TEZĂ la RANCHIUNĂ și IPOCRIZIE

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Sigur că da, cum profeţeam/bănuiam în ziarul/lucrarea de control de ieri, tocmai a (şi) început invidia. Superboreea şi Consuela sunt mulţumite de prestaţia mea, dar şi înciudate sunt. N-au avut încotro, mai ales că şi documentaţia (pe viu şi cu mare responsabilitate) a fost pe măsura aşteptărilor lor. Şi de data aceasta bănuiesc un soi bizar de gelozie în sufletul amândurora, un fel înverşunat de duşmănie pre/meditată în carcasa creierelor lor frumos arhitectural coafate. Şi nu numai dânsele-mi poartă ceastă ură în faşă. Un alai de cititori al colţului meu cu paingi perfecţionişti admiră (tot până la limitele zavistiei) rezultatele observaţiilor mele în legătură strânsă şi în direcţie sigură cu dantelăria. Unul...[care flirtează destul de corect cu Metaphora şi cu aspectul cel mai curat şi cel mai îngrijit al unei Limbi (cu Literatura, adică)]...îşi manifestă dorinţa de a cerceta (şi el, sărmanul!) pistele şi de/mersurile mele. Cică şi el vrea să dea/scrie asemenea lucrări de control, şi el vrea să fie-n apropierea cestor crinoline fără sfârşit. Deocamdată, sursele/izvoarele sunt în expectativă, sunt în cod galben de furtună sentimentală, n-au chef să (mai) primească nici un „scârţa-scârţa” pe coordonatele lor incendiare!...Sigur că da!...Şi eu, eu ce pot pentru ca să le fac şi să le spun şi să le promit în sensul împăcării, în direcţia distinşilor mei cititori roşi de sfânta Înălţime a dantelăriei, dar şi ronţăiţi de o diabolică ipocrizie? Mai bine şi mai corect, zic, dau lucrare de control la ranchiună şi ipocrizie! Nu?...Sigur că da! Exact aşa: „Nimic mai frumos decât nopţile când atâtea cuvinte vin cavalcadând! Vin până la poartă şi-mi dau (şoptitor) noroc şi scântei din potcoavele lor! Şi parcă nu-mi vine să cred că eu sînt cel care primeşte, dar n-are ce da! Şi măcar să le spun cum desverderea mea ridică la rod rugăciuni fumegând! Şi măcar să le spun cum ridică la dor atâtea şotroane uitate pe jos...şi atâtea şi atâtea iluzii pe care le-am scos din ghearele somnului îngerivor!...Dar nu pot, atâtea cuvinte când văd!...Mai bine descui, deschid poarta...şi tac! Să-mi intre (în vis) calul cel mai sărac, dar cu aripi sfinţite de zbor şi omăt! Ş-apoi să aud: nu ai voie să taci!...nici piatra nu tace! nu sta în zadar!...Hai, scoate (din suflet, din ieri şi din saci) puţină păsare la păsări, măcar! Fiindcă nimic nu ne poate opri (nici visul de noapte, nici visul de zi) să mergem pe cel mai curat Manuscris: zăpada ascunsă în Ochiul de Sfinx!”










Citit 188 ori Ultima modificare Duminică, 20 Iunie 2021 20:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.