Şi uite ce-mi destăinuieşte/povesteşte Vasile Vindereu! „Chiar sunt convins că nu-ţi vine să crezi, dar pot să jur că eu l-am ucis pe cel de sub crucea asta! Pot să jur pe cuvântul meu de onoare, pe seriozitatea mea de onoare şi pe sufletul meu de onoare! Pot să-ţi aduc şi martori oculari, de atunci: Ion Mutelcă, Vasile Cherpedin şi Costică Prăpăd erau de faţă la această ucidere cu premeditare! L-am ucis într-o pădure cu salcâmi! De multă vreme pusesem la cale asasinarea acestuia! Eram cu martorii ăştia-an pădurea aceea mică, a lui moş Iancu Cujbă! Îl pândeam să apară! De mulţi ani îl pândeam! Ei au spus că nu se „bagă”! Au spus că n-au atâta cruzime, atât sânge rece! Au spus că fac cel mai mare păcat din lume! Au spus că Porunca a Şasea este cea mai importantă pe Planeta asta supra/plină cu greşeli şi păcate! Însă n-au reuşit să mă convingă să renunţ la omorul din care-mi făcusem o obsesie! M-au avertizat că mă voi căina şi va să am remuşcări până la moarte şi chiar până dincolo de moarte! Dar eu, ca să-mi adaug încă o ispravă în palmares, m-am încăpăţânat şi n-am vrut să le dau nici o ascultare prietenilor/martorilor mei!... Da, sigur că da! Îşi făceau semnul crucii şi se rugau să nu nimeresc ţinta, să chiorăsc în momentul a/ţintirii, să pornească vijelia, să se cutremure Pământul, să se întâmple „ceva” şi să-l oprească din cale pe cel care „trebuia” să treacă pe aici şi să-mi fie victimă! Dar eu pusesem atâta osârdie-n pregătirea omorului, încât nu acceptam nici în ruptul capului să mi se moaie inima, să mă străbată vro milostenie, să las Viaţa în Pace, să nu-mi încarc memoria cu fapte mizerabile! Pentru că memoria nu se poate şterge aşa de uşor! Pentru că nici un fel de iertare, indiferent de cine ar invoca-o şi de unde-ar veni, n-ar putea întoarce o Viaţă din Moarte!... Aşadar, taman când Soarele ajunsese-n amiază... îl văd că apare! Plâng de bucurie! El este! Dumnezeule, îţi mulţumesc pentru că l-ai adus! De când îl aştept! N-are cum să fie altul! El este! Grangurul pândit, urmărit, visat într-atâta amar de timp şi de vreme! Iată-l, se aşează chiar în salcâmul de deasupra noastră! Ce grangur frumos! Îmi fac semnul crucii, pun piatra în praştie şi ochesc! Într-o secundă, proiectilul nimereşte în plin! Într-altă secundă grangurul (îmi) cade la picioare, cu ultima suflare-n plisc! Şi iarăşi mă năpădesc lacrămi de bucurie! Martorii lăcrămează de jale! Mă uit triumfal şi-mi admir victima! O minunăţie! O minunăţie fără Viaţă!”... (Stai să mai auzi!)
Mic... tratat de Iertare (III) Scris de Ion Zimbru
