Da, nene pârcălab, locuim pe drumuri! Nu crezi? Vino şi te uită! Exact cum îţi scriam ieri, avem domiciliu mobil pe Oltului! Aici ne târâim zilele şi nopţile! Aici facem foame, suportăm "grija" celor care ne "iubesc" ori primim înjurăturile celor care ne urăsc! De-a lungul şi de-a latul cestui domiciliu ne purtăm jigodia şi jaba, ne rugăm la Dumnezeul nostru şi ne hrănim cu speranţa că într-o zi veţi aplica legea aceea legată de noi! Nu numai voi aveţi Dumnezeu! Avem ş ...
Mă prenumesc Turturel. Turturel... şi-atât. Eu n-am nume. Pentru că nici părinţii mei n-au. N-au avut, adică. Fiindc-au murit. Au fost ucişi după ce m-au făcut pe mine, pe sora mea şi pe fratele meu. Cu ghioaga i-au ucis nişte monştri cu suprafaţă umană. Trigemeni au ştiut să plămădească ultima oară. De ce mi se spune Turturel? Deoarece pe mama o chema Turturica şi pe tata îl chema Aurel. Şi naşii mei de botez, nişte deştepţi contagioşi, au tăiat "Au" de la Aurel ...
Domol (sau brusc) drumul face la dreapta... (îmi amintesc o întrebare pusă de Învăţător, demult, la ora de gramatică/sintaxă: "Ia spune, elevule, dacă ştii, ce face drumul la dreapta?")... Desigur, trebuie să ştiu. Dacă nu ştiu, se numeşte că nu am învăţat. Şi, dacă nu am învăţat, iau pasul şi lovitura. Adică, la fiecare pas câte o lovitură. Lovitură didactică şi pedagogică, mai mult vorbită decât făptuită, mai mult teoretică decât practică. Mai mult un fe ...
Mai târziu, într-un turneu al Cenaclului Flacăra, în Palatul Sporturilor din Galaţi, Adrian Păunescu îmi înmânează Premiul pentru Poezie al revistei Convorbiri Literare, jurizat/acordat de poetul Ioanid Romanescu. Emoţii devastatoare îmi suie o droaie de noduri în gât şi îmi accelerează pulsul până la limita fibrilaţiei ori până în pragul banalului atac inimos. Fiindcă, în contrapondere, trebuie să citesc un poem propriu/original într-un spaţiu arhiplin cu căutăto ...
Stau jos. Cum să nu stau jos când îmi porunceşte poetul? Cum să nu-mi "pun caru-n piatră" (vorba sfântă a părinţilor noştri din josul Moldovei de sus şi din susul Moldovei de jos) şi să nu-l ascult pe Adrian Păunescu, pe care-l căutasem prin toate ungherele şi cotloanele bibliotecilor, căruia-i citisem toate cărţile de până atunci şi care mă fascina prin forţa metaforei şi prin curajul unui verb devastator? Nu mă interesau războaiele calde sau reci dintre el şi alţi ...
Când Adrian Păunescu a scris "Iubiţi-vă pe tunuri!", cineva din sală, din ţară şi de dincolo de ţară a zvârlit o replică amară (cică) pe adresa unuia dintre cei mai mari poeţi ai contemporaneităţii de atunci, de acum şi din toate timpurile viitoare: "Nu putem, bardule de la Bârca, să ne iubim pe tunuri, fiindcă-i ruşinos, incomod şi neverosimil!"... Sigur că nu! Da?Ducându-mă (eu) pe la el... (când "era-n capul treburilor", cum zice Marin Sorescu despre cefalopodul Chu ...
Trec pe strada Brăilei, zona din faţa Spitalului Judeţean, pe partea stângă, spre capătul sudic al Frunzei. Totu-i anapoda. Când unii abia termină de reparat, alţii se apucă de stricat. E foarte adevărat: nu poţi strica, dacă nu eşti vandal; şi nu poţi să nu strici, dacă nu vrei să nu ai de reparat. Dacă unii mătură gunoaiele aruncate de marţafoi, alţii se grăbesc să le împrăştie din nou, asigurând (fără scrupule) decorul scârbos. Mi se face greaţă când văd ...
Duminica trecută. În stația de autobuz de lângă fosta agenție CFR. Exact pe locul de parcare al autobuzelor şi al troleibuzelor, o limuzină de beizadea libidinoasă stă-n ciuda călătorilor şi a celui mai elementar bun-simţ. Cu mâneci scurte, ca să-şi etaleze tatuajele de neam prost şi să-şi arate muşchii de matahală mizerabilă, beizadeaua se dă mare, cercetează jurul şi-l viciază cu aerul său de bestie latentă, îşi aprinde o ţigară, mânjeşte văzduhul şi-l sfă ...
Ies la şase și zece. Vreau să prind autobuzul 9. Cel de 6 și 32. Nu mă grăbesc. Am timp. Pot da şi altora, care se smiorcăie că nu au. Că nu au ce pierde, vreau să spun. Merg în pas destul de vioi pentru vârsta mea legendară, dacă iau în calcul sutele şi miile de zile şi nopţi ale doamnei Odinioară, când citeam poezie cu prietenii şi cu doamna Nemiluita, până când ne prindeau trei dimineţi împreună, cu Ion Avram (prozator formidabil) şi Simon Ajarescu (poet al "matri ...
Viaţa durează mult mai mult decât moartea. Chiar infinit mai mult decât moartea, pot spune. În consecinţă, pot afirma că nici nu există moarte. Or, şi mai clar, pot zice că există numai viaţă. Dar nu în sensul propovăduit de Biblie, nu în sensul balivernelor difuzate de ne/calificaţi prin biserici, pe la colţuri, prin diverse imagini/tipărituri de propagandă religioasă! Nu? Sigur că da! Aşadar, cât durează viaţa? Păi, cred că ştie oricine are habar ce înseamnă fec ...