Pe strada Jiului, în imediata apropiere a bisericii ortodoxe cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, văd un cuplu omenesc lucrând de zor la măruntaiele unui motor. Când spun cuplu omenesc, mă refer la sistemul bărbat-femeie (mai bine zis mascul-femelă) iar nu la cuplul bielă-manivelă, deşi, la o privire atentă, ea are caracteristicile fizico-tactice ale barei articulate, care nu ştiu ce face cu o anumită mişcare din maţele limuzinei parcate ostentativ pe trotuar şi pe spaţiul aproape fost verde, iar el seamănă leit cu pârghia strâmbă a aceluiaşi mecanism care, cică, face invers cu aceeaşi mişcare. Foarte bine, zic uitându-mă cu aleasă admiraţie la hărnicia celor doi făcători de treabă mare la ordinea zilei, dar de ce trebuie, oare, să ocupe locul pe unde trec/circulă pietonii?
De ce trebuie, oare, să suportăm mizeria rezultată din vajnica lor activitate? Iată, cu o delicateţe şi cu o osârdie demnă de scopuri mult mai înalte decât o pură şi simplă intervenţie pe motor deschis, ca o adevărată doctoreasă în fiare producătoare de zgomot şi zădărnicie, femela stă pe vine şi freacă statorul cu atâta dragoste şi respect, încât sar scântei din bietul şi nevinovatul organ! Iată, ca un zeu al zgomotorului, ca un erou al victoriei împotriva noastră, ca un mare artist al apocalipsului ştiinţific şi tehnic, cu o destoinicie mai abitir decât ar lucra într-o fabrică de linişte, ca un specialist în tainele materiale şi psihice ale deşertăciunii/nenorocirii cu volan pe dreapta şi cu design aerodinamic, tip broscoi decapotabil, masculul stă (şi el) tot pe vine şi freacă rotorul cu atâta vehemenţă, încât sărmanul organ scoate un fel de abur coclit din găurile-i şi găurelele-i corespunzătoare, de te apucă greaţa, de-ţi trece prin cap să întrebi manivela de ce murdăreşte/îmbâcseşte pământul şi văzduhul cu mofturile-i de homo nesimţitus, de ce-şi bate joc de spaţiul public, de ce, de ce, de ce...! Dar nu-i spui, pentru că ipochimenul poartă nişte irisuri şi nişte cristaline congestionate de concentrare şi furie, de trece verde ne/mestecat prin tine...şi nu vrei să-ţi pui mintea cu un gherţoi care atâta ştie şi atâta face! Şi care-i în stare să riposteze violent la orice observaţie în legătură cu bunul simţ! Şi dă-i şi spală! Şi spală şi dă-i! Şi dă-i şi freacă! Şi freacă şi dă-i! Măiculiţă, ce vrednicie pe capul gol al acestui cuplu inexorabil, imperturbabil şi impertinent! Dumnezeule, ce de uleiuri şi unsori şi detergenţi şi cârpe şi chimicale rămân în urma cestor...scursuri! Oare ce mai face Autoritatea Publică responsabilă în domeniu? Ştie cineva?...NEC PLUS ULTRA!