Noi reguli pe piața valutară, la casele de schimb și bănci

Noi reguli pe piața valutară, la casele de schimb și bănci
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Începând din luna august, băncile, casele de schimb valutar şi alţi operatori de plăţi trebuie să-şi informeze clienţii despre comisioanele percepute înainte de încheierea tranzacțiilor sau realizarea conversiilor, pentru ca persoanele care schimbă valută sau retrag bani de la bănci să ştie exact suma pe care vor trebui să o plătească în plus. Actul normativ va intra în vigoare pe 24 august și este menit să-i ajute pe români să nu mai plătească comisioane excesive sau ascunse.

"Actul normativ constituie un pas important pentru buna funcţionare a pieţei interne şi pentru facilitarea schimburilor comerciale transfrontaliere în cadrul Uniunii Europene. Mai exact, băncile, casele de schimb valutar şi operatorii de plăţi vor trebui să prezinte clienţilor, în mod clar şi accesibil, comisioanele aferente schimbului valutar leu-euro şi euro-leu, chiar înainte de iniţierea plăţii către agenţii economici care permit plăţi din lei în euro şi invers", a declarat Mihai Ion Macaveiu, secretar de stat în Ministerul Economiei.

Se speră că, în acest fel, comisioanele ascunse vor fi stopate, iar clientul va putea să refuze operaţiunile, dacă i se pare că va plăti un comision prea mare.

Citit 1990 ori Ultima modificare Luni, 08 August 2022 07:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.