Mii de gălățene au fost prezenți sâmbătă, 6 ianuarie, la slujba de Bobotează oficiată de Înalpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Ceremoniile prilejuite de această mare sărbătoare s-au desfășurat la Biserica Sf.Precista, pe Faleza Superioară a Dunării - ”Iordanul românilor”. S-a săvârșit Sfințirea Apelor, iar conform tradiției, cei mai curajoși dintre gălățeni s-au aruncat în apele fluviului, pentru a scoate la mal crucea simbolizând put ...
La Catedrala Arhiepiscopală din Galați, dar și în toate bisericile din Eparhia Dunării de Jos, a avut loc, în Ajunul Bobotezei, vineri, 5 ianuarie, slujba de sfințire a Aghesmei Mari, ce va fi împărțită credincioșilor și în ziua de Bobotează, 6 ianuarie (sâmbătă), dar și în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, 7 ianuarie (duminică). ...
Biserica din municipiul Galaţi care îl are ca ocrotitor ceresc pe Sfântul Apostol, întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan a îmbrăcat miercuri, 27 decembrie, haine de sărbătoare, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. Sfânta Liturghie din ziua hramului a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. "Cu acest prilej, spre bucuria şi binecuvântarea clerului şi credincioşilor prezenţi la slu ...
Parohia "Sfântul Spiridon" din Galați și-a sărbătorit marți, 12 decembrie, ocrotitorul spiritual, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos"Istorica biserică ocrotită de marele ierarh devine cu acest prilej loc de binecuvântare şi de bucurie pentru foarte mulţi credincioşi care vin cu evlavie la această biserică situată în centrul oraşului Galaţi pentru a participa la Sfânta Liturghie din ziua hramului şi a se închina la icoana făcătoare de minuni a Sfântului Ierarh Spiri ...

Pomenirea ctitorilor Catedralei Arhiepiscopale din Galați

Marți, 12 Decembrie 2023 12:00 | Publicat în SOCIETATE
La Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galaţi, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a săvârşit, la sfârșitul săptămânii trecute, slujba Parastasului pentru ctitorii acestui sfânt lăcaş trecuţi în veşnicie. Între ctitorii Catedralei din Galaţi s-au numărat: Regele Carol I, Regina Elisabeta, Regele Ferdinand, Regina Maria, Patriarhul Nicodim Munteanu, Episcopul Pimen Georgescu şi Episcopul Nifon Niculescu."La slujbă au participat membrii Permanenţei Consiliului Eparhial, ...

Sfântul Nicolae - ocrotitor şi dăruitor

Miercuri, 06 Decembrie 2023 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai iubiți sfinți al Bisericii Ortodoxe, a fost episcop creștin în orașul antic grecesc Myra, din Asia Mică (astăzi, orașul Demre, Turcia), în timpul Imperiului Roman. Este recunoscut drept ocrotitor al comercianților și al călătorilor, al fetelor nemăritate, al mireselor, al copiilor mici, dar și al celor acuzați pe nedrept. Născut în jurul anului 280, în localitatea Patara, este sărbătorit pe 6 decembrie, pentru că aceasta este ziu ...

Sărbătoare pe platforma combinatului siderurgic

Marți, 12 Decembrie 2023 11:53 | Publicat în SOCIETATE
Între bisericile din municipiul Galaţi care îl au ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Apostol Andrei și care și-au sărbătorit hramul se numără şi cea de pe platforma siderurgică Liberty. Lăcașul atât de important pentru comunitatea siderurgiștilor din Galați a împlinit 21 de ani de când a fost închinat celui dintâi chemat dintre Apostoli și a fost sfințit, acest eveniment fiind marcat în prezența credincioșilor și a reprezentanților Liberty Galați, în mijlocul cărora ...

Expoziție de icoane dedicată Sfântului Apostol Andrei

Sâmbătă, 02 Decembrie 2023 13:04 | Publicat în SOCIETATE
Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei a reprezentat pentru studenţii şi seminariştii gălăţeni, dar şi pentru iubitorii de cultură şi de artă un moment de mare bucurie duhovnicească şi prilej de a desfăşura ample activităţi cultural-educative şi artistice dedicate celui ce a evanghelizat poporul român, devenind, de 31 de ani, ocrotitorul spiritual al municipiului Galaţi. În acest context al sărbătorii, pe 29 noiembrie, s-a desfăşurat la Casa Artelor din municipiul Gala ...
Mii de gălățeni au participat joi, 30 noiembrie, la Catedrala Arhiepiscopală a Dunării de Jos, la marea sărbătoare a Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Galațiului și al întregului neam românesc. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, alături de un sobor de preoți și înalți ierarhi veniți din țară, iar bucuria marii sărbători a fost întregită de pelerinajul la moaştele Sfântului Apostol Andrei şi ale Sfântului Cuvios ...

A începutul Postul Nașterii Domnului, ”pelerinaj” spre Betleem

Miercuri, 15 Noiembrie 2023 12:35 | Publicat în EVENIMENT
Creștinii ortodocși au intrat începând de miercuri, 15 noiembrie, în Postul Nașterii Domnului, denumit și Postul Crăciunului. Postul va dura până pe data de 24 decembrie inclusiv, în Ajunul Crăciunului. Postul Nașterii Domnului sau Postul Crăciunului a fost instituit în secolele IV-V, deci mai târziu decât Postul Paștelui. Acest post combină pocăința cu milostenia și fapta bună, astfel încât să devenim locaș pentru Hristos. Nu întâmplător, prima mare sărbătoare d ...
Pagina 5 din 8