Leul rămâne cea mai stabilă monedă din regiune

Leul rămâne cea mai stabilă monedă din regiune
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Euro s-a apropiat marți de pragul de 4,95 lei, în timp ce indicii ROBOR au continuat să crească, în ciuda datelor pozitive venite din partea economiei românești.

 
INS a publicat datele semnal privind evoluția PIB. Conform instituției, produsul intern brut a crescut în primele trei luni ale acestui an cu 6,5% atât pe seria brută cât şi pe serie ajustată sezonier, faţă de acelaşi trimestru din 2021. Eurostat a confirmat aceste informații în estimarea sa preliminară, România având cea mai mare creştere din UE, unde avansul PIB a fost în primul trimestru de 0,4%.
 
Cu toate acestea, previziunile economice de primăvară ale Comisiei Europene indică o încetinire la 2,6% a economiei românești.
 
Transferurile se realizau în culoarul 4,945 – 4,951 lei/euro, ceea ce a făcut ca media monedei unice să crească de la 4,9469 la 4,9477 lei.
 
Creșterea indicilor ROBOR s-a temperat marți, cel la 12 luni testând trecerea peste pragul de 6%. Aceștia se mențin la valori care se mai înregistrau în martie 2013.
 
Marți, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a urcat de la 5,52 la 5,53%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 5,71 de la 5,75%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a crescut de la 5,94 la 5,99%.
 
Moneda americană și-a încetinit raliul apreciativ, care a dus un indice al său față de principalele valute la un maxim al ultimilor 20 de ani. Euro s-a întărit marți la 1,0489 – 1,0528 dolari, în a treia zi consecutivă, astfel că media monedei americane a scăzut de la 4,7475 la 4,7247 lei.
 
Creșterea monedei unice este cauzată de declarațiile tot mai dese ale oficialilor BCE referitoare la necesitatea majorări rapide și mai consistente a dobânzii de politică monetară.
 
De scăderea dolarului au profitat atât francul elvețian cât și lira sterlină, care s-au apreciat față de euro, iar mediile lor au crescut de la 4,7246 la 4,7380 lei, respectiv, de la 5,8078 la 5,8810 lei.
 
După scăderea de la începutul săptămânii la 1.786,60 dolari/uncie, minimul ultimelor patru luni, metalul galben a profitat de deprecierea monedei americane și a urcat la 1.823 – 1.830 dolari/uncie. Această evoluție a făcut ca prețul gramului de aur să crească de la 274,9970 la 277,4951 lei.
 
În regiune, media monedei maghiare s-a depreciat la 387,50 forinți/euro, iar a celei poloneze s-a apreciat la 4,6558 zloți/euro.
 
Bitcoin se tranzacționa la valori apropiate de cele de luni, 29.770 – 30.720 dolari, iar ether fluctua între 2.019 și 2.096 dolari.
Citit 288 ori Ultima modificare Marți, 17 Mai 2022 18:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.