Leul s-a apreciat la redeschiderea pieței

Leul s-a apreciat la redeschiderea pieței
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Publicarea de către Institutul Naţional de Statistică (INS) a datelor referitoare la evoluția economiei românești, care indică o încetinire a acesteia, nu a afectat parcursul leului față de euro. La redeschiderea pieței valutare, după minivacanță, cursul monedei unice a scăzut de la 4,9422 la 4,9354 lei.

Piața monetară a fost stabilă, iar dobânzile au stagnat la valorile stabilite la începutul acestei săptămâni. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,40%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,49%, iar cel la 12 luni la 6,65%.

Creșterea în iulie cu 0,7% a vânzărilor cu amănuntul din Statele Unite, semn că recesiunea ocolește economia de peste Ocean, a avut darul de a aprecia moneda americană. Euro s-a depreciat marți până la 1,0897 dolari și se tranzacționa miercuri în culoarul 1,0899 - 1,0934 dolari, astfel că media monedei americane a urcat de la 4,5134 la 4,5190 lei.

Cursul francului elvețian a scăzut marginal la 5,1429 lei, iar cel al lirei sterline a urcat la 5,7630 lei, consecință a menținerii în iulie la 6,9% a inflației din Regatul Unite, ceea ce ar putea determina noi majorări ale dobânzii de politică monetară din partea Băncii Angliei.

Uncia se tranzacționa între 1.902 și 1.908 dolari, după ce a scăzut marți până la 1.896 dolari, astfel că prețul gramului de aur a scăzut la 276,9267 lei.

Bitcoin stagnează de mai mult de o săptămână în apropierea pragului de 29.000 dolari și fluctua miercuri în culoarul 29.058 - 29.225 dolari. Ether se tranzacționa între 1.818 și 1.830 dolari.

Citit 547 ori Ultima modificare Miercuri, 16 August 2023 16:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.