Băncile pentru locuințe își pot relua activitatea

Băncile pentru locuințe își pot relua activitatea
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Normele de aplicare ale noii legi privind sistemul de economisire creditare (Bauspar) au intrat în vigoare de luni, 4 martie 2019, astfel că BCR Banca pentru Locuințe și Raiffeisen Banca pentru Locuințe își vor putea relua activitatea, după mai bine de trei ani de la suspendare, informează Mediafax.

Curtea de Conturi a decis, în decembrie 2015, că cele două instituţii bancare au încasat și plătit clienților ilegal prima de stat anuală, respectiv pentru copii și bătrâni, precum și fără justificare. Cele două bănci considerau atunci că pot încheia contracte indiferent de vârstă și că la finele celor cinci ani de contract pot acorda prima de la stat fără justificare, deoarece legea nu prevea expres nicio interzicere. Prin noile reglementări, a devenit obligatorie justificarea primei de stat și a dobânzii aferente. În schimb, acum cetățenii români, indiferent de vârstă, respectiv inclusiv minorii și persoanele de peste 65 de ani, pot beneficia de prima de stat, care a rămas la același nivel - 25 la sută din depunerile anuale, maximum 250 euro/an.

Citit 1543 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Martie 2019 18:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.