Amenzi de peste 320.000 de lei și zeci de permise reținute, după controalele din weekend

Amenzi de peste 320.000 de lei și zeci de permise reținute, după controalele din weekend
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Sute de șoferi au fost sancționați, iar câteva zeci au rămas fără permis sau cu mașinile trase pe dreapta în urma acțiunilor desfășurate de polițiștii gălățeni în weekend. În doar trei zile, în perioada 3-5 iulie, oamenii legii au aplicat 600 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 320.000 de lei, și au intervenit la 153 de solicitări, cele mai multe primite prin numărul unic de urgență 112.

Controalele s-au concentrat în special pe depistarea șoferilor care circulă cu viteză peste limita legală, conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise ori încalcă alte reguli de circulație care pot duce la producerea unor accidente.

În urma verificărilor, polițiștii au aplicat 600 de sancțiuni contravenționale, dintre care 246 au fost avertismente, iar valoarea totală a amenzilor a depășit 320.000 de lei.

Pe lângă amenzi, au fost reținute 26 de permise de conducere. Șase șoferi au rămas fără permis după ce au fost surprinși circulând cu viteză peste limita legală, trei pentru că au condus sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar alte 17 permise au fost reținute pentru diferite abateri de la legislația rutieră.

Totodată, polițiștii au retras 21 de certificate de înmatriculare pentru autovehicule care prezentau defecțiuni tehnice sau nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege pentru a circula pe drumurile publice.

În aceeași perioadă au fost constatate și zece infracțiuni la regimul rutier, fiind întocmite dosare penale.

Unul dintre cazurile descoperite în timpul controalelor a avut loc în seara zilei de 4 iulie, pe strada Calea Prutului din municipiul Galați. Polițiștii au oprit o mașină condusă de o femeie de 34 de ani, din Republica Moldova, iar în urma verificărilor au constatat că aceasta nu avea permis de conducere valabil. Pe numele femeii a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Citit 1573 ori Ultima modificare Luni, 06 Iulie 2026 16:58

4 comentarii

  • postat de Gogu
    Marți, 07 Iulie 2026 10:57
    5.13.192.***
    au oprit de au rupt, au stat la pandeala la Viva o ora si mare chestie ce au facut! La munca putorilor!
    0
    5
  • postat de Cotizantu la sistemu ticăloșit
    Marți, 07 Iulie 2026 08:59
    128.127.119.***
    320 000 lei?șiiii .....dă lumea ?dă?
    2
    2
  • postat de tzache
    Marți, 07 Iulie 2026 08:58
    89.137.225.***
    Bai nene...dar stiuletii aia cu ATV-uri care ies in fiecare seara,numai dupa ora 22,care nici nu urla,cand ii prindeti?! Pe Otelarilor...este legal ce fac? parca is turbati
    0
    6
  • postat de Poți face orice atât cât nu te vedem noi. E o vorba veche că re a făcut mult rău.
    Marți, 07 Iulie 2026 06:50
    128.127.119.***
    Pentru psihologic tre' să știi cum te cheamă și atât.
    Asta tine sistemul in funcțiune, mănâncă online și rutiera, și penalul, și judecătoria și presa.De ce ar schimba ceva?
    1
    4

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro