Acesta este! Aceasta este! Aceştia sunt! Acestea sunt! Nimic în minus! Nimic în plus! Doar câte-o atingere de viaţă şi de moarte! Aşa, din când în când! Mai rar sau mai des! Funcţie de aportul fiecăruia la Mister! Funcţie de cât crede fiecare că nu poate fi altceva decât Personajul (mai mare sau mai mic, important sau banal) al unui Vis: visul cestui ori celuilalt Celest! Vis cu ochii închişi sau deschişi în In(de)Finitul Somn Universal! Somn egal cu Extazul şi Agonia din orice Clipă, din orice Atom, din orice Fulguraţie! Somn fără de care n-ar exista ceea ce, Convenţional, se numeşte Realitate! Adicătelea... un Univers strâmb şi drept, umplut până la refuz cu acest Convenţional stupid şi genial deopotrivă! Altfel spus, nimic în afara prestabilirii! Până şi In/Creatul e prestabilit! Până şi prestabilitul e convenţional! Nu?... Sigur că da! Totu-i frumos/minunat în micul şi marele împrejur? Aiurea! Totu-i de-o Cruzime fioroasă!... Totu-i urât/demonic în jurul imensului şi măruntului jur? Aiurea! Totu-i de-o blândeţe şi suavitate la fel de spăimântătoare!... Şi toate acestea nu se pot petrece decât în Somn! Într-un anumit Somn: somnul lui Unu! Un somn necesar numai cu Vis necesar! Adică, rezon!... o Dormire necesară! Să ne rugăm să nu se Deştepte! Iată ce se întâmplă în ceastă continuă Dormire!
„Satul meu cu cinci biserici, trei fântâni şi două case/ îşi dă sufletul (întruna) printre resturi temporale.../ stă pe deal, se uită-n zare şi nu vrea să mă mai lase, dacă vin, să plec (întruna) din des-cânturile sale/ pline cu privirea mamei, pline cu privirea tatei,/ pline cu privirea lunii pline, goale şi eterne.../ toate sunt aici (acolo) şi m-aşteaptă şi zic: poate-i/ vine mintea... (dintre resturi metabolice, moderne).../ să se-ntoarcă unde-i casa simplă şi vindecătoare,/ cu zmei blânzi şi cu ilene şi cu geamuri mari, amare!// Şi aud, şi chiar s-aude, şi chiar văd, şi chiar se vede/ cel salcâm, cel tei (întruna) cum s-adună şi mă strigă:/ hai mai repede, încoace, haide cu băieţi şi fete,/ încă umbrele tăcerii sunt... şi-au (s)pus de mămăligă,/ şi se-ntrec în aşteptare, şi nu ştiu (încă) să cadă,/ încă noaptea-i noapte bună şi nu dă peste lumină!.../ încă pot să cred că tata bate coasa în ogradă,/ încă pot să cred că mama bate vântul în grădină.../ şi mă duc, mă duc (întruna) pe coclauri majestuoase:/ satul meu cu cinci biserici, trei fântâni şi două case!”//... (Publicitate: „Numai prin geam de monastire se poate vedea realitatea din Epicentrul Somnului Universal!” - Iolanda Cremene)...
