Lucrare de control la Van Gogh

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Pictorul acesta-i galben. Pictorul acesta-i din galben. Aurul de o mie de carate al Picturii Universale. Simfonie de galben. Galben uriaş. Până la Cerul Celălalt. Şi până dincolo de al nouălea Cer. Nu?…Sigur că da!… Iată, întinderea aceasta de floarea-soarelui nu are margini în tablourile lui Van Gogh! Iată câtă destindere şi câtă ne/verosimilă candoare împarte şi desparte pentru ochiul născut şi educat să priceapă liniştirea şi tămăduirea! Numai un rău poate trece impasibil pe lângă frumuseţea asta Răsărită în Cale! Numai un ipocrit poate privi apatic tot acest spectacol, toată această Măreţie, toată această desfăşurare şi înfăşurare divină (şi demonică) de Rotund într-o mie şi una de nenumărate mulţimi pilduitoare! Şi cum să stau cu ochii în somn şi cu mâinile în buzunare? Şi cum să nu iau o coală galbenă, vindecătoare, cât Pictorul de mare…şi cum să nu scriu cu verde pe suprafaţa-i halucinantă, răscolitoare?… Sigur că nu pot să nu iau! Sigur că nu pot să nu scriu Aşa! Aşa cum îmi dictează Vocea femeii căutate cu şevaletul şi cu ne/răbdarea miliardelor de nuanţe ale cestui/celui Galben Nemuritor! Nu?
„De frumuseţe, de atâta frumuseţe, tablourile cad, pică din real. Printre tablouri, Frumoasa ucide realul imediat. Căderea mea de pe cal… (vai, căderea mea de pe cal) nu poate fi mai convingătoare, domnule Uitat! Numai ea, ceastă Frumoasă, păstrează Irealul de care avem trebuinţă în Clipa dintre ucidere şi sinucidere! Şi numai ea duce linie între Nimic şi Adevăr, duce Fiinţă între Tu şi Tu! Numai ea duce Suflare între verde(rea) şi des(verde)rea Ta! Iar eu chiar nu pot face nimic în Cădere sau în Urcare! Doar văd Frumuseţea/Frumoasa printre tablouri! Calul îmi bea absintul şi chiar se teme că moare ne/norocul de a fi fost sclavul acestor Ecouri…!… Trebuie o rezervaţie de Artişti! - se aude unul, scriitor cu porfir în sânge, în privire… foc de bucurie lângă tabloul cu grâu, unde nebunul acela s-a împuşcat… nebunul acela, Van Gogh!… Trebuie şi o adunare de Suflet! - zice o prostituată, fiindcă artiştii nu trăiesc numai cu paie şi porfir, au şi ei dreptul aici şi în lumea cealaltă, dreptul la verde, nu doar la glonţul tras cu sictir! Cu minte şi cuminte să stai în tabloul tău! - tună doamna Rachel, doamna cu urechea lui Van Gogh în Legendă!… De Frumuseţe, tablourile urcă. Numai un mişel poate ucide Irealul! Numai o pornire dementă poate şterge culoarea Memoriei! Numai un rău poate şterge Memoria culorii… şi aripile Morii, domnule Uitat… şi aripile Morii!”… Cum să stau pe marginea tablourilor tale şi să sparg/mănânc/scuip seminţe de Răsărită?

Citit 767 ori Ultima modificare Duminică, 05 Aprilie 2020 17:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.