stă într-o cameră ascunsă - şi nu-l văd,nici tu nu-l vezi, nici el, nici ea, nimeni nu-l vede -e rai şi iad, nimic şi tot, para/normal,sfânt şi păgân, vesel şi trist, foame şi sete!când vrei să pleci, îţi stă-mpotrivă... şi-l asculţi:ce trup bolnav!... ce suflet şui!... ce laşitate!cum să refuzi purificarea? (n)-ai s-ajungiunde (nu) vrei, dacă n-ai mâinile curate!când vrei să stai, te ia de mânecă... şi-auzi:acum să ieşi!... acum să pleci din întâmplare! -şi ...

Nu... nu este aceasta... este Cealaltă! Deoarece numai Cealaltă se scrie cu literă mare! Aceasta se scrie cu literă mare numai la începutul Lumii, dar Cealaltă se scrie cu iniţială majusculă chiar şi după sfârşitul Lumii! Când merge, e înaltă, foarte înaltă... Înaltă cu literă mare, adicătelea! Când stă, e lungă, foarte lungă... Lungă cu literă mare, adicătelea! Şi-i însoţită (şi când merge, şi când stă) de-o Voce inconfundabilă... Voce de Mire Moldav, adec ...

ca-ntr-un vârtej alb-negru, absolut şi elegant până la suspiciune, mereu provocator şi triumfal - un fel de cast bizar, se poate spune !!! ce redingote şi ce rochii lungi până la capăt, fără măsurare, perpetuare goală, prin concret - un fel de nuntă-n cer (ne)muritoare !!! un fel de-abstract cu-acelaşi numitor şi cu aceeaşi (g)rea numărătoare, alai - şi centrifug, şi centripet - desfăşurare şi înfăşurare spre-o cununie fără de-nceput şi fără de sfârşit, sadea ...

Ea este. Nu poate fi altă Cineva în locul Ei. Fiindcă numai Ea-i cu literă mare. Nu ştiu de ce altele/celelalte sunt cu literă mică. Dar nu numai asta-i osebirea. Mai sunt o droaie de diferenţe între Ea şi ele. De pildă, o singură dată dacă-i auzi glasnicele şi timbrul, nu numai că nu le mai poţi uita, dar ai vrea să nu le mai pierzi niciodată, să le asculţi toată viaţa şi toată moartea! Şi, de altă pildă, numai o dată dacă o atingi, zici că ai mâncat halucinogene ...

Ostenit de cale, mă opresc/ şi mă uit în urmă: nu s-aude,nu se-ntâmplă nimeni şi nimic/ - doar tăceri adânci, (ne)cunoscute,doar cadavrul timpului pierdut/ în cruzime, dragoste şi milă:ochi opriţi deschişi până la cer/ - ca un câmp de luptă inutilă!Ostenit de gânduri, mă aplec/ spre uitare, poate se îndurăsă mă izgonească din trecut,/ unde am trăit fără măsurăşi am râs şi-am plâns (ne)cugetat/ despre viaţă, dar şi despre moarte,iar acum nu pot să mai supor ...

Frumos, foarte frumos... negreşit... impecabil!... Păi, cum mama zmeilor să nu fie Frumos când Urâtul şi-a luat picioarele de-a spinarea şi inima-n dinţi şi s-a dus în Eden, sub Mărul păzit de ciomagul-Adam şi de farmecul-Eva? Ia să vedeţi şi să ascultaţi dimensiunile şi consistenţa cestui Frumos acoperit/descoperit întru veşnică Admirare/Iluminare a celor „proşti, dar mulţi”, aflaţi în solda domnului Vodă-Lăpuşneanul! [Durerea-n pălărie (acum) este la modă/ ...

Ei pleacă, nu stau! Eu nu plec, eu rămânla coasă, la greblă, la furcă, la fân,la viu şi la mort, la devreme şi-ncet!Fii foarte atent: nu e Nici un Secret!Adun, tot adun... dar şi scad, tot mai scad:acest cu acel... şi acel din acest!Fii foarte atent: nu e nici un păcat,e simplu şi pur, minus-plus nici un rest!Privesc primprejur: şi concret şi abstractmă-mbie să stau până-n Ultimul Act,de când până când - uite-aşa! - şi să credpuţin despre mult în abstract şi concret! ...

Ea este. Nu poate fi altă Cineva în locul Ei. Fiindcă numai Ea-i cu literă mare. Nu ştiu de ce altele/celelalte sunt cu literă mică. Dar nu numai asta-i osebirea. Mai sunt o droaie de diferenţe între Ea şi ele. De pildă, o singură dată dacă-i auzi glasnicele şi timbrul, nu numai că nu le mai poţi uita, dar ai vrea să nu le mai pierzi niciodată, să le asculţi toată viaţa şi toată moartea! Şi, de altă pildă, numai o dată dacă o atingi, zici că ai mâncat halucinogene ...

(!) ia-ţi rochia mov, domnişoară lumină –cea mai frumoasă pe cărarea dintre cuvinte,dintre cuvintele care alcătuiesc numeleşi prenumele poetului păzitor de curate şi sfinte (!) (!) ştii despre care rochie îţi vorbesc,domnişoară şi înaltă şi lungă şi tăcătoare lumină –rochia aceea de când te-am cunoscutşi în care singurătatea nu se mai termină (!) (!) a fost frumos, a fost foarte frumospe cărarea aceea rămasă acolo, între nimic şi tot,umbrită de salcâmi c ...

Auzi: „cât am spus în zadar ce frumoasă nu eşti/ niciodată n-ai vrut să mă scuipi ori să pleci/ ţi-a plăcut cu dădeam de mâncare la regi/ cum turnam elixir la regine în ceşti!// cum stăteam în păduri să aud păsări lungi/ şi voiam să ajungi cu acum(ul) atunci/ şi voiam să nu par ce ştiam că nu pot/ când veneai lebădând să mă iei înspre nord!// eram singurul sclav exilat pe pământ/ nu aveau încotro stăteau regii la rând/ şi regine veneau dinspre sud surâzâ ...