August, luna cu două rate diferite ale șomajului

August, luna cu două rate diferite ale șomajului
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

August 2022 a fost luna pentru care Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați a publicat două rate ale șomajului, mult diferite ca valoare, dar la fel de valabile la vremea respectivă. Le-am putea numi chiar rate pe stil vechi și pe stil nou, fără nicio legătură însă cu riturile religioase.

În ultima parte a lunii septembrie, a fost dată publicității rata șomajului pe luna precedentă, așa cum se obișnuiește. Valoarea de atunci a fost de 5,78%. Aproximativ 14 zile mai târziu, în jurul datei de 12 octombrie, s-a comunicat o nouă rată a șomajului pe luna august: 6,56%, mai mare decât precedenta.

Explicația este simplă și ține seama de fenomenul pe care "Viața liberă" l-a semnalat în urmă cu câteva zile, faptul că județul Galați a pierdut peste 22.000 de lucrători de la un an la altul. Chiar dacă numărul total al șomerilor înregistrați a fost același la cele două raportări (10.872 de persoane), scăzând numărul populației active este logic ca rata șomajului, calculată în funcție de cei doi indicatori, să crească.

"Având în vedere adresa primită în cursul lunii septembrie de la Institutul Național de Statistică, prin care ni s-a adus la cunoștință modificarea populației active civile valabilă la 1 ianuarie 2022 și, ca atare, modificarea ratei șomajului înregistrat, acest fapt a condus la modificarea acesteia în luna august de la 5,78 la 6,56%. Această recalculare se efectuează anual", a comentat pentru "Viața liberă" directorul executiv adjunct al AJOFM Galați, Cezar Năstase.

Citit 919 ori Ultima modificare Marți, 18 Octombrie 2022 17:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.