Care sunt instrumentele financiar-bancare cele mai utilizate

Care sunt instrumentele financiar-bancare cele mai utilizate
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Aproape jumătate dintre români (47 la sută) ar apela la familie sau prieteni dacă ar avea nevoie de o sumă de bani, în timp ce puţin peste un sfert (29 la sută) se gândesc să facă un împrumut bancar, reiese dintr-un studiu de piaţă realizat de Reveal Marketing Research. Totodată, pentru împrumuturi, 11 la sută dintre români ar utiliza un card de cumpărături dacă ar avea nevoie de o sumă de bani, iar 3 la sută au menţionat că s-ar împrumuta de la instituţii financiare non-bancare (IFN).

În ceea ce priveşte economiile, aproape un sfert dintre români (21 la sută) declară că nu reuşesc să pună bani deoparte, în scădere faţă de luna aprilie 2022, când 29 la sută dintre români afirmau acest aspect. Tot pe acest subiect, 32 la sută din totalul celor intervievaţi susţin că vor economisi mai puţin decât în prezent, iar 28 la sută declară că vor economisi la fel ca până acum. Pentru 15 la sută dintre români, economiile vor creşte, comparativ cu 8 la sută care au declarat în aprilie 2022 că vor economisi mai mult ca în prezent.

Referitor la modalitatea de economisire, studiul de specialitate relevă faptul că 58 la sută dintre români s-ar orienta către depozitele bancare.

Citit 802 ori Ultima modificare Joi, 23 Februarie 2023 00:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.