Din colecția "Cele mai triste poezii rămase tablou"
Bună fie-ţi, doamnă, dimineaţa ceasta...! ţi-am visat livada singură şi tristă...! - te-ntreba de mine, mă-ntreba de tine, şi stătea la poartă, şi plângea-n batistă! Şi-i spuneai de mine că-s pe drum de iarnă, să-i aduc din colo zvon de primăvară...! Şi-i spuneam de tine că te faci mireasă şi te duci întruna să m-aştepţi în gară! Bună fie-ţi, doamnă, dimineaţa ceasta...! - i-am şoptit livezii din şi prin ...
După desimea şi duritatea întunericului, sunt patru ceasuri după mijlocul nopţii. Încep. Sap. La lumină de Cloşcă. De car Mare şi de car Mic. Încep cu tragere de inimă şi cu hârleţul. Că nu-i aşa tare costişa de din vale de bădia Fluture. Sap vertical. Cam trei metri. Asta-i faţa bordeiului. Arată bine. Clisa-i numai bună pentru oale şi ulcioare. Cum fără de moarte zice persanul Omar: "Ca mâine-om putrezi-n morminte,/uitaţi, nepomeniţi de nimeni,/ca mâine vor veni ol ...
ODOVANIA SFÂNTULUI NIMIC (la mormântul poetului Panait Căpățână - Respect!)
Vineri, 21 Iunie 2024 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou"
Mai întâi, stau încet... şi mă uit înapoi,cer şi iau cât e-n stare un suflet să ducă,strâng şi iau cât cuprinde un gând şi un vis,cât mi-i dat pentru prima şi ultima rugă!Mai întâi, stau încet... şi încerc să pricepcum se face un punct şi începe-o s/clipită,cum "nu este" dispare-ntr-un alt fel de "fel",şi cum "este" apare-n des/creşterea vidă!Mai întâi, stau încet... şi încerc să audşi să văd cât (nu) p ...
Am timp berechet. Am timp să-mi pun şi-n cap. A avut grijă bătrânul Gheorghe să-mi lase timp cu duiumul. Aşa, să nu mă grăbesc, să nu fac nimic în fugă. Să nu trăiesc în fugă. Să nu dorm în fugă. Să nu plâng în fugă. Să nu mor în fugă. Nici măcar să nu fug în fugă. Darămite să muncesc în fugă! Nici vorbă! Şi mai ales că nu mai sunt El, ci sunt Eu! Adică nu el îşi sapă bordei, ci eu! Eu îmi sap! Însă, chiar aici stă chichirezul! Trebuie să mă apăr ...
Lauri, Balauri, Coclauri...şi Poezie (II)
Miercuri, 19 Iunie 2024 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Mai mare dragul să stau în uşa/faţa bordeiului şi să ascult recitaluri lungi de Poezie în zile şi nopţi nemaipomenite de pe timpuri şi vremuri antice! Regale cu poeţi vii, din poeţi vii şi din poeţi morţi! Cu actori profesionişti şi amatori! Şi cu ascultători sătuli de prezentul material ticălos! Cu premii mai abitir decât Atunci, în Grecia şi în Roma, când locul trei era un trandafir de Aur, locul doi era un trandafir de Argint şi locul întâi era un trandafir Natura ...
Îşi face bordei în coasta lui moş Ghiţă Fluture şi a ţaţei Niculina. Coasta de din vale de gardul lor, nu coasta lor anatomică, desigur. Nu s-a zbătut să obţină aprobare pentru a-şi ridica palatul subpământean. Că doar n-o să vină edilul rural să-i dărâme cuibarul subteran. Şi, chiar dacă va catadicsi să vină, n-are decât. La mintea lui (şi la mintea celor ca el) te poţi aştepta să apară cu vreun ordin de evacuare, cu vreo amendă contravenţională, cu poliţia, ...
Da... mă uit la mormanul de nisip! doamne, ce mult timp mi-a adus tata! o fi aşa mare depozitul de sub costişă? văd că foarte mulţi săteni se duc mai mereu acolo şi-şi iau! îşi iau cu buzunarul, cu pumnul, cu şapca! unii îşi iau cu căruţa, că sunt lacomi, nu le ajunge oleacă, acolo, de-o viaţă! alţii, şi mai abitir, îşi iau să aibă chiar şi după viaţă, că vor şi-n moarte să şi-l piardă, ori să-l muncească, ori să se laude cu el, cu timpul, cu mizerabilul ă ...
Da... am o grămadă de timp! pot da şi altora! pot umple toate clepsidrele din Zimbru! că toţi au orologii cu nisip! adică toţi îşi imaginează timpul in/finit turnat ireparabil şi inexorabil de o mână nevăzută peste frumoasa (ori urâta) lor întâmplare de a fi! unii nu se plâng niciodată că nu (mai) au timp! alţii se plâng toată ziua şi toată noaptea că n-au timp! dar nu se duc pe coastă să-şi aducă! cică nu-i bun ăsta de pe costişă! cică vor alt fel de timp, da ...
Nu-mi vine să cred ce aud de la poartă. Sigur că da, trebuie să mă dau jos din vis, trebuie să mă dau jos din somn, trebuie să mă dau jos de pe prispă şi să mă duc la ea şi la el. La fată şi la tei, adică. Trebuie... însă nu mă pot mişca. Parcă-mi şopteşte cineva să nu cumva... fiindcă o să-mi pară foarte rău, o să regret amarnic dacă fug din cel mai lung vis al vieţii mele. Ştiu că un vis durează numai câteva secunde, după cum grongănesc deştepţii, dar eu ...
Uite... mai sunt două ceasuri până se crapă de ziuă. Tata nu are ceas. Nici mama nu are. Nici eu nu am. Nici fratele meu, nici surorile mele. N-avem nici de perete, nici de masă, nici cu pendul, nici cu din ăla cuc. Nu avem nici un fel de ceas. Nici digital, nici de mână, nici clepsidră. Nici măcar din lemn nu avem. Nu mai zic din fier, din aur, din argint. Altfel spus, toţi suntem departe de orice instrument de control/măsurare a timpului. Însă asta nu însemnează că nu avem ti ...