Val de scumpiri la energie, alimente şi servicii

Val de scumpiri la energie, alimente şi servicii
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Energia electrică s-a scumpit cel mai mult în luna februarie a acestui an comparativ cu februarie 2020, cu un avans al preţului de 17,2 la sută, potrivit datelor INS.

Pe segmentul mărfurilor alimentare, cea mai semnificativă creştere de preţ a fost consemnată la fasole boabe şi alte leguminoase (plus 16,07 la sută) şi ulei comestibil (plus 11,45 la sută) în acelaşi interval de referinţă, în timp ce în sectorul serviciilor, cel mai mult s-au scumpit telefonia (plus 9,16 la sută) şi serviciile de igienă şi cosmetică (plus 5,89 la sută).

În februarie 2021, comparativ cu februarie 2020, cele mai importante scăderi de preţ au fost înregistrate la cartofi, cu 28,79 la sută, servicii de trafic aerian - cu 20,12 la sută şi gaze naturale - minus 2,18 la sută.

Comparativ cu prima lună din acest an, în februarie cel mai mult s-au scumpit serviciile poştale (plus 4,28 la sută), legumele şi conservele de legume (plus 2,35 la sută) şi combustibilii (plus 2,22 la sută). Pe de altă parte, cele mai importante scăderi de preţ au fost consemnate în sectorul de trafic aerian (minus 19,55 la sută).

În rândul produselor alimentare, ouăle au fost mai ieftine cu 0,7 la sută. În ceea ce priveşte mărfurile nealimentare, încălţămintea din piele s-a ieftinit cu 0,02 la sută.

Citit 2069 ori Ultima modificare Joi, 11 Martie 2021 23:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.