Deficitul bugetar a ajuns la 5,18 la sută din PIB

Deficitul bugetar a ajuns la 5,18 la sută din PIB
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Execuţia bugetului general consolidat în primele opt luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 54,77 miliarde de lei (5,18 la sută din PIB), din care mai mult de jumătate este rezultat din măsurile de combatere a crizei cauzate de epidemia COVID-19, informează Ministerul Finanţelor.

Spre comparaţie, în primele opt luni ale anului trecut, execuţia bugetară indica un deficit de 21,9 miliarde lei, respectiv 2,1 la sută din PIB.

"Creşterea deficitului bugetar aferent primelor opt luni ale anului curent, comparativ cu cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, este explicată, pe partea venituri, de evoluţia nefavorabilă a încasărilor bugetare în perioada martie-august din cauza crizei, precum şi ca urmare a amânării plăţii unor obligaţii fiscale de către agenţii economici pe perioada crizei (14,4 miliarde de lei), de creşterea cu 2,8 miliarde de lei a restituirilor de TVA, faţă de nivelul aferent perioadei ianuarie-august 2019, pentru susţinerea lichidităţii în sectorul privat, precum şi de bonificaţiile acordate pentru plata la scadenţă a impozitului pe profit şi a celui pe veniturile microîntreprinderilor, în valoare de 0,25 miliarde de lei", se spune în comunicatul MFP.

De asemenea, pe partea de cheltuieli, faţă de creşterea bugetară prin efectul legilor s-a înregistrat o creştere a cheltuielilor de investiţii cu 5,1 miliarde de lei faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, precum şi plăţi cu caracter excepţional generate de epidemia COVID-19 de aproximativ 8,62 miliarde de lei.

Citit 1249 ori Ultima modificare Joi, 01 Octombrie 2020 01:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.