Da, Niculino, vino cu bomfaierul, că nu se mai poate cu fotbalistul meu plin de cuburi şi pătrate musculare! Musculos şi deştept! Şi ce exprimare: deltoid la spate! pectoral la piept! femur la picior!... Hai, Niculino, ia-l din jurul meu, ia-l, că nu ştiu ce-i fac!... Zi şi tu, Niculino, cum să-l re/prezint mamei pe acest sărit, pe acest nătăfleţ cu crampoane, pe acest pasteurizat, pe acest accidentat la muşchi şi neted la encefal? Aşa se comportă şi aşa vorbeşte unul care zice că citeşte toată noaptea despre maniere şi chiar le exersează în faţa oglinzii? Cred că îţi dai seama cum arată ăsta, unul din ăsta, admirându-şi carnea în oglindă şi silabisind "ailaviu!", "ti amo!", "te chero!", "iatibialiubliu!"... Drăgălaşului nu-i trece prin cap nici o clipă că perspectivele-i alături de mine sunt sumbre, că zilele-i sunt numărate în preajma mea, mai ales dacă nu poate să fructifice ultima şansă pe care i-o mai acord spre revizuire şi îndreptare!...
Sigur că da!... Iată, a venit şi mult aşteptata zi a examenului, în care trebuie să realizez laie sau bălaie, plus ori minus, "nec plus ultra" sau "festina lente"!... Uite-l, se apropie în mers studiat, de hojmalău, zvârlindu-şi picioarele de parcă le-ar avea defecte-n articulaţii, bălăbănindu-şi mâinile sincopat şi clămpănindu-şi şlapii şi buzele! şi doar i-am spus să nu-l mai văd în papuci! acum, că dă din buze, îl înţeleg! probabil, repetă formule magice de salvare a relaţiei noastre, de aprindere şi păstrare a iubirii!... Gata, a ajuns în jurul jurului meu, în jurul meu, în sufletul meu!... Gata, întinde mâna, deşi trebuia să aştepte oferta mea!... Gata, vrea să spună ceva, dar văd că înghite în sec! cred că şi-a uitat cuvintele acasă! ori are amnezii datorate stării sale de motănel înamorat! ori vrea să-mi facă o surpriză, dar n-o are la el!...
Gata, plecăm la plimbare! găsim aceeaşi bancă, dar revăzută şi adăugită şi prefaţată cu alte şi alte arhaisme şi neologisme din arsenalul iubirilor mistuitoare!... Stăm şi tăcem!... La fel de brusc, se ridică şi-mi spune că ştie să facă flotări multe şi bune şi bine! şi chiar începe să facă... zece, douăzeci, cincizeci!... Mă ridic de pe banca atâtor iubiri şi mă pierd printre sălcii şi pescăruşi. Doar o dată mă uit în urmă: motanul fotbalist face flotări fără oprire şi le mai şi numără. Nici nu-i pasă că nu mai sunt lângă el. Să fie sănătos! Cineva îmi spune că fleacul ăsta-i mai prost decât prevede legea, că face flotări continuu şi că sentimentele mele puteau să-i oprească viitorul din sosire. Doamne, ce genă de laborator ai scăpat de sub control!... ATÂT!
