Aseară, prietenul meu se duce la mine să-mi mărturisească ceva. Aseară, mă duc la prietenul meu să-i mărturisesc ceva. Ne întâlnim la jumătatea drumului dintre el şi eu, ori dintre eu şi el, ne salutăm respectuos şi încet. El dă să-mi spună ce are să-mi spună. Eu dau să-i spun ce am să-i spun. Îl las pe el să înceapă, fiindcă-i mai bun şi mai blând ca mine. El mă roagă să încep eu. Cică-s mai bun şi mai blând decât el. Eu tac şi-i spun că mi-am uitat cuvintele acasă. El tace şi-mi zice că şi-a uitat cuvintele acasă. E frumos, chiar foarte frumos. E interesant, chiar foarte interesant. Îi spun că mă supăr pe el, dacă nu începe. De frică să nu mă supăr pe el, începe. Exact aşa începe: "Mă aflu demult, foarte demult, că abia-abia îmi aduc aminte. Mă aflu cam pe vremea când prietenia era prietenie, dezinteresată şi fără mofturi, cum acum. Nu se purta filotimia. Generozitate se numeşte cânt mănânci cu prietenul/câinele din acelaşi os, nu când stai şi leneveşti cu-n morman de oase lângă tine... şi, din când în când, să-ţi vadă muritorii aroganţa şi deşteptăciunea, azvârli câte un os prietenului/câinelui tău. Sau prietenului/câinelui altuia. Sau la întâmplare. Că tot ai multe oase, nu?"
Aici, prietenul meu se opreşte. Îl rog să continue, deoarece ştiu că mai are multe de spus. Îşi aprinde pipa păcii din totdeauna, dă două rotocoale de "Captain Black", îşi ascunde două lacrimi, surâde trist şi adevărat, se uită la mine ca şi cum s-ar uita dincolo de mările şi oceanele lumii... şi începe să continue: "Am un prieten care nu are nici un prieten - / zice prietenul meu, Făt-frumos - / El scrie cărţi foarte frumoase pentru copii,/ aşa, mai în glumă, mai în serios.// Şi eu îi spun că sunt Zmeul cel Urât/ de Ileana Cosânzeana, iubita lui,/ fiindcă am fost cu ea la Muma Pădurii/ şi i-am zis că are nişte ochi verzi şi amărui.// Ileana s-a supărat şi m-a pârât la Făt-frumos - / (ce ruşine îmi este în ochii celor mulţi!).../ După aceea, noi am intrat în Bibliotecă/ şi ne-am bătut în cărţi pentru copii şi adulţi.//... Mai în glumă, mai în serios,/ îmi vine să cred că prietenul meu,/ care nu are nici un prieten,/ are dreptate/ când zice că eu scriu cărţi pentru adulţi/ şi iubesc numai femei nestemate!"
Aseară, prietenul meu se duce de la mine. Aseară, mă duc de la prietenul meu. Se duce să citească şi să-mi scrie. Mă duc să citesc şi să-i scriu. Asta voiam să-i spun şi să-i scriu! Dar asta mi-a spus şi mi-a scris acest prieten al meu!... Parol!
