Cheltuielile populației, 84,5 la sută din venituri

Cheltuielile populației, 84,5 la sută din venituri
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Veniturile totale medii lunare au reprezentat, în trimestrul al doilea din 2021, în termeni nominali, 5.573 de lei pe gospodărie şi 2.196 de lei pe persoană, iar cheltuielile totale ale populaţiei s-au ridicat în medie la 4.709 lei lunar pe gospodărie (1.855 de lei pe persoană), respectiv 84,5 la sută din nivelul veniturilor totale, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

Conform INS, salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (69,1 la sută din veniturile totale ale gospodăriilor). La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale (19,3 la sută), veniturile în natură (6,1 la sută), în principal contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (5,1 la sută).

Datele INS arată că principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor şi cotizaţiilor.

Citit 932 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Octombrie 2021 23:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.