Trei noi emisiuni de titluri de stat

Trei noi emisiuni de titluri de stat
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Ministerul Finanțelor emite, începând cu 2 august, trei noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 3,15%, 3,50% și 3,85%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată. Pot fi cumpărate, între 2 și 27 august, prin unitățile Poștei Române și ale Trezoreriei Statului.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.

Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Citit 1733 ori Ultima modificare Joi, 05 August 2021 21:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.