13 ani): Tudor Burlacu, Andrei Doca, Valentin Lazăr, Ianis Popa, Darius Iordache, Ștefan Dajbog, David Constandache, Edwa ...

O mână de ajutor din Galați pentru sinistrații din Covasna

Miercuri, 04 Iunie 2025 08:00 | Publicat în SATUL

Septembrie 2024 a lăsat în urmă amintiri amare pentru locuitorii comunei Costache Negri din județul Galați, când apele revărsate le-au înghițit casele și agoniseala. Acum, la mai puțin de un an distanță, aceiași oameni, care au simțit pe propria piele dezastrul inundațiilor, se mobilizează exemplar pentru a oferi sprijin celor din Băcel, județul Covasna, aflați într-o situație similară. Pe lângă un TIR încărcat cu ajutoare esențiale, un grup de localnici va călător ...

Expoziţii gălăţene. Carnet cultural

Miercuri, 04 Iunie 2025 07:30 | Publicat în UTILE

Expoziţii gălăţene. Carnet cultural
Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia ”Roşu. Monocrom" - o selecţie din afişele din patrimoniul muzeului.Sala "Nicolae Mantu" a Galeriilor de Artă - Expoziția „Impresii Atemporale”, cu lucrări semnate de artistul Sterică Bădălan.Casa Artelor - Expoziţia de pictură a elevei Melisa Onen.Muzeul de Istorie şi Lapidarium - Expoziţiile: "Mozaic tehnic", "Repere arheologice la Dunărea de Jos", "Civilizația tradițională din sudul Moldovei".Casa Memorială "Costache ...

S-a întâmplat pe 4 iunie

Miercuri, 04 Iunie 2025 07:00 | Publicat în CALENDAR

1725 - Se naşte GIANCOMO GROLANEV CASANOVA (m. 1798), scriitor italian.1836 - Se naşte EDUARD WACHMANN (m. 1908), dirijor, compozitor, pedagog.1876 - Se creează, la Bucureşti, Societatea Naţională de Cruce Roşie a României.1890 - Se naşte NAE IONESCU (m. 1940), filosof, logician, publicist, pedagog.1893 - Se naşte ARMAND CĂLINESCU (m. 1939, asasinat de legionari), om politic, prim-ministru al României (7 martie - 21 septembrie 1939).1910 - Se naşte CHRISTOPHER COCKERELL (m. 19 ...

Unde acționează astăzi Poliția Locală

Miercuri, 04 Iunie 2025 06:30 | Publicat în UTILE

Astăzi, 4 iunie, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: strada Basarabiei/ strada Traian (Baia Comunală); strada Traian, de la Baia Comunală până în Bariera Traian - Covrigărie; bulevardul George Coșbuc, între strada Brăilei și bulevardul Marea Unire; strada Domnească, între strada Brăilei și strada Cezar; strada Brăilei, între strada Traian și bulevardul Siderurgiștilor; strada Gheorghe Doja, înt ...

Ce-am ales şi ce-am cules

Miercuri, 04 Iunie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL

Alegerile din decembrie trecut au marcat o premieră în politica românească, prin intrarea în parlament a reprezentanţilor unor partide-fantomă, a căror campanie s-a desfăşurat aproape exclusiv pe reţelele de socializare. Drept urmare, nu mai puţin de şase dintre cei 13 politicieni care ne reprezintă judeţul în legislativ, trei de la AUR şi trei de la SOS, sunt oameni despre care gălăţenii nu ştiu practic nimic. Nu-i vorbă, nici despre ceilalţi aleşi nu sunt foarte multe p ...

NATO, Despacito, Jamilo, faceți ceva!

Miercuri, 04 Iunie 2025 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă

* În capitala Lituaniei, Vilnius, a avut loc un fel de summit, la care au participat câteva țări membre NATO. Printre șefii de stat s-a aflat și Nicușor Dan. Președintele României a semnat un acord cu Ucraina, pentru cooptarea grabnică a acestui stat în NATO. Pe acel acord și-au mai pus iscălitura Lituania și viitorul fost președinte al Poloniei, Duda. De față s-a aflat și șeful NATO, Mark Rutte. Ăsta n-a semnat acordul și nici nu l-a mâzgâlit, deși știe să scrie. Nici ...

Zi cu temperaturi de 30 de grade

Miercuri, 04 Iunie 2025 00:00 | Publicat în UTILE

Astăzi, vremea va fi în continuare caldă. Temperaturile vor fi ridicate, cu minima nopţii la 18 grade şi maxima zilei urcând la 30 de grade, resimţite ca 32. Cerul va fi senin în prima parte a zilei şi parţial noros după prânz, cu posibilitate de ploaie uşoară. Presiunea atmosferică se va situa în jurul valorii de 745 mm coloană de mercur. Vântul va sufla cu viteze cuprinse între 3 şi 9 km la oră, dinspre nord şi nord-est noaptea, respectiv, sud şi sud-est ziua. Umiditat ...
Pagina 307 din 18408