Ratele la credite cresc fără întrerupere

Ratele la credite cresc fără întrerupere
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Începutul penultimei săptămâni din martie a fost pozitiv pentru leu, dar negativ pentru cei care plătesc rate la bănci.

Cursul monedei unice a scăzut de la 4,9481 la 4,9474 lei, în timp ce tranzacțiile se realizau în culoarul cu care ne-am obișnuit de la începutul anului, 4,946 – 4,951 lei.

Leul va continua să fie protejat de politica BNR de a nu permite fluctuații majore ale cursului. Pe lângă rezerva valutară consistentă, în valoare de 41,877 miliarde de euro (47,548 miliarde de euro inclusiv rezerva de aur), banca centrală are la dispoziție o linie de împrumut de la BCE în valoare de 4,5 miliarde de euro, care este deschisă până în 15 ianuarie 2023. Aceasta va preveni o eventuală apariţie a unui necesar de lichiditate în euro, în contextul disfuncționalităților provocate de războiul din Ucraina.

Perspectiva ca inflația an/an să depășească pragul de 10% în următoarele luni a accelerat ritmul de creștere a dobânzilor interbancare. Saltul de la începutul acestei săptămâni se datorează și faptului că unele bănci au nevoie de lei pentru clienții lor care urmează să achite până vineri taxele și impozitele la bugetul de stat. În aceste condiții, dobânzile au revenit la valori care se mai înregistrau la începutul lui august 2013.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 4,39 la 4,49%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 4,48 la 4,58%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a sărit de la 4,55 la 4,64%.

Declarația de la sfârșitul săptămânii trecute a președintelui filialei Rezervei Federale din St. Louis, conform căruia a devenit necesară majorarea în acest an a dobânzii de politică monetară la peste 3%, pentru a tempera inflația, nu a influențat deciziile investitorilor. Euro fluctua între 1,1026 și 1,1066 dolari și a provocat scăderea cursului monedei americane de la 4,4840 la 4,4777 lei.

Atrage atenția declarația președintei BCE, Christine Lagarde, care a exclus apariția fenomenului de stagflație, provocat de o stagnare economică și o inflație ridicată.

Media francului elvețian a crescut de la 4,7921 la 4,8143 lei, iar cel al lirei sterline a scăzut de la 5,8864 la 5,8828 lei.

Metalul galben a scăzut la 1.923 – 1.928 dolari/uncie, iar prețul gramului de aur a coborât de la 278,5954 la 277,2206 lei.

În regiune, media monedei poloneze se aprecia de la 4,7221 la 4,6930 zloți/euro, iar a celei maghiare s-a depreciat de la 373,54 la 374,54 forinți/euro

Bitcoin se tranzacționa în culoarul 40.560 – 41.550 dolari, iar ether creștea la 2.830 – 2.940 dolari.

Citit 1105 ori Ultima modificare Luni, 21 Martie 2022 19:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.