România, locul 3 la tenis. Din sportul gălățean

Marți, 14 Aprilie 2026 14:30 | Publicat în SPORT
TENIS. Echipa feminină de tenis a României a încheiat pe locul trei Grupa C a zonei Europa/Africa din cadrul "Billie Jean King Cup", în Portugalia. ”Tricolorele” au câștigat cu 3-0 împotriva Norvegiei și au pierdut cu Letonia (1-2) și Franța (tot 1-2). Din echipa țării noastre a făcut parte și gălățeanca Gabriela Talabă-Lee (Clubul Dacia). FOTBAL. ”Scor mare, dar mincinos”. CSM Cetatea Suceava a plecat cu un 6-1 categoric de la Liești, însă chiar antrenorul oaspeți ...

Două titluri naţionale pentru Dragoș Ștefan Leu

Marți, 14 Aprilie 2026 14:00 | Publicat în SPORT
Performanță uriașă pentru un șahist junior din Galaţi. Pe 9 aprilie, la Olimp, s-a încheiat Campionatul Național de şah clasic și dezlegări, competiţii în care Dragoș Ștefan Leu, legitimat la CSM Galați, a devenit dublu campion național. Dragoș Ștefan Leu este elev la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" și, până la această vârstă (15 ani neîmpliniţi), a obținut un număr impresionant de medalii, anul trecut devenind maestru FIDE, pentru perfomanțele europene şi ...

Juniorii joacă la Timișoara. Din sportul gălățean

Joi, 09 Aprilie 2026 16:40 | Publicat în SPORT
VOLEI. Juniorii Under 17 de la CSM Galați participă, în aceste zile, la turneul semifinal al Campionatului Național. Meciurile au loc la Timișoara, cu participarea echipelor din Cluj, Zalău, Timișoara și Galați. În primele două zile, CSM Galați a învins cu 3-0 Zalăul și cu 3-1 Clujul. FUTSAL. United Galați a obținut un succes important în Liga I, pentru calificarea în finala competiției. A dispus de Autobergamo Deva cu scorul de 5-4. Crăciun (3), Cojocaru și Andre au fost ...

Dragoș Ștefan Leu, campion la dezlegări. Din sportul gălățean

Miercuri, 08 Aprilie 2026 08:30 | Publicat în SPORT
ȘAH. Sportivul Dragoș Ștefan Leu a cucerit titlul de campion național open la dezlegări, la întrecerile contând pentru Campionatul Național de șah pentru copii și juniori. O splendidă performanță obținută de unul din talentații sportivi ai Clubului Municipal și o repetare a celei de anul trecut. Acest titlu completează panoplia cu locuri fruntașe obținute în ultimul sezon. DANS SPORTIV. Sportivi ai CSM au participat la un recent concurs de dans sportiv, intitulat ”Cupa Co ...
Florin Gheorghiu, considerat cel mai valoros şahist român al tuturor timpurilor, s-a născut pe 6 aprilie 1944, la București. A fost de 10 ori campion al României, iar în 1963 a câştigat titlul de campion mondial de juniori. A urmat Liceul „I.L. Caragiale” din Ploiești, apoi Facultatea de Filologie, secția Română-Engleză, din cadrul Universității din București. Când avea în jur de șase ani, a făcut primele mutări, uitându-se cum juca tatăl său cu prietenii, iar după 2 ...
Șahistul american Bobby Fischer s-a născut pe 9 martie 1943, la Chicago. A fost pasionat obsesiv de șah încă de la 6 ani. A învățat singur deschiderile, a studiat manuale rusești traduse și și-a petrecut ore în șir analizând partide celebre. Mintea sa analitică și memoria fotografică i-au permis să progreseze cu o viteză uimitoare, devenind cel mai tânăr jucător care a câștigat campionatul SUA. La doar 15 ani, a devenit cel mai tânăr Mare Maestru Internațional din ist ...

Dublă victorie la juniori. Din sportul gălățean

Luni, 02 Martie 2026 16:15 | Publicat în SPORT
HOCHEI. Juniorii Under 17 ai CS Municipal Galați au disputat două meciuri cu echipa Kiralypingvinek Sf. Gheorghe, contând pentru Campionatul Național de hochei. Elevii antrenorului Cătălin Geru au avut evoluții deosebite, impunându-se în ambele jocuri (primul acasă, al doilea în deplasare) cu scoruri concludente, la o diferență totală de 20 de goluri: 17-2 și 9-4. Marcatorii gălățeni: Pohrib 5, Nedelcu 3, Antohi 3, Șkabara 3, Leu 3, Morun 2, Cristian 2, Lungu 2, Porojan 2 și ...

Ultimul ”amical”. Din sportul gălățean

Luni, 23 Februarie 2026 16:30 | Publicat în SPORT
FOTBAL. Două dintre echipele gălățene din Liga a III-a de fotbal și-au programat o ultimă verificare înainte de startul oficial, anunțat pentru 28 februarie. Cele două echipe, Unirea Braniștea și Oțelul II, vor juca marți, 24 februarie, pe terenul sintetic din Complexul ”Dunărea”. Întâlnirea va începe la ora 14,00. VOLEI. Un rezultat din primul eșalon de volei masculin, care ne interesează: SCM Zalău - SCM U Craiova 3-0. Craiovenii vor fi miercuri oaspeții celor de la C ...

Calificare în „Cupa României“. Din sportul gălăţean

Duminică, 08 Februarie 2026 15:00 | Publicat în SPORT
FUTSAL. Formaţia United Galați s-a calificat în sferturile de finală ale "Cupei României" la futsal, după ce a trecut cu un scor categoric, 14-0, de divizionara secundă Futsal Ceahlăul Piatra Neamț. Cele 14 goluri au fost marcate de: Andre Sasse (4), Cireș (3), Crișan (3), Crăciun, Tudor, Cârdei (din poartă în poartă) și Petică. HANDBAL. CSM Galaţi a jucat, în weekend, în deplasare, cu CSM Zalău. A fost un meci mai echilibrat decât altele din acest sezon al "Ligii Floril ...

”Mondialele” de juniori, în Capitală. Din sportul gălățean

Marți, 06 Ianuarie 2026 15:00 | Publicat în SPORT
HOCHEI. În Capitală se află în plină desfășurare meciurile Campionatului Mondial de hochei pentru juniori Under 20. Între participante se află și selecționata României - cu gălățeanul Luca Moise în lot, descoperit şi lansat de Cătălin Geru. ”Tricolorii” se află în grupă cu China (meci jucat deja, scor 4-3) și Croația (5-6); urmează partidele cu Coreea de Sud, Marea Britanie și Spania. VOLEI. În aceste zile, în Muntenegru, au loc meciurile unui turneu de califica ...
Pagina 1 din 11