La ArcelorMittal este aşteptată în perioada următoare (sfârşitul lunii august şi începutul lui septembrie) o vizită oficială promisă de către autorităţile statului. Întâlnirea dintre reprezentanţii Ministerului Mediului, alături de cel al Turismului şi Infrastructurii cu conducerea combinatului siderurgic din Galaţi este legată de intenţia autorităţilor de a folosi zgura de la ArcelorMittal pentru lucrări ample de infrastructură (construcţia de drumuri şi autostrăzi în România).
Întâlnirea pare a fi mai degrabă un fel de negociere, asta pentru că informaţiile venite din cele două direcţii au doar câteva puncte comune.
În primul rând, trebuie amintit faptul că, în urmă cu o lună, comisarul general al Gărzii de Mediu, Silvian Ionescu, anunţa în urma unei întrevederi cu Thierry Le Gall, directorul general al Combinatului, că zgura obţinută de la ArcelorMittal ar putea fi folosită de către Guvernul României pentru construcţia de autostrăzi şi drumuri.
Acesta vorbea despre faptul că ar fi de preferat ca sterilul ce ar urma să fie folosit pentru lucrările de infrastructură să fie acordat fără bani, iar, în schimb, Combinatul să primească o amânare a datei până când poate fi exploatată halda de zgură.
După aceste declaraţii, în cadrul unei declaraţii obţinute de către „Viaţa liberă”, Thierry Le Gall a vorbit despre faptul că nu fuseseră stabiliţi nişte termeni ai colaborării şi că propunerea venită de la Silvian Ionescu nu a vizat zgură pentru autostrăzi, ci pentru drumurile comunale.
În plus, spunea şeful combinatului siderurgic, nu se analizase acordarea gratuită a acestor materiale ce pot fi folosite pentru drumuri, în acest caz urmând să aibă loc discuţii şi negocieri.
Aceste discuţii ar putea viza o intervenţie a Guvernului României la Comisia Europeană pentru prelungirea termenului de exploatare a haldei de zgură care este fixat în 2014.