(la mormântul lui Dumitru Giurgea, Respect!) (!) se făcea că era o dată ca nici o dată -o dată să-mi fie de cald și de frig, de frică și de curaj,de luni și de duminică, de dor și de alinare,de fără de care nu se poate, de târziu și de mintenas (!)(!) și se mai făcea că aleargă spre mine - să mă prindă somnul cu vis pe viață și pe moarte,și să-mi s/pună o primă și ultimă întrebare:vrei să-l scădem pe ”aproape” din ”departe”,să-l adunăm pe ”depart ...

Sunt acasă, în casa părinţilor mei, în odaia cea micuţă, cu ferestruică înspre cel mai frumos Răsărit. Citesc pe-ndelete „Corbul” lui Edgar Allan Poe, în sublima traducere a lui Ştefan Augustin-Doinaş. Citesc acest poem al destrămării şi al descompunerii, al halucinaţiei şi al deznădăjduirii, al resemnării, dar şi al visării inexorabile... pentru că şi eu am avut o Lenore, cred că şi tu ai avut o Lenore, şi cred că şi el a avut o Lenore. Şi cred că fiecare a ...

Doamnă, cântă ţuţuveiul...!/... Nu înseamnă că porneşterâsu-plânsu primenelii,/ ultima şi prima datăpentru unii, pentru alţii...?/... nu-înseamnă treacă-meargăiar, şi iar, şi iar, întruna.../ până când o grea lăcată ferecă şi tăinuieşte/ capete şi capi şi capuri,suflete înalte, joase,/ flori de rând şi flori de vază...până când absenţa-ncepe/ şi spre-ncolo, şi spre-ncoace...şi (se) (s)cade totu-n sine.../ şi nimic nu mai vibrează? Iată, ce săracă ...

Se năruie oglinda...şi Zeii intră-n stânci./ Cresc aripile Tainei şi putrezeşte Cina./ Ce negură se lasă de-acum tocmai atunci!.../ Sunt iarbă până unde a ostenit Lumina!// Vine iarna peste mine, cu şenile de zăpadă./ Mi se-nfige-n creier Crucea subţiindu-se de ploi./ Am trecut de primul viscol, care-a vrut să mă revadă,/ şi am auzit strigându-şi teiul frunza înapoi!// Lunecărilor de sănii le sunt Îngerul aproape./ Oameni cu veşminte albe văd iubindu-se în ger./ Mi-e ...

Suntem... în... memoria... plitei.../ şi cred că v-aduceţi amintede laptele fiert, dimineaţa,/ de turtele multe şi sfinte,de alte şi alte şi alte/ râvniri ale foamei, de altezvâcniri ale frigului zdravăn/ în jurul secundelor calde,de ochii sclipind liniştire/ cu flăcări, prin rugă ştiută,aşa, de la unul la altul,/ cu „iartă-mă”, ”doamne”, ”ajută”,de nopţile negre şi albe/ când ultimul nostru tăciunetrăgea să se stingă... şi parcă/ părea că s-aude cum ...

Regretul meu este egal cu părerea de rău a timpului care se duce. E o năstruşnicie normală această ducere. Unii oameni se distrează. Unii oameni plâng. Eu mă visez balastieră din care muşcă lopata şi târnăcopul. Îmi visez şi toţi prietenii din care muşcă gloria şi nebunia. Mă visez desenând cercuri pe nisipul memoriei. Visez şi o iubire, de viteza căreia depinde viaţa-mi de balastieră, viaţa mea de piatră... noli tangere!...noli tangere!...Oho! M-am lăsat de scris p ...

Suntem...în...memoria...plitei... şi cred că aveţi, fiecare,acasă, afară, n-alt unde, o plită lăsată-n uitare,lăsată-n rugină şi-n colburi, crăpată în timp şi în vreme –o plită mai caldă, mai rece, şi gata oricând să ne cheme,şi gata oricând să adune, în para-i cumplită ori calmă,toţi paşii plecărilor noastre în lume, în sfadă şi-n valmă,în raiuri, în fulgi şi-n mătăsuri, în bine, în rău, într-o doară,cu tot dinadinsul, aproape,  departe, ...

Şi mâncăm! Şi se satură toţi şi toate din blidul mamei! Şi păsările! Şi animalele! Şi se face vreme şi timp de plecare! Sărut mâinile Mamei! Sărut mâinile Mumei şi-l îmbrăţişez pe Silvan! Lupii şi căprioarele şi iepurii şi vulpile şi mistreţii şi bursucii...rămân în pădure, care-ncotro, să-şi urmeze şi să-şi împlinească rostul! Rămân şi păsările (ne)călătoare, aşa, să aibă grijă de armonie, să arate la toţi ce însemnează Frumuseţea în Sine ...

n-am mai fost la voi, am fost la alţii/ şi au fost şi ei la fel ca voi –voi şi alţii îmi strigaţi din urmă:/ nu ai nici o şansă...fără noi! ce te-ai face (tu) fără regrete?/ ce te-ai face (tu) numai nădejdi?n-ai mai şti nici cum, nici care parte/ a deşertăciunii noastre eşti! n-ai mai şti dacă e bună calea/ cea pe care mergi, şi mergi, şi mergi –uită-te prin câtă admirare/ stăm şi tremurăm ca nişte vergiîn bătaia unui vânt năprasnic,/ unei zodii – (tu) ...

(!) întinde arcul, domnule destins -eşti scumpa mea încredere-n salvare -sunt inutil, naiv sperietorlângă divina mea sperietoare (!)(!) nu am cerut (nicicând) nimic în plus,doar te-am rugat de pace şi iubire,dar nu te-ai îndurat să mă asculţi,şi sufletul mereu să mi se mire (!)(!) oare nici tu n-ai vreme de frumos?nici tu n-ai timp de pâine şi de sare?sufletul meu de cârpă nu mai vreasă strige - în zadar - „noli turbare” (!)(!) ce rost mai am când râsu-plânsu-i falsşi ...