Numărând euro pe malul Dunării

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Deşi, la capitolul porturi, oraşul nostru nu prea mai are multe motive de mândrie, Galaţiul este partener în cadrul unui proiect care vizează tocmai dezvoltarea porturilor fluviale dunărene (Danube Inland Harbour Development – DaHar), aprobat pentru finanţare prin Programul de Cooperare Transnaţională Sud-Estul Europei, proiect care se va implementa până în primăvara anului 2014.

Alături de municipalitatea gălăţeană, partenere în proiect sunt şi administraţii portuare din Galaţi şi din Giurgiu, dar şi alte companii şi administraţii publice locale şi portuare din Austria, Slovacia, Ungaria şi Bulgaria. Partener-lider în cadrul proiectului este municipiul Dunaújváros din Ungaria.

Obiectivul constă în crearea unei platforme de lucru transnaţionale, eficientă pentru cooperare şi o dezvoltare durabilă a reţelei logistice a oraşelor şi porturilor Dunării.

Cofinanţare aprobată

Valoarea totală a proiectului este de 1.966.100 de euro, din care suma de 126.700 de euro revine municipiului Galaţi. Pentru a implementa acest proiect, a fost necesară asigurarea contribuţiei proprii din partea Consiliului Local Galaţi, în sumă de 2.534 de euro, cu care aleşii locali au fost de acord.

De asemenea, Consiliul Local Galaţi s-a angajat să suporte şi cheltuielile suplimentare ale proiectului, precum şi resursele financiare necesare implementării optime a proiectului în condiţiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor eligibile din instrumente structurale.

Citit 825 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.