Pentru curajul de a-i denunţa pe membrii unui clan interlop din capitala Italiei - clanul Casamonica - Roxana Roman, o româncă de 34 de ani stabilită la Roma, a primit, pe 29 decembrie, de la preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, titlul “Cavaler al Ordinului de Merit al Republicii Italiene”. Potrivit HotNews.ro, Roxana Roman este proprietara unui bar, “Roxy Bar”, de la periferia Romei – în cartierul Romanina. Pe 1 aprilie 2018, patru din membrii familiei Casamonica au intrat ...

Fără permis, dar cu destul curaj de a ieşi în trafic

Joi, 15 Noiembrie 2018 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Un echipaj din cadrul Secţiei 1 Poliţie Galaţi a oprit în trafic, pe strada Brăilei, un autoturism care se deplasa către strada Traian. La volanul acestuia a fost identificat un bărbat de 40 de ani, din localitate, în urma verificărilor poliţiştii constatând că respectivul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. ...

Sistemul centralizat, omorât fără vinovaţi

Vineri, 14 Aprilie 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
„Au făcut-o şi pe asta! Au îngropat şi sistemul centralizat de încălzire!”, e părerea gălăţenilor revoltaţi pe decizia consilierilor locali, în vreme ce alţii aplaudă curajul de a i se fi pus cruce „mortului clinic ţinut artificial în viaţă cu perfuzii de bani publici”. Dreptate au, în parte, şi unii, şi ceilalţi.Iată de pildă societatea de distribuţie a energiei termice, defunctul Apaterm, reîntrupat în Calorgal, s-a născut gata îngropată. Înglodată în d ...

Noul „Spyderman” de Galaţi - Vladimir Drăghia

Marți, 15 Septembrie 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Doi gălăţeni în Finala Splash. Cu tălpile lipite de tavan, susţinut doar de forţa labelor pe care şi le vârâse pe sub o bară, şi-a desfăcut centura de siguranţă, a întins braţele lateral şi a plonjat cu capul în jos. S-a răsucit în aer pentru ca, la intrarea în apa bazinului, să fie deja în poziţie verticală, drept ca o ţepuşă. Nu, nu vă povestesc vreo scenă din "Spyderman", aşa cum ar părea. Protagonistul acestei veritabile cascadorii a fost actorul gălăţea ...

Cu silicoanele înainte şi curajul în bikini

Joi, 13 August 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Simona Splashcă. Aş fi putut să spun că, din Traşcă, Simona a ajuns Fleaşcă, dar nu e cazul. Cred că mai mult s-a udat Pamela de România la duşurile zilnice decât la antrenamentele de salturi în bazin de la emisiunea "Splash! Vedete la apă". "De ce am venit la Splash? Pentru că m-a mâncat în fund! Eu sunt curioasă dacă reuşesc să sar măcar de pe trambulină! Visul meu era să fac şmecherii, mă vedeam gimnastă! Cine m-a pus?! Sunt dobitoacă!”, se lamenta blonda, de ...

Cui îi place să fie biciuită?

Marți, 11 August 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
Răspuns: Andreei Antonescu Aţi avea curajul să vă aruncaţi de la zece metri înălţime, în apă, fără ca măcar să ştiţi să înotaţi? Şi asta după ce în urmă cu doar câteva zile aţi fost la numai un pas de înec şi nimeni nu părea să vă sară în ajutor? Ei bine, artista gălăţeancă Andreea Antonescu, a avut atâta curaj să facă asta, la „Splash! Vedete la apă”. Desigur, în scopuri caritabile! Şi asta în vreme ce mama ei, fiica şi soţul o priveau îngrozi ...

Cei mai remarcabili vikingi din istorie

Sâmbătă, 04 Iulie 2015 12:00 | Publicat în CULTURA
Vikingii au fost navigatori şi războinici remarcabili, a căror influenţă s-a răspândit de pe teritoriile natale din Scandinavia în Europa de Nord şi Centrală, până spre teritoriile ruseşti, între secolele VIII şi XI. Conform surselor istorice, vikingii au ajuns chiar şi pe litoralul mediteranean sau partea de Nord a Africii, fiind un popor pentru care exploratul şi incursiunile în teritoriu inamic pentru bogăţii era literă de lege. Iată câţiva dintre cei mai remarcabili v ...

Aveţi curaj să vă priviţi copiii în ochi?

Marți, 07 Ianuarie 2014 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Să spunem lucrurilor pe nume: criza de încredere în care se afundă majoritatea entităţilor gălăţene – fie că vorbim aici despre instituţii, despre personalităţi sau chiar despre firme – a devenit alarmantă. De câţiva ani încoace, pare că nimeni nu mai crede în nimic, iar efectul imediat al acestei stări de negare este o radicalizare cumplită a societăţii. Intoleranţă, venin, sudalme. Trăim într-un nou turn Babel, în care ne consumăm energia, fiecare dintre noi, ...

România telenovelei şi România curajoasă

Sâmbătă, 15 Iunie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Am cel puţin zece prieteni sau cunoscuţi plecaţi de ani buni în străinătate. „N-am plecat din România de bunăvoie!”, mi-ar răspunde cu toţii, dacă i-aş întreba chiar acum de ce sunt peste graniţă. Culmea, cel puţin tot atâţia îmi spun că n-au rămas de bunăvoie-n ţară. Şi eu, la rându-mi, am fost întrebată cum de nu m-am stabilit afară, atunci când nu mi-a fost peste mână să o fac. Ca şi cum „idealul tău în viaţă”, n-ar fi altul decât fugitul, eventu ...
Următorul interviu din seria „Interviuri de top” vi-l prezintă pe academicianul Răzvan Theodorescu. Director al Radioteleviziunii Române în perioada 1990 - 1992 şi ministru al Culturii, între anii 2000 şi 2004, doctor în istorie şi profesor universitar, Răzvan Theodorescu vorbeşte despre rolul formator al perioadei petrecute pe şantier, după ce comuniştii l-au dat afară din Universitate deoarece a avut curajul să îi ia apărarea unui profesor. Alte teme abordate sunt agonia ...
Pagina 1 din 2